In articolul „Cele 5 mesaje ale educatiei pozitive” va spuneam ca unul dintre principalele scopuri ale acesteia este sa creeze copii ce au o personalitate puternica, insa care sunt dispusi sa coopereze cu parintii lor, astfel incat efectul sa fie unul benefic pentru ambele parti. Prin cooperare, copilul nu mai este obligat sa se supuna dorintei parintilor si sa faca anumite actiuni ci, sa isi doreasca acest lucru, rezultatele obtinute fiind net superioare celor facute in afara vointei proprii.

Tot in articolul mentionat in randurile de mai sus va spuneam sa incercati, pentru o saptamana, metodele educatiei pozitive. Am facut acest lucru deoarece, cu cat veti renunta mai repede la metodele clasice, folosite in educatia bazata pe frica („Educatia bazata pe dragoste versus educatia bazata pe frica”), cu atat mai repede veti fi pregatiti in a incerca si a imbratisa noul tip de educatie, mai adecvat timpurilor moderne. De aceea, va mai cer doar o saptamana in care sa actionati dupa ideile acestui articol si, cu siguranta, nu veti mai dori niciodata sa va intoarceti la metoda veche.

Acest tip de educatie este indicat si in cazul adolescentilor, insa, atunci, este necesar sa aveti rabdare, deoarece cu cat veti incepe de la o varsta mai frageda, cu atat timpul de raspuns va fi mai scurt. Mai ales daca, pana acum, ai incercat sa iti educi copilul doar prin frica. Totusi, aceste tehnici pot fi folositoare intregii familii, chiar si in cazul partenerului.

Atunci cand comenzile ferme par sa nu dea roade (foarte normal, de altfel, asa cum am explicat in articolul („Educatia bazata pe dragoste versus educatia bazata pe frica”), cu siguranta este cazul sa incercati si cooperarea. Viata unui copil este presarata cu sute de ordine. „Nu fa” si „fa” sunt cuvinte pe care le aude zilnic, inca de la varste fragede. Nici nu e de mirare ca, la un moment dat, acestia se satura de atata cicalire si se revolta. Asa cum parintele poate simti o frustrare atunci cand e nevoit sa isi cicaleasca zilnic copilul, la fel si el se simte frustrat de toate ordinele care i se dau. La un moment dat, caile de comunicare se rup si copilul inceteaza, pur si simplu, sa mai asculte.

Sunt convinsa ca si tu ai prefera ca seful tau sa iti solicite un serviciu si nu sa iti ordone sa il faci. Parca altul ar fi si sporul, daca tu ti-ai da acordul, nu? Asadar, inlocuieste „Fa!” cu „Ai vrea sa faci?” si rezultatele vor fi vizibile imediat.

Un instrument foarte puternic al comunicarii asertive este verbul „a vrea”, conjugat la toate persoanele. „Eu as vrea” sau „Tu ai vrea” va da, intotdeauna, rezultate mai bune decat „Ai putea”. Exista, desigur, si explicatii psihologice asupra acestui fapt.

Verbul „a putea” creeaza, in inconstientul nostru, mai multe intrebari. In primul rand, acesta apare ca o nesiguranta asupra competentelor celui caruia ii este adresat. Apoi, el nu lasa loc de refuz fara ca aceste competente sa nu fie negate („nu, nu pot” inseamna ca neg capacitatea de a face un lucru, neavand legatura cu vointa proprie”), ceea ce nu se va intampla. Asadar, prin „Ai putea sa”, se ofera un ordin mascat, ce scoate „vointa” din „ecuatie”. In schimb, verbul „a vrea” lasa loc atat refuzului cat si aprobarii. Prin el, actiunea ceruta pare a fi doar la latitudinea celui care o face, si nu un lucru pe care nu are cum sa il refuze.

Asadar, intreaba-ti copilul daca „ar putea” sa faca un lucru doar atunci cand nu esti sigura pe capacitatile lui. Insa, atunci cand vrei ca el sa faca acel lucru, foloseste o formulare de tipul „Ai vrea sa iti faci curat in camera?”.

Desi un lucru marunt la o prima vedere, diferenta dintre aceste doua verbe este una importanta pentru inconstientul nostru si, astfel, se poate imbunatati foarte mult interactiunea dintre noi si nu doar copii, dar si alti adulti.

Tonul conteaza si el, de asemeni. In limba romana exista 90 de intelesuri pentru „Da”, in functie de tonul si mimica folosite alaturi de cuvant, in sine. La fel se intampla si in cazul verbului „a putea”.

Ca si exemplu, sa luam fraza „Ai putea sa iti faci curatenie in camera?”. Copilul poate intelege mesajul in mai multe feluri, in functie de tonul cu care acesta este spus:

„Ar trebui sa faci curatenie in camera.”
„Ar fi trebuit deja sa faci curatenie.”
„Ti-am spus sa faci curatenie o data.”
„Nu faci asa cum ti-am spus sa faci.”
„Nu te porti conform varstei tale.”
„Nu pot sa fac eu totul.”

Intrebarile retorice isi au rostul doar in discursurile persuasive si nu in educatia copiilor, cu atat mai putin atunci cand se doreste cooperare. Intrebarile retorice contin mesaje implicite, ceea ce inseamna ca ele transmit si altceva decat ceea ce am pronuntat. Atunci cand sunt asociate cu educatia copiilor, intrebarile retorice cauta un sens negativ, iar multi parinti nu realizeaza acest lucru. Este o tehnica folosita adeseori de femei, datorita emotivitatii caracteristice acestui sex, insa ceea ce se transmite, de obicei, este o senzatie de rusine (de fapt, multi parinti chiar asta si intentioneaza dar, desigur, este gresit sa ii induci copilului senzatii de rusine fata de ceilalti). Mai jos, veti gasi cateva dintre intrebarile retorice cele mai des folosite de catre parinti si ce mesaje implicite ar putea transmite acestea.