Anatomia fetusului: creierul
Ultima transformare prin care trece un ovul fertilizat in drumul sau spre o persoana adevarata este un proces minunat. Desigur, exista o structura speciala, creierul, care ne face ceea ce suntem in lantul trofic. Creierul superior al lui Homo Sapiens ne-a permis sa dominam si sa conducem intreaga lume. ( Desi, este cu totul alt subiect daca un creier superior ne permite sa facem acest lucru bine!)
Creierul unui fetus in dezvoltare se schimba atat de mult in cursul perioadei de sarcina, incat este posibil sa stabilesti varsta sarcinii in functie de cum arata acesta. Ceea ce ne face pe noi fiinte care gandim este dezvoltarea nouronilor (celulelor nervoase). Natura a profitat de una dintre proprietatile geometriei prin care se pot inghesui cat mai multi neuroni posibili intr-un spatiu relativ mic – aceasta proprietate fiind aria suprafetei. Creierul nu este doar un manunchi de celule nervoase conectate intre ele, ci si pachete si cai prin care ele interactioneaza – in sus si in jos, de la stanga la dreapta, inauntru si in afara – cunoscute ca faimoasele circumvolutiuni , ce seamana cu carnatii si care incununeaza gloria speciei noastre. Intre circumvolutiuni exista santulete adanci. Cu cat un creier are mai multe circumvolutiuni si cu cat santurile dintre ele sunt mai adanci, cu atat exista o suprafata mai mare in care sa poata fi stocata o cantitate mai mare de neuroni.
In timpul celui de-al doilea trimestru (in jurul celei de-a 20-a saptamana de sarcina), santurile incep sa se dezvolte, pentru ca, in cea de-a 28-a saptamana, sa se adanceasca semnificativ. Pana in cea de-a 40-a saptamana, la termen, creierul este o capodopera a arhitecturii, care, datorita circumvolutiunilor si a santurilor dintre ele, ia abilitatile mentale ale unui creier care ar trebui sa masoare o latime de 3 metri si le pune intr-un pachet ce incape, confortabil, inauntrul unui scalp tipic.
Al doilea aspect important este felul cum acel cap, cu a sa pretioasa capodopera numita creier, poate iesi din mama intact? Travaliul poate fi destul de dur.
Oasele craniului protejeaza creierul, insa aceastea nu poate fi foarte rigide, deoarece, astfel, ar avea probleme la trecerea prin pelvisul matern, la nastere. Aici este principala provocare in nasterea unui copil.
- Creierul are nevoie de protectie atunci cand copilul este nascut
- Protectia nu trebuie sa il impiedice sa iasa.
Craniul nu este un container sigilat, ci o clectie de placi. La nou nascuti, aceste placi nu sunt sudate inca, impreuna, acest fapt permitandu-le sa fie flexibile. Separatiile dintre aceste placi nesudate sunt numite „suturi” si nu au nimic de a face cu sensul modern al cusaturii. Aceste suturi ale craniului stau intre placile osoase ce fac, impreuna, o casca de protectie pentru creierul nostru. Dar, din cauza acestor suturi, placile se pot misca – exista flexibilitate, care este atat de necesara cand trebuie sa treci prin pelvisul mamei. Uneori, craniul copilului nou nascut poate avea forma pelvisului mamei sale, fiind „modelat” astfel in timp ce a trecut prin el. Aceasta forma gresita a capului va reveni la forma sa naturala, rotunda, in decursul a cateva zile, dar, cu siguranta, va ridica sprancenele parintilor, de uimire.
Dupa nastere, creierul nu inceteaza sa creasca, asa cum se intampla cu alte parti ale corpului. Asadar, putem presupune ca suturile sunt necesare, pentru ca, atunci cand creierul creste, craniul sa poata tine pasul cu acesta. Asa cum aceste separatii care sunt de-a lungul oaselor craniului ii permit acestuia sa se modeleze intr-o forma sub care se poate naste, ele permit si largirea sa, dupa nastere, atunci cand creierul va creste in marime.
Exista zone unde este o distanta considerabila intre placile craniului, unde suturile sunt mai largi, si acestea sunt numite fontanele. Exista 4 fontanele principale. Cea din varf este faimoasa „moalele capului”. Exista, de asemeni, si una corespondenta in spatele capului si una pe fiecare parte a lui (numite fontanelele temporale). La nastere, suturile si fontanelele mari permit craniulului protectiv din jurul creierului sa fie, cumva, flexibil, pe masura ce capul copilului isi negociaza permisul de trecere spre lumea de afara. Din moment ce craniul este asemanator unui glob, presiunea care apasa asupra creierului in timpul nasterii este impartita pe toata suprafata sa in mod egal, astfel incat nici o parte a creierului nu este prea tare apasata. Acest fapt protejeaza creierul de compresia/ decompresia exercitata impotriva sa de pelvisul matern si de peretii vaginali.
Placile craniene conitnua sa creasca una spre cealalta, iar, intr-un final, sa se sudeze intr-un craniu osos solid, ce continua sa protejeze cel mai pretuit organ al nostru, creierul. Suturile, fontanelele si flexibilitatea nu mai sunt, acum, necesare, deoarece protectia pe care craniul ne-a oferit-o la nastere ne-a permis sa fim indeajuns de destepti incat sa nu ne mai infingem capul in ceva atat de stramt vreodata (Speram).