Continuam seria de articole, care explica pasii necesari pentru a fi facuti in educatia pozitiva, cu un altul, care doreste sa explice metodele prin care rezistenta copiilor – adeseori numita si „incapatanare” – poate fi scazuta prin folosirea unor tehnici simple si la indemana fiecaruia dintre parinti.

Daca, in articolul „Noi metode de a imbunatati comunicarea dintre tine si copiii tai”, urmaream scaderea rezistentei prin discutie si folosirea unor cuvinte inlocuitoare fata de cele utilizate in mod obisnuit, in acesta, vom invata cum, pentru acelasi scop, exista anumite gesturi si actiuni ce pot fi folosite pentru ca cei mici sa renunte la o atitudine lipsita de constructivitate si de a micsora rezistenta.

In acest sens, vom recapitula cateva dintre ideile predominante din filosofia pe care educatia pozitiva o sustine: impotrivirea copiilor este recomandata, pentru ca cei mici sa fie educati in spiritul unor invingatori si nu al unor oameni carora le este frica sa isi impuna propria personalitate si propriile gusturi. De aceea, supunerea este un element ce se vrea a fi eliminat din educatia copiilor si inlocuit cu cooperare, asa cum ati putut citi si in articolul „Noi metode de a crea cooperarea la copii”. Totusi, uneori, chiar si atunci cand consideram aceasta ideologie ca fiind corecta, ne-ar placea ca cei mici sa asculte fara sa trebuiasca sa le explicam de ce si sa faca unele lucruri fara a pune, intai, la indoiala. De aceea, atunci cand se urmareste micsorarea rezistentei, in cazul celor mici, se aplica unele metode care respecta lumea interioara a copiilor si nu le inhiba puterea de mentinere si dezvoltare a propriei vointe.

Majoritatea metodelor de educatie pretind supunere, din partea celor mici. Totusi, educatia pozitiva vrea sa elimine acest aspect si sa aduca in prim plan cooperarea. Explicatia este simpla: la fel ca la orice tine de psihic, un factor neplacut, repetat de prea multe ori, va fi ignorat, pentru a fi mai usor acceptat si starea generala sa nu mai fie una neplacuta. Astfel se intampla si in cazul supunerii. Omul este construit in asa fel incat sa fie o fiinta libera, astfel incat psihicul lui se simte mizerabil atunci cand cineva incearca sa ii impuna propria vointa. Copiii nu se absolv de la aceasta regula, si, dupa mai multe astfel de situatii, incep sa manifeste rezistenta si chiar sa se razvrateasca.

Cooperarea, insa, este altceva, ea reprezentand actiuni facute cu acordul celui implicat. Intr-o alta forma, putin mai dura, am putea spune ca, prin educatia pozitiva, parintii manipuleaza copiii in a face actiunile pe care ei le doresc, fara ca cei mici sa isi dea seama. Nimic gresit, insa, daca actiunile sunt menite in a face bine si nu a servi interesul adultului.

Cele 4 metode prin care se poate micsora rezistenta copiilor sunt:

1. Ascultarea si intelegerea
2. Pregatirea si coordonarea
3. Distractia si indrumarea
4. Ritualul si ritmul

Despre ascultare am discutat in articolul „Noi metode de a imbunatati comunicarea dintre tine si copiii tai”, in care am explicat cum puteti intelege adevaratul mesaj pe care cel mic vrea sa il transmita prin ceea ce zice si cum este adecvat sa reactionati, pentru a nu crea o situatie neplacuta. Fiind intelesi, copiii vor deveni mult mai putin indaratnici si vor avea o rezistenta mai scazuta decat in mod normal, astfel incat parintii vor fi cu un pas mai aproape de a obtine cooperarea. Acest mod de a micsora rezistenta da rezultate excelente in cazul copiilor sensibili, care au nevoie sa le fie intelese emotiile, desi, de multe ori, le este foarte greu sa si le exprime.

Despre pregatire si coordonare, insa, nu am discutat, pana acum, in nici unul dintre articolele de pe site-ul nostru, acestea doua fiind, totusi, un pas important in realizarea unei educatii corespunzatoare a copiilor.

Aceasta metoda este recomandata in cazul copiilor activi, care au nevoie sa fie „invatati” cum sa isi pastreze atentia si sa duca la capat unele actiuni migaloase. Caracterizati prin nerabdare, adeseori, acestia lasa, in general, treburile neterminate sau, daca le duc la capat, o fac in graba si neatent. Unul dintre interesele principale ale copiilor activi este influenta pe care o au fata de ceilalti si au nevoie de un plan pentru a face lucrurile bine.

Micsorarea rezistentei copiilor activi se face prin alcatuirea unui plan si stabilirea unor limite clare. Cea mai buna exprimare este cea de tipul „Acum facem [...], iar mai apoi facem [...]”, coordonarea clara fiind elementul caracteristic.

Dorind sa fie mereu in centrul atentiei si sa se intample totul dupa voia lor, copiii activi au tendinta de a deveni „tirani”, fara o coordonare clara din partea „autoritatilor”- parintii. Pentru a le „hrani” aceasta nevoie, parintii trebuie sa le creeze situatii in care ei isi pot juca rolul de lider innascut. De asemeni, tot din aceasta cauza, singurul „conducator” de care ei vor asculta va fi unul care si-a dovedit competenta si indrazneala, asadar, trebuie ca parintii sa reprezinte intotdeauna un model pozitiv („Am nevoie de un model pozitiv!”). Tot acesti copii sunt cei care au nevoie sa aiba dreptate, de aceea, contrazicerea lor s-ar putea sa se lase „cu scantei”. Cea mai buna metoda este regandirea strategiei si gasirea unei cai de compromis, astfel incat sa fie multumite ambele parti.

Exemplu:
Parintele: „Intai mananci felul unu, apoi felul doi si apoi mergi la joaca”.
Copilul: „Dar intai vreau sa merg la joaca!”
Parintele: „E o idee buna, dar intai hai sa mananci, ca sa poti sa te joci, dupa aceea, fara nici o grija.”

Daca doriti ca cel mic sa fie, intr-adevar, interesat de o activitate, atunci, cea mai buna metoda este sa ii acordati o „functie”, fie ea de supraveghetor sau de lider.

Exemplu:
„Asigura-te ca fiecare copil se joaca frumos si ca nimeni nu este ranit” sau „Arata-i tu lui tati cum sa faca treaba asta”.

Prin coordonare si pregatire, copiii activi devin instantaneu mult mai cooperanti si manifesta o rezistenta minima. De retinut, insa, ca rabdarea nu este o calitate caracteristica a lor, astfel incat, nu le cereti sa intreprinda actiuni migaloase sau care le cere sa stea mult intr-un loc, deoarece pur si simplu nu le vor putea duce la capat, fiind peste puterile lor.

Personaliatatea copiilor sociabili se dezvolta in functie de relatiile pe care le stabilesc cu ceilalti. In perioada adulta, sunt cei plini de viata, optimisti, mereu inconjurati de prieteni si extrovertiti. In copilarie, insa, sunt cei care dau batai de cap parintilor, deoarece vor prefera, intotdeauna, sa vorbeasca atunci cand au de facut teme sau sa iasa afara atunci cand nu este momentul potrivit. De asemeni, tot ei sunt cei care au cea mai mare nevoie de stimulare, datorita curiozitatii nestabilite caracteristice.

Unul dintre defectele extrovertitilor este superficialitatea. Nu este, deloc, un lucru rau, insa, poate fi neplacut, atunci cand actiunile cer seriozitate sau este necesar sa fie duse la capat. De aceea, este important ca parintii sa nu se enerveze cand se intampla astfel de lucruri si sa incerce sa inteleaga ca acest fapt nu tine de rea vointa.

Pentru ca o activitate sa fie dusa la capat, de catre un copil sociabil, este nevoie ca ea sa fie distractiva si sa ii mentina atentia activa, cat mai mult posibil. De aceea, este des intalnita situatia in care ei pur si simplu uita ceea ce au de facut sau instructiunile parintilor. Totusi, aceasta trasatura nu trebuie considerata defect, ci calitate, deoarece ea poate fi folosita in micsorarea rezistentei.

Astfel, atunci cand un parinte doreste ca un copil socabil sa faca o anumita actiune, iar el manfesta o rezistenta, el trebuie, intai, sa il reorienteze catre o alta actiune, apoi sa il readuca spre cea problematica.

Exemplu:
Un copil de 2 ani nu vrea sa manance si manifesta o criza de furie. I se distrage, intai, atentia cu un obiect stralucitor, placut pentru el, iar apoi i se da sa manance.

In cazul copiilor sociabili nu va functiona, niciodata, coordonarea si pregatirea, pentru ca vor uita, in cateva momente, planul initial. De asemeni, este necesar ca activitatile pe care acesta le face sa ii hraneasca nevoia de distractie si curiozitatea, pentru ca atentia sa fie pastrata.

Copiii preocupati mai mult de lumea lor interioara decat de cea exterioara duc la capat, adeseori, cerintele parintilor fara a se impotrivi, insa, aceasta nu inseamna ca le face si placere. De multe ori, insa, ei se vor retrage in Universul din propria minte si vor manifesta adevarate excese de furie atunci cand cineva ii va intrerupe din meditatiile lor.

Totusi, trasatura predominanta a copiilor melancolici este organizarea. Acestia au nevoie sa stie dinainte ceea ce le rezerva viitorul, motiv pentru care, in perioada adulta, vor fi cei care vor prevedea intotdeauna diferitele consecinte ale unor fapte. Aceasta este si principala calitate cu ajutorul careia se poate reduce rezistenta lor.

Acestui tip de copii trebuie sa i se explice dinainte cursul lucrurilor si sa le fie impus un ritm ferit, pe cat putinta, de aparitia unor situatii noi. Rutina este cea dupa care acesti copii functioneaza si ea ar trebui sa caracterizeze si viata familiala. Lor le trebuie acordata liniste si timp suficient pentru a isi duce actiunile la bun sfarsit si nu trebuie sa li se ceara decizii rapide, deoarece au nevoie, intai, sa analizeze cu exactitate situatia si consecintele ei.

Cea mai des intalnita metoda de participare a copiilor melancolici este observatia. Iar daca este sa ii intrebi despre o schimbare, mai mult ca sigur ca raspunsul lor va fi un „Nu!” categoric. Ei nu trebuie obligati sa faca o actiune si nici nu trebuie sa ii intrerupeti, atunci cand deja au inceput una.

Cheia succesului, atunci cand vine vorba despre copii melancolici, este repetitia. Cu cat o actiune este mai des repetata, cu atat ea va deveni mai repede parte a obiceiurilor lor si nu va mai exista nici un fel de rezistenta din partea acestora.