Lumea din ziua de astazi se confrunta, in permanenta, cu un conflict in ceea ce priveste metodele de educatie folosite pentru copii. Zilnic, apar noi si noi statistici care arata o crestere ingrijoratoare a cazurilor de violenta in randul copiilor, de sarcini aparute la tinere fete, inca din adolescenta, de folosinta a drogurilor la varste din ce in ce mai fragede, de sinucideri la anii in care viata ar trebui sa fie cat mai placuta si linistita.

Astfel, parintii incep sa isi puna intrebari legate de modul de educatie vechi si sa se gandeasca daca nu cumva cele noi ar da rezultate mai bune. Nici una dintre metodele cunoscute pare sa nu mai dea rezultatele scontate si problemele copiilor de astazi par sa creasca din ce in ce mai mult si sa fie din ce in ce mai numeroase. Una dintre mentalitati e ca, un copil problematic este un copil caruia i s-au oferit sau i s-au permis prea multe. Alta mentalitate spune ca acestea sunt cauze al violentei impotriva copiilor, ale educatiei bazata pe tipete, batai si interziceri. Unii experti afirma ca problemele din lumea copiilor si adolescentilor de astazi sunt datorate schimbarilor negative din societate. Care dintre acestea sunt, insa, adevarate?

Asa cum spuneam si in articolul „Socializarea si adolescentii”, societatea are o pondere grea in randul factorilor care ne influenteaza atat personalitatea cat si raspunsurile pe care le dam in anumite probleme. Psihologia evolutionista, un domeniu nou care acapareaza pe zi ce trece din ce in ce mai multi adepti, ne spune ca felul nostru de a fi este mai mult o chestiune de factori genetici decat de educatie. Inconstientul propriu ne spune ca vinovati sunt oricare altii, in afara de noi – de multe ori chiar copiii, indiferent daca varsta le permite sau nu sa aiba moralitate (subiect deicutat in articolul „Minciuna, moralitatea si varsta copilului”).

Din pacate, insa, radacina problemelor se gaseste acasa, chiar in metodele de educatie folosite de catre parinti. Desigur, atat societatea, cat si natura noastra ereditara au propria pondere (una foarte importanta, chiar) insa, asa cum muntii sunt modelati sub briza vantului, la fel si parintii au puterea de a ajusta, pe ici, pe colo, personalitatea si raspunsurile copiilor lor in fata problemelor vietii.

Problemele unui copil incep, in primul rand, acasa. De aceea, indiferent cat de benefica ar fi influenta societatii, rezolvarea se gaseste doar in caminul familial. Desi, uneori, ca parinte, crezi ca problemele societatii sunt cele care transforma un copil, in fapt, daca acesta va fi crescut dupa un model pozitiv, va putea el insusi sa schimbe societatea. Suna idealista aceasta ultima propozitie insa, sa aducem, in fata ochilor, o situatie ipotetica: ce fel de oameni credeti ca va atrage, in jurul sau, un om milos, cooperant, puternic si optimist?

Astfel, prin raspunsul gasit la intrebarea de mai sus, putem da nastere unei noi idei: nu trebuie sa incercam sa schimbam societatea sau sa ne ferim copilul de actiunile ei ci, prin educatie, trebuie sa crestem un copil pregatit sa se adapteze ei si sa isi creeze propria societate. De aceea, pentru a face acest lucru, odata cu societatea in schimbare, trebuie si metodele educatiei sa se schimbe. Ce functiona odata, in cazul societatii vechi, este posibil ca acum sa nu fie decat un mare esec. Probabil ca aici se aplica, cel mai bine, si proverbul „Drumul spre Iad e pavat cu bune intentii”.

Desi societatea s-a schimbat mult, in ultimii doua sute de ani, observam cum parintii folosesc aceleasi principii ca cele ce se foloseau in Evul Mediu. In timp ce, in jurul nostru, pronuntam cuvinte mari, precum „democratie” sau „libertate”, acasa, limitam exact aceste drepturi copiilor nostri, extragandu-ne metodele de educatie dintre cele bazate pe frica si autoritate, pe ingradirea libertatilor si a gandirii.

Expresiile precum „Nu e voie”, „Nu face/ Fa asta!”, „Nu mai plange”, „Stai locului” sunt la ordinea zilei si sunt atat de comune incat nimanui nu-i trece prin cap ca acestea sunt atentari la insasi felul de a fi al unui copil, la libertatea lui. Desigur, am ridica o spranceana si am avea o reactie dura daca cineva ne-ar spune noua ca nu avem voie sa mergem acolo unde ne dorim sau daca ne-ar comanda sa facem sau sa nu facem un anumit lucru, insa ni se pare foarte normal ca, atunci cand esti copil, acest lucru sa faca parte din cotidian.

Din pacate, o astfel de abordare induce o confuzie in mintea copiilor, ii face sa devina inadaptati, in societatea de mai tarziu, si ii opreste in a lua cele mai bune decizii sau in a isi manifesta propriile dorinte. Ne dorim un viitor adult puternic si care sa lupte pentru drepturile sale, fara a se lasa calcat in picioare, insa il educam sa nu iasa din cuvantul nostru si sa nu exploreze situatiile care, din punctul nostru de vedere, prezinta un anumit risc. Ne dorim ca el sa fie cel mai bun intr-un domeniu, dar ii alegem noi drumul in viata, fara a ne pasa de ceea ce isi doreste el. (subiect discutat in articolul „Vreau sa-mi aleg singur cursul vietii”). Ne dorim ca el sa aiba o viata mai buna decat a noastra, insa il educam dupa aceleasi principii dupa care am fost educati noi. Cu toate acestea, nu ne intrebam, niciodata, daca greseala nu vine de la noi si continuam sa dam vina pe el sau pe societate. Daca metoda veche pare sa nu dea nici un rezultat, nu ar fi, oare, timpul sa o schimbam?

Daca doresti un viitor adult care sa fie adaptat la societatea moderna, atunci educa-l folosind principii si metode moderne.

Metoda invechita de educatie, cea despre care spuneam in randurile de mai sus ca este gresita, se baza pe dominare, vina si frica. Copilul trebuie sa fie supus, in caz contrar fiind considerat „rau”/ „obraznic”, in speranta ca aceasta este metoda prin care se va obtine un om bun. El este certat si facut sa se simta vinovat la fiecare pas „gresit” pe care il face, in incercarea de a isi hrani curiozitatea si a isi raspunde la intrebarile despre lume pe care le are sau atunci cand jocul sau nu se conformeaza dorintelor parintilor. Este facut sa nu mai planga, atunci cand se simte suparat si frustrat. Este amenintat cu „injectia” daca nu sta cuminte, cu bataia daca nu doarme la pranz, ii sunt luate placerile daca nu invata pe cat ne-am dori noi, este asaltat de tipete daca pune intrebari intr-un moment in care suntem irascibili. Este santajat emotional daca doreste sa se faca altceva decat dorim sau daca personalitatea lui iese din tiparul pe care i l-am construit.

Copilul este invatat sa traiasca in frica: frica de a fi el, frica de a isi exprima opiniile, frica de a explora si a incerca, frica de a isi urma visul, frica de a contesta autoritatile, chiar si atunci cand este nedreptatit. Invata, inca din frageda pruncie, ca daca nu este supus („ascultator”), atunci este un om („copil”) rau. Ca daca are curajul de a indrazni, atunci ii vor fi luate privilegiile si iubirea celor dragi.

Te intreb, acum, privind din aceasta perspectiva, cum ti se pare acest model de educatie? Unul bun sau unul comod pentru tine?