Scapa-ti copilul de obiceiurile rele!
Dintr-un punct de vedere subiectiv, fiecare dintre noi avem obiceiuri mai rele sau mai putin rele, care afecteaza bunul mers al activitatilor noastre de zi cu zi. Daca, atunci cand suntem maturi, suntem capabili sa intelegem acest aspect, cand suntem copii este, de multe ori, imposibil de inteles ca anumite obiceiuri pot avea consecinte dure asupra noastra si a celor din jur. Insa, aici este datoria parintilor sa intervina si sa incerce sa suprime aceste aspecte.
Cum etichetam un obicei ca fiind „rau”?
Totusi, nu toate obiceiurile care noua ni se par a fi „rele” sunt, intr-adevar, asa. De multe ori, spunem despre actiunea cuiva ca este astfel deoarece ne influenteaza pe noi si nu pentru ca, asa cum ar fi normal, aceasta afecteaza strict persoana celui care le face. Multe dintre actiunile copiilor nostri fac parte din structura lor, ca oameni, si oricat ne-am stradui, nu o sa le putem schimba definitiv. Asadar, un prim pas in identificarea unui „obicei rau” in cazul unui copil este introspectia: pe cine afecteaza, de fapt, acest comportament? Doar pe mine sau pe copil?
Apoi, urmatorul pas este cautarea unor avantaje ale acestui comportament. Poate copilul tau are obiceiul sa refuze sa adoarma devreme sau sa refuze sa isi faca temele atunci cand tu crezi ca ar trebui sa le faca, preferand, intai, sa se joace. Punctul de vedere subiectiv isi spune si aici cuvantul, acestea nefiind „obiceiuri rele” ci doar manifestari ale dorintei acestuia. El poate refuza sa mearga la somn deoarece inca mai are energie, ceea ce inseamna ca nu a avut ocazia sa si-o consume peste zi. De asemeni, studiile au aratat ca acei copii care isi fac temele dupa ce au avut parte de o perioada de joaca, prezinta mai mult interes pentru acestea si invata mult mai bine decat in cazul in care perioada de relaxare a fost inexistenta.
Capcana lui „asa trebuie” ne poate prinde chiar si pe cei mai mari analisti dintre noi. Omul are o nevoie interioara de a se conforma obiceiurilor societatii din care face parte, pentru a fi acceptat de catre aceasta. Totusi, un copil nu este capabil sa inteleaga de ce este necesar sa faca anumite lucruri doar pentru ca „asa se face” si, intr-un mod obiectiv, chiar are dreptate, in refuzul sau. Daca in interiorul sau nu exista dorinta de a face un lucru, acesta nu ar trebui obligat sa il faca doar pe baza gandirii sociale si a unor conduite de masa. Fiecare dintre noi are propria sa personalitate unica si aceasta se manifesta in feluri diferite fata de a altora. De aceea, evita sa ii impui copilului anumite actiuni sau comportamente daca acesta nu pare sa le inteleaga rostul. Nu vei face decat sa ii creezi frustrari, ce il vor afecta in moduri mult mai dure decat ar fi lipsa lui „asa trebuie”.
Ce sta la baza schimbarii obiceiurilor?
Acum, ca am stabilit cand nu ar trebui corectat un obicei, sa trecem putin prin partea teoretica a modificarii comportamentelor, pentru a intelege mecanismul pe care se bazeaza aceasta stiinta – deoarece da, aceasta este o stiinta, ea dand nastere a doua ramuri din psihologia moderna. Despre motivatie si schimbarea acesteia am discutat in articolul „Strategii de stimulare a motivatiei elevilor”.
In primul rand, ca orice alta problema ce poate aparea in cazul copiilor si nu numai, atentia trebuie sa ni se indrepte spre cauza obiceiului si nu spre efectul acestuia. De multe ori, unele obiceiuri au la baza anumite manifestari ale psihicului ce pot fi cu greu deslusite de o persoana lipsita de anumite cunostinte si, daca suspectezi ca principala cauza este un astfel de aspect, este bine sa apelezi la ajutorul unui profesionist, pentru a evita aparitia, pe viitor, a altor probleme. De exemplu, accesele de furie ale unui copil pot fi rezultatul unei atmosfere tensionate in familie sau aparitia unei schimbari in viata acestuia.
Dupa ce am identificat corect cauza obiceiului rau, este necesar sa o eliminam sau, daca acest lucru nu este posibil, sa lucram spre atenuarea efectelor acesteia. De exemplu, atunci cand in viata copilului apare un nou fratior – desigur, acest lucru nu poate fi schimbat – trebuie sa incercam sa facem primul copil sa inteleaga ca acest lucru nu ii va afecta statutul in interiorul familiei.
Al treilea pas este constituit din incercarea de a schimba comportamentul micutului si de a il ajuta sa il inlocuiasca. Pentru acest lucru, este nevoie sa stim cateva mecanisme psihologice.
Tipurile de conditionare
Poate iti aduci aminte ca in liceu, la biologie, ai invatat despre cainele lui Pavlov. Watson sustinea ca poate sa transforme un copil in orice i s-ar cere, in 1913. Astfel a luat nastere teoria invatarii. Peste ani, Pavlov demonstra ca anumite comportamente pot deveni reflexe conditionate, cu stimulul potrivit. In urma experimentului sau, acesta a demonstrat ca poate face un caine sa saliveze doar la aprinderea becului dintr-o incapere. Acesta este conditionarea clasica si reprezinta asocierea unui stimul neutru cu un stimul neconditionat.
Conditionarea operanta, pe de alta parte, a fost descoperita de catre Skinner si sta la baza multor activitati care par banale, in ziua de azi, precum jucarea jocurilor video, atat de des intalnita printre adolescenti. Aceasta se bazeaza pe un sistem de recompense si pedepse si va fi obiectul continuarii articolului nostru.
Mai exact, conditionarea operanta se bazeaza pe sistemul urmator:
- cand copilul executa comportamentul dorit, acestuia i se ofera o recompensa. Aceasta poate fi sub forma unor dulciuri, a laudelor, aprecierii, etc. In limbaj psihologic, recompensa este cunoscuta sub forma de „intarire”.
- atunci cand copilul nu executa comportamentul dorit, acesta este ignorat complet de catre parinti. Desi, de multe ori, atunci cand un copil incepe sa planga este dificil pentru parinti sa il ignore, acest lucru trebuie facut, pentru a obtine rezultate mult mai bune pe viitor. Asadar, faceti un efort de vointa si, incet – incet, acesta va inceta cu plansul sau tipetele.
Cateva idei teoretice trebuie retinute, insa, inainte sa exemplificam teoria lui Skinner in cazuri reale si practice:
- raspunsurile care nu primesc intarire scad in frecventa, pentru a se stinge, intr-un final
- daca nu este acordata o recompensa in urma unei actiuni sau, daca imediat dupa aceasta apare o pedeapsa, aceasta nu va mai fi repetata
- daca, in loc de a fi ignorat, se pedepseste un comportament, acesta este suprimat, reaparand atunci cand pericolul de a fi pedepsit sau cel care o poate aplica dispare.
- odata ce comportamentul a fost fixat, „invatat”, schemele de intarire nu mai sunt necesare
- recompensarea comportamentelor ce se aseamana cu cel dorit este, de asemeni, o metoda de a obtine comportamentul dorit.
Partea a doua >>