Prezi sanatatea copilului tau
De la afectiuni minore cum ar fi infectiile auriculare (infectii la ureche) si pana la boli serioase cum ar fi diabetul, un numar surprinzator de mare a problemelor de sanatate ale copiilor au legaturi genetice. Cel putin 80 la suta dintre afectiunile medicale sunt mostenite intr-o anumita masura.
Bineinteles ca nu poti modifica materialul genetic al copilului tau, dar istoricul tau medical te poate motiva sa fii mai implicat cand vine vorba de sanatatea copilului tau si de strategiile de reducere a riscurilor. Vom discuta despre noua afectiuni care sunt transmise in mod ereditar, impreuna cu modalitati de a va proteja copiiii.
Alergii si astm
Risc ereditar: Mare
Cei mai vulnerabili: Copiii ai caror parinti sau rude sufera de astm sau orice tip de alergie – fie ca este la untul de arahide, animale de companie, polen sau acarieni. Daca unul dintre parinti prezinta astm provocat de alergii, spre exemplu, copilul va fi predispus tuturor afectiunilor alergice, dar in mod special astmului. In cazul in care unul dintre parinti sufera de astm sau alergii, riscul ca si copilul sa fie afectat este intre 30 si 50 procente. Ambii parinti? In acest caz, riscul poate fi de 80 la suta.
Cele mai bune metode de prevenire: Alaptarea ajuta la prevenirea astmului si ale alergiilor la nivelul pielii. In cazul in care exista un istoric de alergii in familie si nu alaptezi (sau daca trebuie sa completezi cu lapte din comert), va trebui sa folosesti formula hipoalergenica pentru sugari. Doctorii recomanda sa eviti alunele (cel mai periculos aliment alergenic) in timpul alaptarii si chiar in timpul sarcinii. Pediatrii sfatuiesc ca sugarii proveniti din familii cu un istoric medical de alergii, sa nu consume produse lactate pana la varsta de 1 an, oua pana la varsta de 2 ani, unt de arahide sau fructe de mare pana la varsta de 3 ani. Reducand expunerea la polen, mucegai, praf si la parul de animale poate scadea riscul de astm sau alergii nazale. Cu toate acestea, daca aduci in casa un animal, cel mai bine este sa o faci atunci cand copilul tau este inca mic. Studiile arata faptul ca expunerea copiilor mai mici de un an la caini si pisici poate scadea riscul aparitiei alergiilor, deoarece sistemul imunitar al acestora nu va invata sa atace acest tip de alergeni. Daca suspectezi faptul ca micutul tau prezinta simptome ale astmului – incluzand tusea sau stranutul cronic – vorbeste cu medicul tau, deoarece tratarea de la inceput a acestor afectiuni este foarte importanta.
Hipertensiunea arteriala si colesterol crescut
Risc ereditar: Mare
Cei mai vulnerabili: Copiii ai caror parinti sufera de oricare dintre aceste doua afectiuni. Daca unul dintre parinti sufera de hipertensiune arteriala sau colesterol crescut, riscul ca si copilul sa fie afectat este de aproximativ 50 la suta. In cazul in care ambii parinti sunt afectati, riscul creste pana la 75 la suta. Impactul genetic al acestor afectiuni este foarte puternic. Riscul ca si copilul sa fie afectat poate fi crescut daca unul dintre parinti sau bunici a suferit un atac de cord sau a fost diagnosticat cu o afectiune la nivelul inimii inainte de 55 de ani. Studiile mai arata si faptul ca hipertensiunea arteriala este cel ma ides intalnita in randul familiilor de origine afro-americane si latine.
Cele mai bune metode de prevenire: Mergi cu copilul tau la control. In timp ce doctorii credeau faptul ca hipertensiunea arteriala si colesterolul crescut afecteaza doar adultii, acum stiu faptul ca aceste afectiuni pot incepe inca din copilarie, crescand riscul afectiunilor la nivelul inimii mai tarziu in viata. Pediatrii recomanda controale regulate ale tensiunii arteriale pentru toti copiii de peste 3 ani. De asemeni, trebuie verificat nivelul colesterolului pana la varsta de 5 ani in cazul in care unul dintre parinti are un nivel al colesterolului de peste 240 sau daca unul dintre parinti sau bunici are un diagnostic de afectiuni ale inimii. Studiile arata faptul ca alaptatul reduce riscul unui nivel de colesterol crescut la copii. Dupa ce depaseste etapa de sugar, asigura-te ca micutul tau are parte de o alimentatie echilibrata si exercitii fizice in fiecare zi.
Infectii auriculare (la ureche)
Risc ereditar: Mare
Cei mai vulnerabili: Chiar daca procentajul exact al riscului nu este stiut, se crede ca probabilitatea de a avea infectii auriculare ereditare in mod regulat este de la 60 pana la 70 la suta. Este probabil ca parintii sa transmita in mod ereditar caracteristici ale formei fetei sau a structurii tobei Eustache, ceea ce poate ii predispune pe copiii acestora la probleme ale urechii medii.
Cele mai bune metode de prevenire: Doctorii recomanda alaptarea in mod exclusiv pentru cel putin trei luni de zile, evitarea fumului de tigara, limitarea timpului folosirii suzetei in timpul zilei, vaccinarea anuala impotriva gripei si reducerea expunerii la virusi prin incurajarea copilului sa se spele pe maini cat mai des. In cazul in care pe timpul zilei copilul este lasat in grija de specialitate, cauta un loc unde nu sunt mai mult de sase copii. Chiar daca infectiile auriculare nu sunt contagioase, racelile care le cauzeaza sunt. Din fericire, copiii scapa, de obicei, de aceste infectii dupa varsta de 7 ani.
Obezitatea
Risc ereditar: Mare
Cei mai vulnerabili: Copiii ai caror parinti sunt obezi. Daca unul dintre parinti este obez, riscul ca si copilul sa aiba probleme cu greutatea este de 40 la suta iar daca ambii parinti sunt obezi riscul creste pana la 70 la suta. Cu toate acestea, in cele mai multe cazuri, daca alimentatia si activitatea fizica ale copilului sunt normale, acesta poate depasi o predispunere genetica la obezitate. Obezitatea la copii este o problema serioasa. Poate creste riscul aparitiei diabetului, ale afectiunilor inimii inca din copilarie, ale astmului si unele forme de cancer.
Cele mai bune metode de prevenire: Fii un model bun pentru copilul tau; copiii deprind obiceiurile culinare si cele fizice de la parinti si rude. Doctorii nu recomanda sa iti pui copiii la o dieta bazata pe mancaruri fara grasimi, dar este important sa limitezi consumul bauturilor zaharoase si a gustarilor nesanatoase. Ofera-le o varietate de alimente bogate in nutrienti, redu timpul din fata televizorului (cel mult 2 ore pe zi) si impune fintesul ca o prioritate a familiei. Dupa varsta de 2 ani, indicele de masa corporala trebuie calculat de catre medic la fiecare control de rutina pentru ca eventualele probleme cu greutatea sa fie descoperite devreme.
Cancerul de piele
Risc ereditar: Mediu
Cei mai vulnerabili: Copiii proveniti din familii cu istoric medical care include melanomul, forma cancerului cel mai rar intalnita, dar care este si cea mai periculoasa. Daca unul dintre parinti a suferit de melanom, riscul ca si copilul sa fie afectat se dubleaza pana la 3 la suta. In cazul in care ambii parinti au suferit de aceasta afectiune, riscul creste de la 5 pana la 8 la suta. Riscul creste chiar mai mult daca unul din parinti sau o ruda apropiata a fost diagnosticata cu melanom inainte de varsta de 50 de ani. Carcinomul bazocelular, cea mai des intalnita forma a cancerului de piele, nu este ereditar. Cu toate acestea, persoanele blonde si roscate cu ochi deschisi la culoare sunt mai predispuse deoarece acestea nu beneficiaza de protectie solara adecvata la nivelul pielii.
Cele mai bune metode de prevenire: Fereste-ti copilul de expunerea prelungita la soare. Chiar daca aceasta afectiune nu apare pana la varste mai inaintate, aproximativ 80 la suta din daunele provocate de cancerul de piele se intampla inainte de varsta de 18 ani. Este important sa folosesti crema cu protectie solara de 15 SPF sau mai mare de fiecare data cand copilul tau iese afara (chiar si in zilele fara soare) – in special daca melanomul este prezent in istoricul medical al familiei – si asigura-te ca poarta palarie. Un studiu recent arata faptul ca micutii care folosesc crema cu protectie solara in mod regulat, prezinta mai putine alunite care pot deveni maligne. De asemeni, este important sa urmati regula umbrei: Daca umbra copilului tau este mai mica decat inaltimea acestuia, razele soarelui sunt prea puternice si inseamna ca e timpul ca acesta sa se joace la umbra.
Diabetul
Risc ereditar: Mediu pana la ridicat
Cei mai vulnerabili: Depinde de tipul acestuia. Un copil al carui tata are diabet de tip 1 (stiut si prin dependenta de insulina sau ca diabietul copilariei) are 1 sansa din 17 sa mosteneasca boala. Daca mama acestuia are diabet de tip 1 – si varsta la care a nascut a fost mai mica de 25 de ani – riscul ca si copilul sa fie afectat este 1 din 25. Daca aceasta a nascut dupa varsta de 25 de ani, riscul scade pana la 1 din 100. Cu toate acestea, in cazul in care ambii parinti au diabet de tip 1, riscul ca si copilul sa fie afectat de aceasta boala creste pana la 1 din 4 sanse. Diabetul de tip 2 (forma diabetului aflata in legatura directa cu masa corporala) are componente genetice mai puternice. Daca unul dintre parinti are diabet de tip 2, riscul ca si copilul sa fie afectat este intre 1 la 17 si 1 la 13, dar in cazul in care ambii parinti au aceasta forma a diabetului, riscul creste pana la 1 din 2 sanse. Cu toate acestea, un istoric medical familial ce include diabet de tip 2 pare sa conteze daca si copilul are probleme cu greutatea. De fapt, numarul copiilor cu diabet de tip 2 (numit candva diabetul adultilor) a capatat proportii exorbitante din cauza frecventei obezitatii la copii. In timp ce rasa caucaziana prezinta cele mai multe cazuri de diabet de tip 1, tipul 2 apare cel mai des la rasa africo-americana si la cea latina. Ambele tipuri de diabet cresc riscul aparitiei bolilor de inima, de rinichi, de nervi, si ale vederii.
Cele mai bune metode de prevenire: Unele cercetari in domeniu sugereaza faptul ca alaptarea si neintroducerea alimentelor solide in alimentatie pana la varsta de 6 luni de zile, poate reduce putin riscul pentru diabet de tip 1, dar masurile de precautie sunt mai eficiente impotriva diabetului de tip 2. Asigura-te ca micutul tau este activ si ca are parte de o alimentatie bogata in fructe, legume, cereale intergrale si uleiuri vegetabile bune cum ar fi cel de masilne sau canola. Unii experti recomanda limitarea tipurilor de amidon, cum ar fi cartofii si painea alba, la copiii predispusi acestor forme de diabet. Teste ale sangelui pentru detectarea diabetului de tip 2 sunt recomandate dupa varsta de 10 ani la copiii cu probleme ale greutatii sau care provin din familii cu antecedente.
Vedere slaba
Risc ereditar: Mediu
Cei mai vulnerabili: Copiii ai caror parinti au avut probleme cu vederea in timpul copilariei. Daca ambii parinti au purtat ochelari in copilarie, copilul acestora prezinta un risc de sase ori mai mare peste medie de a fi miop. Riscul de a dezvolta ambliopie (“ochi lenes”) – o afectiune ce poate provoca orbirea care este tratata de obicei prin pansarea ochiului bun – este dublat daca unul dintre parinti a suferit de aceasta afectiune in copilarie.
Cele mai bune metode de prevenire: Asigura-te ca ochii copilului tau sunt verificati de catre un specialist inca din primele luni de viata. Evaluarile efectuate de catre un medic generalist sunt bune pentru cei mai multi copii, dar un oftalmolog poate examina luand in considerare istoricul medical familial ce include afectiuni ale ochilor. Un diagnostic dat devreme pentru ambliopie este important deoarece tratamentul cel mai eficient trebuie acordat inainte de varsta de 3 ani. Verificari ale ochilor ar trebui efectuate in timpul anilor prescolari.