Poate ca, uneori, te surprinzi gandindu-te ca ai vrea ca adolescentul tau sa paseasca pe urmele tale, sa semene la caracter cu tine sau cu partenerul tau si, poate, sa urmeze aceeasi meserie ca si voi. Poate ca, felul de a fi al acestuia te nemultumeste si, oricat ai incerca, el nu vrea sa deprinda obiceiurile sau caracterul tau. De ce se intampla acest lucru?

Despre cat de gresit este sa incerci sa schimbi dorintele si nevoile copilului cu unele care sa fie pe placul tau am discutat in articolul „Vreau sa-mi aleg singur cursul vietii”. In acest articol, insa, vom aborda subiecte precum mecanismele care ne creeaza dorinta de a fi individuali, motivele pentru care trasaturile de personalitate nu pot fi impuse de catre ceilalti si felul cum putem sa cadem la un acord cu adolescentul, astfel incat ambele parti sa fie multumite.

Spre dezamagirea celor care i-au spus partenerului chiar si o singura data in viata „Oricat am discuta, tu tot nu vrei sa te schimbi”, daca in cazul caracterului acesta se mai poate ajusta pe ici, pe colo, temperamentul este cel cu care te nasti, cu care traiesti si cu care mori, fara a putea sa ii schimbi nici macar un singur atribut. Si, ganditi-va, daca unui adult ii este foarte greu sa isi ajusteze trasaturile de caracter, cat de greu i-ar fi acest lucru unui adolescent?

Personalitatea este formata din doua trasaturi: temperamentul si caracterul. Temperamentul este ceea ce s-ar putea numi baza, fiind mostenit genetic si ramanand neschimbat pe tot parcursul vietii. Oamenii de stiinta au demonstrat ca, pentru majoritatea trasaturilor de temperament, exista gene cu ajutorul carora acestea se transmit de la parinti. Asadar, temperamentul este factorul ereditar ce ne determina reactia la anumiti stimuli – evenimente din viata noastra.

Deja am stabilit ca invatarea sociala este una foarte importanta pentru noi, atunci cand am discutat despre aceasta in articolul „Adolescentii si socializarea”. Asadar, printr-o corelatie simpla, vedem ca temperamentul este cel care ne ajuta sa dam raspunsuri atunci cand socializam si ca, in functie de acestea, invatam sa raspundem, pe viitor, unor situatii de acelasi tip. Acest fapt se concretizeaza in caracterul nostru.

Intr-un cuvant, felul in care adolescentul se comporta astazi este strict influentat de ereditate, mostenind toate obiceiurile si dorintele sale chiar si de la cei mai indepartati stramosi, pe calea genelor. Desigur, nu suntem chiar atat de la indemana genelor, felul cum percepem, reactionam si rezolvam o situatie fiind influentat si de alti factori precum cultura proprie (care, intr-un fel, isi gaseste si ea explicatia in gene) sau de ceilalti membri ai societatii.

Temperamentul nu este rau sau bun, de dorit sau nedorit. El pur si simplu exista si sta la baza formarii unor trasaturi de personalitate, influentandu-ne, astfel, viata de zi cu zi. El este cel care ne diferentiaza de ceilalti, oamenii fiind un amalgam de trasaturi temperamentale, intr-o combinatie unica la fiecare dintre noi. Exista, insa, trasaturi mai dominante sau mai putin dominante.

Patru trasaturi de caracter se urmaresc atunci cand dorim sa descriem temperamentul unei persoane, pentru a stabili daca el face parte din cele 4 tipuri de temperament, si anume coleric, sangvinic, flegmatic sau melancolic. Aceste patru trasaturi de caracter sunt: activitatea, creativitatea, emotionalitatea si sociabilitatea.

Asadar, mai pe scurt, este imposibil de schimbat „felul de a fi” al unui om, iar singurul vinovat pentru acesta este doar gena si nu omul, in sine. Prin educatie si antrenament, unele dintre aceste trasaturi se pot ameliora, estompa, insa sunt imposibil de eradicat.

Totusi, ca o consolare pentru parintii ai caror copii par sa refuze sa semene cu ei, felul cum acestia sunt este chiar o bucatica din ei, o modalitate prin care natura a vrut ca tatal sau mama sa isi puna amprenta pe urmasul lor. Deci, daca tu esti un om ce apreciaza curatenia, iar copilul tau pare dezorganizat si nu este atat de innebunit dupa activitati care implica pusul lucrurilor in ordine, gandeste-te daca nu cumva asta este si una dintre dorintele tale inconstiente, de care tu nu iti dai seama, fiind prea obisnuit cu acest stil de viata, probabil impus de catre altii.

Asa cum am aratat in randurile de mai sus, fiecare om are o combinatie unica de trasaturi de temperament si, de aceea, fiecare dintre noi poate reactiona diferit la anumite situatii. Totusi, mai exista un alt factor ce ne influenteaza alegerea scopurilor si felul cum alegem, in viata. Despre motivatie am discutat si in articolul „Strategii de stimulare a motivatiei elevilor” insa nu am abordat principalul mecanism ce sta la baza ei.

Denumite in psihologia sociala drept „prevention-focused goals” si „promotion-focused goals”, aceste doua tipuri de motivatii care stau la baza alegerii scopurilor pot fi foarte usor recunoscute in cazul adolescentilor.

Pentru o mai buna intelegere, voi folosi exemplul in care un copil ia nota 10, la scoala. Exista parinti ce il vor coplesi cu iubire, daca acesta va veni acasa cu aceasta nota, si care se vor arata dezamagiti atunci cand copilul va veni cu o nota mai mica. Ca raspuns la reactia parintilor, copilul va incerca, pe viitor, sa ia nota 10, pentru a primi iubirea parintilor. Alti parinti, insa, vor considera aceasta nota una normala si nu vor reactiona deloc. Insa, in cazul in care copilul va lua o nota mai mica, la scoala, acestia se vor arata deranjati de aceasta, astfel incat copilul va incerca, pe viitor, sa ia o nota mai mare, pentru a isi mentine linistea si confortul.

Asadar iata cum, inca din copilarie, motivatia noastra principala – iubirea sau siguranta – ne este aleasa de felul cum reactioneaza parintii la faptele noastre. In viitor, in perioada de adolescenta si cea adulta, vom avea unul dintre aceste doua scopuri: facem lucruri pentru a fi placuti de ceilalti sau facem lucruri pentru a nu primi pedeapsa celorlalti.

Asa cum, desigur, intuiesti, copilul ce a fost pedepsit de parinti atunci cand nu a atins performantele cerute si considerate normale, va dezvolta o personalitate mai rece, mai reticenta fata de social, mai indreptata spre mediul care nu il „pedepseste” pentru greselile sale. De aici, este lesne de inteles de ce un copil nu ar vrea sa se asemene parintilor sai – pentru ca acest lucru ii va aduce aminte, chiar si in mod inconstient, de statutul de „pedepsit”, de subordonat al parintilor, acestuia fiindu-i frica sa nu se devina, la randul sau, un om care pedepseste, la fel ca ei.

Atunci cand parintii reactioneaza in moduri diferite la faptele copilului, unul inducandu-i nevoia de iubire iar celalalt pe cea de siguranta, copilul se va indrepta spre cel care ii ofera iubirea, incercand sa ii semene acestuia.

Daca te afli in randurile parintilor ce au citit acest articol deoarece sunt nemultumiti de un anumit comportament al adolescentului lor, deoarece acesta nu urmeaza calea care o doresc ei, iti recomand spre citire si articolul „Parinti si copii: momentul separatiei”. Desigur, exista si comportamente ale adolescentilor care ii pun in pericol viata sau modul de desfasurare al acesteia si, despre ele, puteti citi in celelalte articole ale site-ului nostru. Insa, prin simpla observatie a celor mai multe cazuri de parinti ce se plang de comportamentul adolescentilor, putem vedea ca, problema, de fapt, nu este la copil ci chiar la parinti si, adeseori, la baza este nimic altceva decat ignoranta.

Asadar, inainte de a incerca sa „faci ceva” in privinta copilului, asigura-te, intai, ca nu e „ceva de facut” in privinta ta. Intrebarile precum „este aceasta o nevoie pentru copilul meu sau este doar o nevoie a mea” te-ar putea ajuta sa elucidezi aceasta problema.

Totusi, iata cateva sfaturi ce te vor ajuta sa rezolvi situatia:

1. Invata sa accepti. Asa cum am aratat mai sus, un om nu se poate schimba. El are propriile dorinte, nevoi, trasaturi de temperament si capacitate si, oricat am dori noi sa creem un om perfect – desi „perfectul” este o notiune pur subiectiva, acest lucru ne va fi imposibil. Desigur, poate ca, pentru a fi „in siguranta”, pentru a te multumi, adolescentul isi va inhiba, pe moment, anumite dorinte si nevoi. Reversul medaliei este ca toate dorintele si nevoile inhibate isi vor scoate capul, la un moment dat, mult mai energic si mult mai rau decat inainte, sub forme pe care iti va fi greu sa le recunosti.
2. Orienteaza-l spre activitati constructive. Asa cum ne-am obisnuit deja, in Univers, orice este „rau” are si o parte „buna”. Adolescentul ar vrea sa urmeze o alta meserie decat cea pe care ti-o doresti tu? Daca are un real talent pentru ea, prin munca si mult invatat, va obtine performante ce ii vor aduce doar castiguri. Este mai putin generos decat esti tu? Poate ca un domeniu ca si contabilitatea ii va surade. Ii place sa iasa foarte des? Voluntariatul, domeniile sociale sau alte domenii in care sa ia contact cu oamenii par a fi cele care ii trebuiesc.
3. Acorda-i spatiu, pentru a invata. Si, as adauga, fii acolo sa il ridici, de cate ori este nevoie. Nici sfaturile primite de la cei mai mari intelepti ai lumii nu ne-ar invata mai bine decat propria experienta. In fapt, exact despre asta este vorba in adolescenta: experimentam situatii noi, pentru a invata, pe viitor, cum sa reactionam atunci cand acestea vor aparea iarasi. In lipsa acestor experiente, adultul de mai tarziu va fi unul neadaptat, deseori confuz si care, cel mai probabil, va claca in situatiile - limita, neavand instrumentele necesare cu care sa opereze. Adolescenta este momentul in care parintele trebuie sa devina prieten si sa lase in urma rolul de carmuitor al vietii copilului.