O mare problema cu care se confrunta adolescentii este in a ii convinge pe parintii lor ca nu mai sunt copii si ca au trecut la un nou stadiu al dezvoltarii lor, mult mai aproape de maturitate decat de copilarie. Adeseori, parintii trateaza adolescentul ca pe un copil, netinand cont ca, de fapt, acesta este perfect indreptatit sa isi ia propriile decizii – mai bune sau mai proaste, dupa caz – si sa isi asume responsabilitatea pentru ele.

Asa cum, in articolele „Parinti si copii: momentul separatiei” si „Vreau sa-mi aleg singur cursul vietii” recomandam parintilor sa le dea copiilor libertatea propriilor alegeri, in acest articol vom aprofunda si mai mult acest subiect, explicand cum ar putea fi facut acest lucru si, mai mult, care este sursa acestei griji purtata in momente nepotrivite.

Desigur, uitandu-ne, acum, la momentele in care eram noi adolescenti, vedem, cu siguranta, multe momente in care luam cele mai proaste decizii posibile si la care ne-am dori sa ne intoarcem, in timp, cu mintea de acum, pentru a le schimba. Doua lucruri ignoram, insa: faptul ca, pe langa acele momente de care ne pare rau, au existat si alte momente, de care ne-am bucurat foarte mult, dar si ca, acele momente au ajutat la constructia persoanei care suntem acum, putand fi incadrate, cu usurinta, la capitolul experiente de viata din care am invatat. Mai mult, inca, daca ne uitam putin si la momentul prezent, observam ca tot mai facem greseli, din cand in cand si ca, probabil, cu mintea pe care o vom avea peste 20 de ani, vom considera alegerile de acum ca fiind foarte proaste.

Acestea sunt etape normale din viata, altfel nu s-ar fi inventat proverbul „Cine nu are un batran, sa-l cumpere”. Totusi, cum crezi ca a ajuns batranul acesta atat de intelept? Oare nu tocmai gerselile proprii sunt cele care ii permit, acum, sa dea sfaturi celorlalti?

Asadar, in primul rand, ar trebui sa ii acorzi adolescentului increderea ta, in special pentru ca aceasta este o modalitate prin care sa il pregatesti ca, mai tarziu, sa faca fata problemelor vietii si sa le gaseasca o rezolvare.

Am sa folosesc o metafora, pentru a te face sa intelegi mai bine: imagineaza-ti un om care, toata viata sa, a trait inchis intr-o camera, sub protectia unor paznici. Care crezi ca vor fi reactiile sale atunci cand va iesi in afara camerei si va intalni lumea exterioara? Nu cumva, omul acesta va fi speriat si nu va sti sa gestioneze chiar si cele mai banale situatii carora noua ni se par simple de rezolvat? Astfel se intampla si daca, in loc sa iti lasi adolescentul sa ia propriile decizii si tu sa fii acolo, pregatit sa il sustii in caz ca aluneca, tu il vei cocolosi si vei incerca sa iei deciziile in locul sau, pentru a il proteja, sau sa ii interzici dreptul la propria libertate. Reiau intrebarea pusa in unul dintre articolele precedente, despre adolescenti: esti parinte sau ai copii? Pentru ca, in cazul in care ai raspuns cu cel de-al doilea raspuns, atunci mi-e teama ca metafora paznicilor nu este foarte departe de adevar, totusi.

Si, daca nu am reusit sa te conving, inca, sa ii acorzi o incredere deplina adolescentului, mai am o multitudine de motive pe care sa ti le ofer, insa cel mai consistent este, poate, cel psihologic.

In psihicul unui adolescent care creste inconjurat de lipsa de incredere a parintilor, se implanteaza o samanta ce, intr-un final, va deveni un ciuline ale caror radacini urate ii vor afecta intreaga viata. Aceasta este intrebarea „De ce nu au ei inceredere in mine? Oare nu sunt atat de bun incat sa o merit?”. Si chiar daca, in fata ta, el va incerca din rasputeri sa iti arate ca iti merita increderea, in inconstientul sau aceasta intrebare va capata proportii din ce in ce mai mari, iar actiunile tale vor veni drept confirmare ale raspunsului pe care, sunt convinsa, nici tu nu il crezi. Intr-un cuvant, de fiecare data cand ii vei arata, nu numai adolescentului, dar si copilului mai mic de varsta, ca nu ai incredere in ceea ce el gandeste, ii vei transmite mesajul „Da, nu esti suficient de bun, pentru mine, incat sa meriti increderea mea!”. Chiar iti doresti acest lucru? Sunt convinsa ca nu, pentru ca lipsa aprecierii din partea parintilor are consecinte dure asupra adultului, despre care am discutat in articolul „Un adolescent are nevoie de apreciere”.

Poate ca, ceea ce iti voi explica in randurile care urmeaza, va fi mai greu de acceptat insa, te asigur, este intru totul adevarat. Daca ti-as spune direct ca asta este o nevoie 100% egoista, poate ca ai respinge din start ideea ca neincrederea ta este strict vina ta si, de aceea, iti voi explica procedeul prin care ea apare.

Nu am sti ca unele decizii ale adolescentilor pot fi gresite, daca nu am fi experimentat noi insine, in adolescenta, puterea unor decizii gresite. De aceea, in sufletul nostru incolteste teama ca el sa nu repete greselile noastre. Acesta este primul motiv posibil pentru care sa nu avem incredere in copiii nostri. Totusi, problema – conflictul – apare din faptul ca noi am educat acesti copii tocmai in modul prin care ei sa evite sa faca ceea ce am facut noi. Asadar, a afirma ca iti este teama de ceea ce ar putea face adolescentul este un mod prin care afirmi ca educatia pe care i-ai oferit-o tu este gresita, nu? Iar noi stim ca perfidul inconstient ne da voie sa credem ca am gresit doar in momentul in care rezultatele sunt, intr-adevar, incontestabile si parca si atunci ramane loc de putina indoiala. In acest caz, care ar fi, atunci, adevarata problema?

Adevarata problema este nu in teama ca adolescentul nu ar fi capabil sa gandeasca bine, sa ia niste decizii corecte, ci ca, in momentul in care acesta stie ca isi poate lua propriile decizii, el nu ar mai avea nevoie de noi, asa cum a avut pana acum. Ca am deveni niste persoane dispensabile, care, pe masura ce acesta creste in varsta, nu vor mai avea controlul asupra lui si ca incet – incet, se apropie momentul plecarii de acasa, moment in care noi vom ramane singuri. Intr-un cuvant, teama de singuratate si cea de a pierde controlul sunt cele care nu ne lasa sa avem incredere in ceea ce noi am modelat si crescut.

Daca inca nu te-ai enervat si ai inchis articolul, atunci cand ti-am spus ca nu adolescentul ci propriile tale temeri sunt cele care nu te lasa sa acorzi increderea de care acesta are nevoie, atunci, cu siguranta, esti cu un pas mai aproape de o rezolvare sanatoasa a situatiei, chiar daca, inca nu esti convins/a ca am dreptate in ceea ce am spus. De aceea, am sa folosesc cateva situatii comune si am sa iti spun care sunt rezolvarile pentru ele, astfel incat sa reduci tensiunile din familia ta.

1. Nu am incredere ca adolescentul meu isi va construi o viata buna si frumoasa. In primul rand, ce inseamna „buna”? Dar „frumoasa”? Aceste doua notiuni sunt relative, de la privitor la privitor, ar spune un citat celebru, si, de aceea, nu sunt convinsa ca ceea ce tu percepi a fi „bun” sau „frumos” este si ceea ce intelege adolescentul prin cei doi termeni. Probabil, daca ar fi inteles aceste doua concepte asa cum le intelegi tu, atunci nici nu s-ar fi ridicat aceasta problema, nu?
   
   Mai devreme sau mai tarziu, fiecare isi face viata exact asa cum vrea, indiferent de ceea ce doresc parintii. Atunci, de ce sa nu se intample „mai devreme” acest lucru, decat „mai tarziu” sau, chiar, „prea tarziu”? De ce copilul tau sa riste sa „rateze trenul”, in urmarirea viselor tale si sa nu si le urmareasca pe ale sale, proprii? Daca te afli intr-un conflict de acest tip, iti recomand, cu caldura, citirea articolului „Refuz sa seman cu parintii mei!” si, poate, prin perspectiva lui, situatia tensionata din familia ta va lua sfarsit.
2. Cred ca prietenii adolescentului meu il pot influenta inspre rau. Inteleg perfect aceasta grija si, de aceea, am scris si un articol in care explic ce influenta poate avea anturajul asupra unui copil. Acesta este „Cum isi alege prietenii adolescentul?”.
   
   Totusi, daca ai incredere in educatia pe care i-ai dat-o copilului tau, de ce iti faci griji ca el nu ar putea sa ia deciziile corecte si ar fi foarte usor influentabil? Nu, cumva, tu insati te simti prea usor de influentat si ti-e teama ca el sa nu semene cu tine? Departe de intrebarile specifice unui cabinet psihologic, incerc sa iti spun ca adolescentii, tocmai prin dorinta de a fi independenti, unici, se lasa foarte greu influentati si, de aceea, puterea anturajului este una extrem de mica, iar tocmai din acest motiv tu nu ar trebui sa iti faci griji.
3. Adolescentul meu este doar un copil si nu poate lua decizii la fel de bune ca ale mele. Gresit! Adolescentul se afla pe pragul dintre copilarie si maturitate, inca din momentul in care a ajuns la pubertate. Ceea ce invata el, acum, este necesar pentru momentul in care el va trebui sa se descurce singur. Accesul la informatie permite unui adolescent din zilele noastre sa invete mult mai multe decat puteam noi invata si sa gaseasca rezolvari mult mai usor decat in trecut. Desigur, tu ai putea lua decizii mult mai bune, multumita practicii luarii deciziilor, de pana acum, insa, si adolescentul are nevoie sa isi inceapa aceasta practica si, acum, mai mult decat in trecut, aceasta trebuie inceputa cat mai devreme.
   
   In acest sens, tot ceea ce poti tu sa faci este sa prezinti argumente si contra-argumente consistente, care sa iti sustina decizia pe care ai lua-o tu, daca ai fi in situatia lui. Totusi, finalul hotararii trebuie sa ii ramana lui, pentru ca el va fi cel afectat si nu tu.
4. Adolescentul a gresit in trecut si imi este teama sa nu greseasca iar. Gandeste-te putin: atunci cand gresesti, la serviciu, iar seful te atentioneaza, ai sa fii mai atent data viitoare si ai sa incerci sa ii arati ca tu, de fapt, nu faci greseli decat din intamplare. In articolul „Cele 5 mesaje ale educatiei pozitive”, am spus ca a gresi este un act firesc, normal, pe care fiecare dintre noi il face, acesta fiind parte a naturii umane. Chiar si tu gresesti! Dar, pe viitor, incerci sa repari greseala si sa nu o mai faci, nu?
   
   Asa se intampla si in cazul adolescentului. Dupa ce a facut o greseala majora, acesta va incerca sa iti arate ca este capabil sa nu mai faca si alte greseli si va cauta sa vada ca intelegi acest lucru. Prin faptul ca tu crezi ca, daca a gresit o data, va gresi pentru totdeauna – ceea ce este o greseala de logica, despre care am invatat cu totii in liceu dar si un motiv consistent pentru aparitia efectului Pygmalion („Efectul Pygmalion. Cercul vicios ce ne defineste rezultatele”.)– nu faci decat sa ii accentuezi nesiguranta de sine si sa nu il lasi sa invete sa se ierte. Atat timp cat ai stiut sa ii subliniezi consecintele unei greseli si sa ii explici modul cum acestea il afecteaza pe el, dar si cum poate sa le evite, ai incredere ca nu le va repeta. Daca tu crezi ca el le va repeta, atunci nu ai incredere in modul in care i-ai explicat acest lucru si, daca el tot le repeta, probabil nu ai stiut sa le explici pe intelesul sau.
5. Nu am incredere, in general, in oameni. Da, perfect indreptatit, mai ales daca au fost multi acei care te-au dezamagit, de-a lungul vietii. Insa, adolescentul tau nu este un om oarecare, ci este acel om pe care tu l-ai adus pe lume, l-ai crescut si l-ai educat. Este un om care simte o legatura puternica de sange, si care, spre deosebire de ceilalti oameni, stie ca, orice s-ar intampla, familia este cea care ramane, intotdeauna, acolo. Asa cum nici tu nu ai face ceva care sa provoace raul familiei tale, cu buna stiinta, la fel nici el nu ar face ceva care stie ca te-ar dezamagi.
   
   Solutile tuturor acestor situatii este comunicarea sanatoasa intre toti membrii familiei si o stransa relatie de prietenie, mai mult decat una autoritara, asa cum majoritatea parintilor prefera sa aiba cu copiii lor. Adolescentul nu mai este, acum, un mic copil neajutorat si incapabil sa gandeasca si, de aceea, poate ar trebui sa incepi sa il consideri si tu ca si matur si nu ca cineva de care trebuie sa ai grija in continuare.