Comunicarea este una dintre cele mai importante actiuni din viata unui om, fiind de doua tipuri: verbala si nonverbala, corporala. Prin acest procedeu, oamenii reusesc sa exprime pareri, sentimente, ganduri, informatii despre sine si despre mediul inconjurator celor din jur. Dupa cum probabil cu totii stim, comunicarea se efectueaza intre doua sau mai multe persoane, care se regasesc in doua roluri diferite, si anume cel de emitator si cel de receptor.

Emitatorul are datoria de a impartasi un mesaj usor de inteles sau sa il explice cat mai clar, iar receptorul are datoria de a percepe mesajul si de a pune intrebarile necesare pentru evitarea neintelegerilor. In articolul „Noi metode de a imbunatati comunicarea dintre tine si copiii tai” am aratat cateva metode prin care aceasta se poate imbunatati, iar in cel numit „Comunicarea dintre tata si copil” am incercat sa ii ajutam pe cei doi sa isi imbunatateasca relatia.

A avea un adolescent in casa poate pune la incercare rabdarea chiar si a celui mai calm si intelegator parinte. Modul in care se desfasoara cumunicarea depinde foarte mult de relatia care s-a format de-a lungul anilor intre parinti si copii, de cat de multa incredere au unii in ceilalti si de cat de deschis este parintele fata de lucrurile noi si necunoscute pentru el. Ei vor ajunge sa isi impartaseasca toate evenimentele mai mult sau mai putin importante din viata. Despre stilurile parentale am mai discutat si in articolul „Tu ce stil parental ai adoptat?”, insa, acolo, am abordat situatiile diferite din perspectiva efectelor lor asupra adolescentilor. Voi face, acum, o scurta revizuire, explicand si motivele pentru care parintii aleg sa abordeze unele stiluri.

Parintii foarte stricti si neintelegatori fata de problemele care il macina pe adolescent nu fac acest lucru din rautate, ci pentru ca nu au educatia pedagogica necesara pentru a se adapta la noua situatie sau pentru ca asa au fost crescuti si ei la randul lor si nu considera ca ar fi necesar sa creeze un nou model corect de urmat.

Frica fata de ceea ce se poate intampla, deseori determina parintii sa impuna copilului reguli stricte legate de relatia cu ceilalti adolescenti, fara a se implica direct in viata sa sociala. Parintii de multe ori nu ii dau voie copilului sa mearga la o petrecere pentru ca ei considera ca este prea periculos, fara macar sa se intereseze despre ce petrecere este vorba, daca este vre-un adult prezent sau daca exista si alte riscuri. Statutul social al adolescentului se va putea diminua, prietenii sai considerandu-l “tinut in lesa” si, intr-un final, putand sa il excluda din grup.

De asemenea, situatia scolara influenteaza foarte mult perceptia parintelui dur fata de capacitatile adolescentului. Daca un copil vine acasa cu o nota mica, parintele nu se va interesa de motivul pentru care s-a intamplat acest lucru, ci pur si simplu va lua masurile pe care le considera doar el necesare. Astfel, adolescentul se va simti nedreptatit si va aduna in sine o cantitate mare de frustrare si de furie, care ori il va extenua psihic, ori il va face sa le exteriorizeze la un moment dat.

Parintii duri sunt cei cu care un adolescent nu isi permite sa poarte discutii legate de dezvoltarea sa fizica si psihologica, el fiind nevoit sa afle din surse mai mult sau mai putin valide motivul aparitiei lor si modul in care sa le trateze. Parintele considera ca fiind tabu-uri discutiile despre sex, masturbare, droguri etc., iar adolescentul va fi predispus la a face excese deoarece nu a avut ocazia sa se sfatuiasca cu nimeni despre ce este bine sau ce este rau. Urmarea poate fi demonstrata printr-un simplu exemplu: daca o adolescenta ramane insarcinata, parintii considera ca este vina ei ca nu s-a protejat, si nu a lor pentru ca nu au indrumat-o si pentru ca nu au fost acolo cand ea ar fi avut nevoie de sfaturi.

Nici sa fii un parinte excesiv de permisiv nu este bine. Unii parinti simt nevoia sa isi retraiasca adolescenta prin copilul lor, iar urmarea este ca adolescentii vor avea voie sa faca tot ce isi doresc. Acesti parinti nu vor impune limite, dar, partea buna este ca adolescentul va putea discuta despre tot ce simte nevoia cu acestia. Dezavantajul de a avea parinti prea permisivi este ca nu exista nicio limita care ar putea preveni excesele si comportamentul indezirabil.

Parintele ideal ar fi o combinatie intre cele doua categorii prezentate mai sus. Un parinte ar trebui sa stie cum sa dozeze severitatea si permisivitatea in asa fel incat sa nu lezeze adolescentul si sa formeze un adult responsabil, receptiv la nou si cu constiinta. Pentru parintele ideal, nu exista subiecte tabu, lipsa de comunicare sau neintelegere, adolescentul trebuind sa simta ca daca are vreo problema sau vreo nelamurire, parintele va fi oricand acolo sa discute cu el. Adolescentul trebuie sa beneficieze de prezumtia de nevinovatie, sa ii fie permis sa descrie situatia si din punctul sau de vedere si sa i se dea dreptul sa participe la stabilirea pedepselor.

Perioada de adolescenta este una din cele mai definitorii din viata unui om. Acum apar marile dileme, problemele existentiale, deschiderea spre tot binele si raul din lume. Cel mai important lucru pe care trebuie sa il aiba copilul la dispozitie este un parinte (sau daca parintele nu poate, un psiholog) care sa il ajute sa inteleaga toate schimbarile si sa il ajute sa descifreze toate nebuloasele. Ideal ar fi ca parintele sa poata sa participe activ la aceste situatii, deoarece nici un copil nu se va simti mai aproape de altcineva decat de mama sau de tatal sau.

Tanarul va cunoaste mai multe persoane si va simti nevoia de libertate, aducand in centrul atentiei autonomia sa. Este necesar sa i se ofere cel putin ideea de autonomie. Desi majoritatea deciziilor sunt inca luate de parinti, acestia trebuie sa implice adolescentul in viata familiei si in hotararile care sunt luate in legatura cu actiunile sale.

Desi cererile tanarului pot fi prea mari, acesta va intelege mult mai usor un “nu” daca i se explica in acelasi fel ca unui adult motivul deciziei parintilor decat daca i se spune tipicul “Pentru ca esti copilul meu si asa spun eu!”. Dezamagirea cea mai mare a tanarului este sa fie tratat in continuare ca un copil, cand, de fapt, el este pe drumul de a deveni adult.

Teama cea mai mare a parintilor este sa isi piarda copilul. Ei il vor simti din ce in ce mai departe si vor ajunge sa simta ca nu mai pot face nimic pentru a il aduce inapoi. Vestea buna pentru parinti este ca aproape orice s-ar intampla, atasamentul emotional dintre parinti si copii nu se pierde pentru totdeauna, ci doar exista acest sentiment in perioada adolescentei. Cand ajung la maturitate, “copiii” va vor aprecia si va vor iubi, de aceasta data simtind ca sunt pe aceeasi lungime de unda cu voi, ca adulti.

Sentimentul de indepartare al adolescentului nu poate fi prevenit sau anulat in totalitate, dar exista moduri care sa faca aceasta perioada mai usoara atat pentru parinti, cat si pentru adolescenti.

Copiii vor simti ca nu mai pot avea incredere in voi, va vor percepe drept o autoritate, fapte care le vor da impresia ca cel mai bun lucu pe care il pot face este sa se inchida in sine si sa se indeparteze de voi. Ca parinti, trebuie sa intelegeti ca aceasta situatie este una normala, si voi ati trecut prin asta, ca este reversibila si ca o portita deschisa va fi tot timpul accesata in momentele in care are cea mai mare nevoie de voi.

Parintele perfect nu exista in adevaratul sau sens, dar puteti incerca sa va apropiati cat mai tare de aceasta idee. Veti observa ca va veti simti mai bine cand va intelegeti cu al vostru adolescent, ca pedepsele vor fi mai usor de aplicat cand stiti ca a inteles motivul si veti fi mai linistiti sa il lasati cat de liber se poate cand stiti toate datele problemei.

Pe de alta parte adolescentii se pot lauda ca au niste parinti „cool”, intelegatori si ca nu le este rusine sa discute despre nimic cu voi. De asemenea, copiii vostri vor putea impartasi informatii valide despre problemele adolescentei celor care au parinti mai dificili.