Fara sa te uiti peste albumele foto ale familei, incearca sa iti aduci aminte de prima ta amintire. Iti va fi aproape imposibil sa mergi mai departe de varsta de 2 – 3 ani, de cele mai multe ori, iar acest fenomen este perfect normal, fiind denumit de catre specialisti, drept „amnezia copilariei”.

Freud a avut cea mai interesanta explicatie a acestui fenomen, ea putand fi, si astazi, auzita inca, in ciuda faptului ca psihanaliza este un domeniu de mult timp depasit. El a considerat ca aceasta amnezie este felul psihicului de a da uitarii trauma nasterii, ruperea de „Universul” confortabil din pantecele mamei. Aceasta teorie a aparut in 1889 si, un secol mai tarziu, expertilor inca le vine foarte greu sa explice aceasta uitare.

In ultimii 20 de ani, cercetatorii au acordat atentie, in special, copilariei, astfel incat, acest aspect nu avea cum sa scape de studii dedicate. In acest sens, ei si-au concentrat atentia pe memorie si dezvoltarea ei in perioada infantila, subiect despre care chiar si noi am discutat, in articolul „Imbunatatirea memoriei copiilor”.

Mult timp, motivul pentru care psihologii credeau ca apare aceasta amnezie a copilariei era o insuficienta dezvoltare a partilor creierului responsabile de memorie. Acestia credeau ca abia in jurul varstei de 3 ani, creierul copiilor intra intr-o dezvoltare rapida, astfel incat se putea explica aparitia primelor amintiri.

Totusi, de atunci, specialistii au descoperit ca si la 3 luni, copiii isi pot forma memoria de lunga durata (MLD), reprezentand blocurile in care stocam informatia pentru a fi readusa la suprafata atunci cand avem nevoie. Mai apoi, s-a demonstrat ca bebelusii se nasc, deja, cu amintiri, aflate intr-o forma inconstienta. Am abordat subiectul inconstientului colectiv in articolele „Reflexele nou-nascutului”, in care explicand de ce un bebelus stie deja sa mearga, la nastere, dar „uita” aceasta abilitate pana cand o invata iar, si in „Interpretarera desenelor copiilor”, unde am vazut ca aceste amintiri apar sub forma creatiilor grafice ale celor mici.

Asadar, daca avem memorie ca bebelusi, de ce nu ne putem aduce aminte evenimentele de dinainte de varsta de 3 ani?!

Pentru a ne forma amintiri, intra in rol sinapsele – conexiuni nervoase intre celulele creierului, care ajua la codarea imaginilor si sunetelor vazute in blocuri de memorie. Principiul de baza dupa care functioneaza rememorarea este similitudinea. In articolul „Psihologia cadourilor”, explicam cum bradul de Craciun este un simbol al copilariei noastre, tocmai din acest motiv: pentru a ne readuce aminte o intamplare, avem nevoie de un stimul, care sa activeze categoria blocurilor in care sunt stocate aceste informatii. Pentru ca o amintire sa dureze, peste ani, este nevoie sa o readucem in prim plan periodic, astfel incat creierul sa nu o considere inutila si sa o uite.

Studiile au aratat ca bebelusii folosesc alt tip de codare a amintirilor, fata de adulti. Astfel, in loc sa asocieze si sa alature informatia cu altele asemanatoare, prin intermediul sinapselor, ei o invata reflexiv. In cazul lor, cortexul prefontal – responsabil cu memoria, nu este total dezvoltat la nastere, el capatandu-si gradual functia, pana la varsta de 3 ani. La 24 de luni, numarul sinapselor ce apar in aceasta zona atunci cand cel mic este pus sa memoreze ceva este acelasi cu al unui adult. De asemeni, hipocampusul – responsabil cu „coordonarea” creierului si cel care ii spune acestuia care informatii trebuie sa ajunga in MLD si care trebuie sa fie sterse, este, si el, slab dezvoltat.

Totusi, asa cum spuneam mai sus, bebelusii au memorie, aceasta fiind implicita si functia sa fiind localizata in cerebel. Ea este cea care ii lasa sa invete ca vocea mamei reprezinta confort sau ca trebuie sa planga pentru a primi mancare. In general, cerebelul este responsabil de reflexe si, de aceea in cazurile de trauma in perioada adulta, atunci cand functia sa este afectata, pacientii nu isi pot aduce aminte cum sa execute miscari sau actiuni simple, pe care pana atunci le faceau fara sa le constientizeze.

Un studiu, facut in 2004, a aratat ca acei copii aflati la o varsta cuprinsa intre 27 si 39 de luni, au fost rugati sa povesteasca anumite evenimente. Copiii care nu stiau cuvintele apropiate pentru a descrie acele situatii, nu si le-au putut aminti nici dupa ce au invatat cuvintele respective. In schimb, cei care au stiut sa descrie evenimentele, si le-au putut readuce aminte chiar si peste ani.

Astfel, putem vedea ca verbalizarea evenimentelor si situatiilor din viata noastra ne poate ajuta sa ni le aducem aminte mai bine. Apropiata de aceasta idee este si abilitatea de a ne recunoaste pe noi insine, unii cercetatori spunand ca, neexistand acea mica „voce interioara”, pana la o varsta intre 16 si 24 de luni, bebelusii nu au aceasta constiinta de sine.

In plus, atunci cand incepem sa ne organizam memoriile intr-un context temporal si spatial, dezvoltam si o mai buna capacitate de a ni le aminti, peste ani. Copiii, desi pana la varsta de 5 ani nu au capacitatea de a intelege notiuni precum timpul sau trecutul, pot sa povesteasca intamplari intr-o ordine secventiala.

Parintii joaca si ei un rol important in dezvoltarea memoriei autobiografice a copiilor. Studiile au aratat ca acei copii, care au rememorat intamplarile din viata lor alaturi de parinti, vor putea sa si le aduca aminte si mai tarziu, in perioada adulta.

Asadar, la baza amneziei copilariei se afla structura creierului, limbajul si conceptul de sine, care nefiind complet dezvoltate, nu ne lasa sa ne amintim propria nastere sau evenimentele petrecute inainte de 2-3 ani.

Pana acum cateva decade, oamenii spuneau ca fetusii sunt doar un „manunchi de celule”, in dezvoltare. Studiile facute de-a lungul anilor, insa, au inceput sa dovedeasca faptul ca exista dezvoltare neurologica inainte ca oamenii sa se nasca, insa cercetatorii inca incearca sa afle cand ia nastere, de fapt, memoria.

Un studiu recent, facut pe 100 de fetusi, a aratat ca acestia raspundeau la anumiti stimuli, in acest caz folosindu-se o vibratie de intensitate joasa, actiunile lor fiind urmarite prin intermediul ultrasunetelor. Atunci cand fetusul a auzit, prima oara, sunetul, acesta a reactionat. Insa, atunci cand acesta a fost repetat ritmic, o data la 30 de secunde, el nu a mai reactionat. Studiul a aratat ca un fetus normal, la varsta de peste 30 de saptamani, va inceta sa raspunda dupa aproximativ 13 – 14 repetari.

Aceasta incetare a raspunsului, dupa o repetare a stimulului, este numita „obisnuinta”, fiind caracteristica atat oamenilor cat si animalelor. De exemplu, daca locuiesti intr-o zona cu trafic intens, nu mai esti constient/a de sunetul produs de catre masini.

Obisnuinta este, la randul sau, o forma de invatare si de memorie, desi vine sub o forma reflexiva. Studiul acesta a aratat ca fetusii de 30 de saptamani au o „memorie” de aproximativ 10 minute, dar si ca cei aflati la varsta de 34 de saptamani isi pot aduce aminte o informatie dupa aproximativ 4 saptamani. In acelasi timp, s-a aratat ca fetusii de 38 de saptamani invata mult mai greu decat cei de 34 de saptamani, desi retin informatia pentru mai mult timp. De asemeni, cei aflati la o varsta de mai putin de 34 de saptamani, nu se pot „obisnui”.

Natura evenimentului din copilarie si felul in care un om isi aminteste un eveniment poate influenta capacitatea de a ne putea reaminti evenimentele de la varstele foarte mici. Cantitatea de amintiri pe care un om le poate constientiza depinde, de asemeni, si de varsta la care acest lucru se intampla.

Multe studii folosesc metoda asocierii pentru reamintirea memoriilor. In forma sa de baza, psihologul spune un cuvant, iar persoana in cauza spune primul cuvant care ii ivne in minte, la auzirea primului. Aceasta metoda este estimata ca fiind folositoare pentru a ne readuce aminte evenimentele din jurul varstei de 5 ani.

Desigur, exista si in cazul acestei metode destule obiectii, una fiind ca nus e poate spune cu exactitate care memorie joaca un rol esential in insiruirea cuvintelor: cea veche sau cea noua? Daca psihologul ii cere pacientului sa foloseasca doar cuvinte care ii aduc aminte de copilarie, varsta de la care se pot obtine amintiri este de aproximativ 3 ani. Totusi, este necesar ca pacintul sa fi stiut acel cuvant la acea varsta.

Aceasta este metoda prin care psihologul ii cere pacientului sa povesteasca cele mai timpurii amintiri, asa cum si le aminteste. Aceasta este mult mai acurata decat metoda asocierii si poate aduce in prim plan evenimente de la varste mult mai fragede. Se foloseste un set specific de intrebari, menit pentru a coordona pacientul spre obtinerea amintirilor dorite.

Subiectul este rugat sa inregistreze fiecare amintire ce ii vine in minte, intamplata inainte de o varsta anume. El poate petrece ore intregi facand acest lucru, insa, acuratetea faptelor este una foarte buna si, adeseori, varsta coboara pana la 1 an sau, uneori, chiar si mai jos.

Unele amintiri din copilaria timpurie sunt mai accesibile decat altele, pentru adulti. Desi unii oameni cred ca daca nu isi amintesc un eveniment, inseamna ca l-au uitat, este o diferenta intre disponibilitate si accesibilitate. O aminitire poate fi tot timpul disponibila, insa este posibil ca persoana in cauza sa nu o poata accesa, din diferite motive.

Conform unui studiu facut de catre West si Bauer, amintirile timpurii au un continut emotional mai mic decat cele acumulate mai tarziu, astfel incat ele au un inteles mai putin personal. De asemeni, perspectiva asupra lor nu pare sa difere foarte mult. Totusi, anumite evenimente pot fi destul de marcante, reprezentand, astfel, amintiri puternice mai tarziu. Adultii pot mai usor sa isi aminteasca evenimentele personale decat cele publice, din copilaria timpurie. De exemplu, o persoana isi va aduce aminte mult mai usor de prima jucarie decat de aparitia cometei Halley. Studiile au aratat ca evenimentele publice sunt rememorate mai usor, daca acestea au avut loc dupa varsta de 6 ani. De asemeni, adultii isi pot aduce aminte evenimentele remarcabile fericite intamplate mai devreme de 3 ani (ca de exemplu nasterea unui frate – daca el nu a fost considerat o amenintare), iar pe cele nefericite, precum moartea unei persoane dragi, nu si le pot reaminti.