Cu totii auzim despre varsta frageda si diverse variante despre care ar fi aceasta. Definitia din DEX ne spune ca varsta frageda cuprinde varsta copilariei. Voi incerca in urmatoarele randuri sa va prezint plusurile si minusurile generale intalnite la un copil de orice varsta, legate de ascultare si de revolta.

Ascultarea si revolta copilului sunt strict legate de educatia acestuia si de felul in care ea se pliaza pe personalitatea sa. Asadar, nu se pot oferi niste sfaturi exacte despre cum se creste un copil, ci doar niste linii de ghidare care cuprind aspectele generale, aplicabile la majoritatea copilasilor.

Inca din momentul in care un copil se naste, putem sa ne facem o idee despre personalitatea si comportamentul sau. Ne putem ghida dupa cum si cat plange, cum si cat mananca, cum se formeaza relatia cu parintii si cu celelalte persoane cu care bebelusul intra in contact. Un copil predispus spre revolta va fi mult mai agitat decat ceilalti, dar nu va ingrijorati, lucrurile se pot schimba foarte usor la aceasta varsta. De aceea se recomanda fermitate si putere psihica in educarea copilului foarte mic.

Un copil, mai ales un copil atat de mic, va incerca sa manipuleze prin plans. Este cel mai cunoscut lucru si va defini felul in care se va crea relatia dintre voi si bebelus. Un copil care plange fara motiv si va fi luat imediat in brate va intelege ca aceste doua actiuni sunt corelate si va apela la aceasta metoda de manipulare din ce in ce mai des.

Majoritatea parintilor gandesc urmatorul lucru: “Lasa ca e mic si nu stie”. Gresit! Un copil percepe inca din primele zile de viata totul: lucruri, persoane, sentimente, deci va sesiza cand este alintat sau cand este certat.

Desi poate suna brutal si animalic, copilul se educa prin imitatie si prin dresaj. Un copil va imita un zambet, un gest, un pas, un cuvant, un comportament si, de aceea, este foarte important sa fim foarte atenti la modul in care ne manifestam de fata cu cei mici. De asemenea, un copil foarte mic nu va intelege niciodata daca are sau nu are voie ceva fara sa i se arate sau sa i se spuna. Fiecare ne nastem cu un anumit material genetic, dar acesta nu isi face prezenta prin magie, ci trebuie exploatat si modelat.

Inca de inainte de a avea un copil, parintii isi spun ca nu il vor creste folosind cuvantul “nu”, refuzandu-i placerile (asa cum li se intampla lor atunci cand erau mici). Experienta demonstreaza ca nu este posibil. Din primul moment in care copilul face ceva ce nu are voie, parintele sau parintii trebuie sa il invete ce inseamna acest cuvant. Metoda este mai mult decat simpla si nu necesita decat rabdare. Copilul trebuie luat din locul respectiv sau de la activitatea respectiva si trebuie sa i se spuna ferm, cu o mimica expresiva, ca nu este voie. Se foloseste cuvantul si degetul, astfel incat sa inteleaga. Desi nu va iesi din prima, in scurt timp, cand va auzi cuvantul “nu”, va actiona ca atare: se va opri din activitate, va spune si el la randul lui acelasi lucru, va arata facand din deget “nu” si va astepta acceptul de a continua sau nu activitatea. Mergand pe acelasi principiu, comportamentul dezirabil trebuie recompensat prin vorbe pozitive, zambete si activitati care sa-i faca placere.

Un mare inconvenient in educatia copilului este plansul. Mamele, in principal, vor invata sa diferentieze tipurile de plans pe care le are un copil in decursul primei luni de viata. Un copil are cate un tip de plans diferit pentru fiecare dintre neplacerile sale, cum ar fi foamea, schimbatul, alintatul si moftul. Problema apare atunci cand copilul plange de moft si este bagat in seama.

Dupa cum am spus si mai devreme, plansul reprezinta o forma de manipulare, pe care copilul o va folosi cu siguranta daca acest lucru ii este permis. Copilul nu va pati nimic daca va plange, unii chiar spun ca isi intremeaza plamanii. Copilul poate fi lasat sa planga pana la 15 minute in cazul plansului de moft, daca nu apar complicatii precum plans isteric sau invinetire. Dupa acest timp, daca plansul continua, trebuie verificat, dar, de regula, copilul va inceta plansul de moft mai repede decat un sfert de ora.

Pe langa plans, copilul de peste un an de zile va apela cu siguranta si la “tavalitul pe jos”. Din acest punct de vedere, parerile sunt impartite. Unii il lasa sa isi faca circul in casa, fara sa il bage in seama, altii il ridica si ii explica ferm ca “nu e voie”. Recomand varianta a doua pentru a evita astfel de spectacole in public. In momentul in care apar primele semne de revolta, mimica parintilor trebuie sa se schimbe, fermitatea trebuie sa isi faca prezenta, iar cuvintele magice “nu e voie” trebuie sa apara pentru ca acel copil sa nu isi duca circul mai departe. Primele dati va fi mai greu, dar dupa ce intelege, plimbarile, mersul la cumparaturi, iesitul in oras si mersul in excursii vor deveni o placere cu micutul langa voi.

Un alt moment in care un copil se poate revolta este masa. Copilul, in general, va refuza orice este nou, dar imitatia isi spune din nou cuvantul. Un copil va asculta si va manca mai usor daca mananca impreuna cu parintii, ceea ce mananca si ei. Nu trebuie sa va ingrijorati daca se murdaresc sau daca va mai da si voua de mancare. Atata timp cat mananca si el si se distreaza, sunteti pe drumul cel bun. Partile pozitive sunt ca si copilul va manca, dar si ca parintii vor fi mult mai atenti la ceea ce gatesc.

De obicei, copiii incep sa socializeze fara prezenta parintilor din momentul in care merg la gradinita sau la cresa. Acesta este mediul propice de formare a comportamentelor indezirabile, de copiere a comportamentelor neplacute ale celorlalti copii. Parintii vor trebui sa fie foarte atenti la schimbarile de comportament, chiar daca acestea pot fi insesizabile pentru cei din afara familiei, deoarece, lasand un comportament neplacut sa persiste, va fi mult mai greu de eliminat.

Vorbim aici despre bataia intre copii, despre micile rautati si despre discriminare. Despre agresivitatea celor mici am discutat in articolul „Un copil agresiv! De ce?”, unde am aflat ca un copil se va revolta foarte repede daca ii va fi luata o jucarie sau daca un alt copil nu il baga in seama si am aflat si motivele pentru aceasta reactie. Datoria parintelui este de a ii explica propriului copil ca trebuie sa incerce sa fie rabdator, sa se joace frumos si sa asculte de adultul sau de adultii care au grja de ei. Daca educatia timpurie a avut succesul sa formeze un copil “cum trebuie”, acest pas nu va fi dificil.

O alta problema ar putea aparea cand copilul merge la scoala. El se va putea revolta deoarece nu stie/poate/vrea sa isi faca lectiile. El va trebui impins de la spate in perioada initiala pentru a intelege ca acest lucru trebuie facut si va necesita un pic de imaginatie din partea voastra pentru a le face cat mai placute.

Daca pana acum ati crezut ca a fost greu, perioada in care se instaleaza adolescenta va arata ca se poate si mai rau. Copilul ajuns in aceasta etapa de dezvoltare va avea impresia ca este un adult, va incepe sa ignore sfaturile parintilor si isi va gasi anturaje care mai de care mai dubioase. Bineinteles, aceasta este varianta cea mai neagra. Sansele de rebeliune vor scadea, cu siguranta, daca parintii se implica in viata adolescentului. Parintii ar fi trebuit sa aiba grija sa creeze deja o relatie bazata pe incredere intre ei si copii, astfel incat adolescentii sa aiba incredere sa vorbeasca atat despre lucrurile bune, cat si despre pataniile neplacute cu acestia.

Educatia nu se mai rezuma doar la a il invata ce este bine si ce este rau, ci si la a explica si la a purta discutii ca si cu un adult despre aspectele tabu ale vietii. Parintelui nu trebuie sa ii fie rusine sa discute cu adolescentul lui despre sex, droguri, bautura si toate aspectele negative care pot deriva de aici. De asemenea, adultul trebuie sa fie atat de responsabil incat sa includa in discutiile sale si aspectele pozitive.

Este aproape regula ca daca ii spui “nu” unui adolescent, acesta va face fix lucrul respectiv. O alta vorba spune ca “daca nu se da el cu capul, nu invata nimic”. Putem spune ca este adevarat, dar aceasta propozitie nu trebuie extrapolata mai mult decat este necesar. Va fi de foarte mare ajutor sa ii povestiti copilului vostru despre nebuniile facute de voi in tinerete, despre dragoste, despre distractie, despre greselile facute si de ce sunt acestea greseli. Desi nu va recunoaste probabil niciodata in fata voastra, va va da dreptate in multe aspecte.

Revolta adolescentilor este ceva normal si se manifesta prin certuri interminabile, prin fuga de acasa, prin probleme la scoala, prin adictii si lista poate continua la nesfarsit. Unele probleme pot fi mai greu sau mai usor de rezolvat, asta depinzand in totalitate de parinti si de felul in care trateaza aceste situatii, cat si de adolescenti si de felul in care au fost educati.

Prima incercare de maturizare in adevaratul sens al cuvantului incepe cand copilul se muta de la parinti. Daca pana acum el a fost invatat sa aiba mancare facuta, haine curate, curatenie in casa, mutatul de acasa transfera toate aceste responsabilitati pe umerii noului adult.

Parintii au datoria de a pregati puiul sa zboare din cuib prin implicarea acestuia in activitatile casnice. Acest pas poate fi foarte placut daca atat parintii, cat si copiii invata sa lucreze impreuna si daca se trece cu brio peste acele perioade explicate in articolul „Parinti si copii: momentul separatiei”. Nu este greu sa inveti un copil sa isi faca de mancare, sa isi spele hainele, sa dea cu matura pe jos, sa stranga dupa el, sa isi spele vasele sau sa duca gunoiul. Desi initial el va crede ca o face doar ca sa va scuteasca pe voi de treburi, va intelege ca este pregatirea pentru “viata in jungla”.

Chiar daca a plecat de acasa, micul adult va ramane copilul vostru si probabil si el va simti acelasi lucru. Greutatile locuitului singur este posibil sa ii dea neincredere in sine, facultatea si/sau jobul probabil il vor extenua, iar revolta se va reflecta in felul in care arata casa si el. Jobul de parinte nu se va termina niciodata, acestia avand placerea si obligatia de a il ajuta sa revina pe drumul corect.

Micul adult, desi nu va accepta initial, va aprecia orice ajutor venit din partea parintilor. Totusi, greseala cea mai mare este sa nu il invatati sa fie in continuare dependent de voi. Totul se va face impreuna cu el, pentru a ii continua pregatirea de a intra in lumea reala.

De multe ori am auzit replici de genul “cum ti-l cresti, asa il ai”. In mare parte este adevarat, dar marile pietre apar cand factorii externi favorizeaza aparitia comportamentelor indezirabile. Cei patru factori care isi pun amprenta asupra felului in care un copil va asculta si asupra revoltelor aparute sunt educatia, relatia parinti-copil, anturajul si materialul genetic. Reteta secreta este dozarea corespunzatoare a acestora.