Caracteristicile parintilor autoritari sunt destul de cunoscute, pentru fiecare dintre noi. Totusi, desi atunci cand ii interzici adolescentului sa mearga intr-un club, de exemplu, s-ar putea ca tu sa crezi ca ii vrei binele, in fapt acest lucru ar putea fi interpretat drept o severitate prea mare. Felul de a fi al unui parinte nu poate fi definit strict prin definitii, ci in functie de situatia in care acesta se manifesta. Nu poti spune ca un parinte al unui copil de 12 ani este prea sever daca nu il lasa intr-un club, pe cand aceasta este o eticheta foarte potrivita pentru parintele unui adolescent de 17 – 18 ani. Asadar, trebuie sa acordam importanta situatiei, inainte de a categoriza nu numai un parinte, ci orice fel de persoana, in functie de reactiile sale.

Parintele autoritar se caracterizeaza printr-o educatie acordata copilului ce il invata sa fie respectuos, ordonat, disciplinat fata de persoanele de care ii este frica, in acest caz, parintele autoritar. Acesta este un adept al legii, al lui „pentru ca asa trebuie”, urmand un model strict si evitand cat mai mult posibil sa iasa din tipare. Acesta ii cere copilului sa respecte orice regula impusa, fara a aduce explicatii si fara posibilitatea de a fi discutata.

Una dintre frazele caracteristice unui parinte autoritar este raspunsul la intrebarea „De ce?”, pusa de catre copilul sau: „Pentru ca asa spun eu”. Acesta nu vede de ce ar trebui sa dea o explicatie in fata copilului pentru cerintele lui si are, in general, o atitudine detasata si distanta fata de acesta.

Parintele autoritar incearca sa limiteze creativitatea, initiativa si autonomia unui adolescent, lucru ce adeseori conduce la un conflict interfamilial, acesta din urma fiind in perioada in care incearca sa isi castige independenta.

Exista multe posibile motive pentru care o persoana devine un parinte autoritar, iar principalele doua constau in modelul familial in care acesta a crescut sau natura serviciului sau (in general persoanele aflate in serviciul militar sau intr-o functie de conducere), care ii cere o atitudine rigida, detasata, nefiind necesar sa dea obligatii celor aflati sub „tutela” sa.

Asa cum sustinea si Bouchard, in studiul sau din 1988, parintii autoritari urmeaza un model de educatie rational, sub forma unei ierarhii, in care ei sunt in fruntea listei, copiii, si uneori partenerul celalalt, fiind sub acest nivel. In opinia lor, educatia nu ar functiona, iar sistemul de recompense nu si-ar ainge scopul, daca parintii nu ar detine „putere”, autoritate.

Un alt motiv deseori intalnit este acela al fricii ca, in lipsa unei autoritati exagerate, parintii nu vor putea controla copilul. Asadar, parintii autoritari sunt prinsi in capcanele propriilor frustrari si temeri, a propiei nesigurante de sine. Nimic mai gresit, desigur, deoarece copiii vor asculta, oricum, de sfatul parintilor, daca acesta va fi transmis sub o forma corecta.

Printre avantajele unui sistem autoritar adoptat de parinti este, pe de o parte, siguranta ca adolescentul nu va iesi din tiparul „prescris”, cel putin in prezenta parintilor. Despre dezavantajul impunerii unei norme prin frica puteti citi in articolul „Minciuna, moralitatea si varsta copilului”. De asemeni, acesta va invata de timpuriu sa fie un om ordonat, respectuos si disciplinat.

Pe de o parte avantajos si pe cealalta dezavantajos este spiritul critic ce va fi dezvoltat de catre copil, acesta devenind perfectionist. Perfectionistii incearca sa faca orice actiune intr-un mod cat mai bun, insa, acest lucru se va intoarce ca un bumerang asupra lor, deoarece stresul pe care il presupune un asemenea lucru, poate fi foarte daunator. Puteti citi despre efectele stresului asupra copiilor si adultilor in articolul „Examenul de bacalaureat si alegerea facultatii – Cum ar putea ajuta parintii?”

Copilul crescut intr-un sistem autoritar nu va reusi sa fie maleabil la nevoile celorlalti, sa arate compatimire, intelegere sau mila fata de aproape. Acesta va deveni un adult crispat, rigid, ce va urma modelul familial impus de parinti, fiindu-i frica sa isi arate sentimentele, neconsiderand aceasta actiune necesara. Comunicarea va fi, de asemeni, afectata, acesta intampinand defecte in procesul de socializare, de-a lungul vietii. Poti afla de ce este importanta socializarea, citind articolul „Minciuna, moralitatea si varsta copilului”.

Poti recunoaste un om ce a fost crescut intr-un mediu familial autoritar prin vesnica nemultumire, datorata perfectionismului sau, prin lipsa de initiativa (desi par ca vor sa conduca, in fapt nu au curajul sa „ia fraiele in maini” deoarece nu au fost invatati, in copilarie, sa faca acest lucru, acum fiindu-le teama de ce s-ar intampla daca ar da gres). Pentru un astfel de om, greseala este sinonima cu ratarea, iar daca aceasta li se intampla, increderea lor in sine va avea foarte mult de suferit.

Parintii indulgenti sunt cei care privesc meseria de parinte mai mult ca o prietenie, ca un ajutor de moment dat celui ce, in curand, va fi „un om mare”. Acestia sunt condusi de ideea ca un copil reprezinta o personalitate proprie, impreuna cu dorintele si nevoile ei, lasandu-l sa se manifeste asa cum acesta doreste.

Cazurile in care un parinte indulgent isi pedepseste copilul sunt foarte rare si sunt strict legate de probleme grave, cauzate de acesta. Parintele indulgent este atent atat la nevoile copilului sau, cat si ale partenerului sau a altor oameni, avand o mentalitate de tip umanist, ce sustine drepturile celorlalti.

Parintele indulgent se va supune dorintelor copilului, nefolosind discernamantul propriu in acceptarea acestora. Putem intalni acest tip de model parental in cazul ultimului nascut al unei familii sau il putem observa la bunici, in prezenta nepotilor. Este cazul parintilor ai caror copii sunt definiti de catre mediul social drept „alintati”, deoarece daca nu obtin ceea ce vor, acestia vor avea accese de furie.

Parintii indulgenti pot fi impartiti in doua subcategorii: democratici si indirecti. In timp ce primii sunt mai constiinciosi, nepermitand in totalitate o manifestare libera a copilului, cei indirecti sunt total lipsiti de fermitate in fata dorintelor acestuia.

Parintii indulgenti au fost, adeseori, crescuti in familii in care unul dintre membri era de tipul autoritar. Condusi de dogma „Nu vreau sa fac aceleasi greseli ca si mama/tatal meu”, acestia ii vor acorda un maximum de libertate copilului lor, ducand aceasta pozitie pana la extrem.

Acest stil parental este adeseori intalnit in familiile de artisti sau oameni netraditionalisti, acest tip de oameni punand mare pret pe libertatea gandirii, acoperirea propriilor nevoi si tolerarea si acceptarea celuilalt.

Parintii indulgenti democratici sunt caracterizati prin rezolvarea rapida a situatiilor criza, prin maturizarea rapida in cadrul familiei. Aceste aspecte se datoreaza, in special, unei gandiri realistice, ce are la baza logica si acceptarea celuilalt.

Putem intalni stilul parental indulgent si in familiile dezorganizate, ca cel in care unul dintre parinti este alcoolic sau manifesta astfel de acte, nefiind in stare sa tina o educatie si un exemplu moral copilului sau. In timp ce acesta este total dezinteresat de educatia copilului, celalalt parinte se vede obligat sa isi insuseasca si indatoririle lui, de multe ori nefacand fata si apeland la indulgenta. Puteti citi mai multe despre copiii crescuti cu un singur parinte in articolul „Problemele copilului fara un parinte”.

Printre avantajele unei educatii de tip indulgent, primar este faptul ca un copil va reusi sa isi defineasca mult mai repede propria identitate, neexistand conflicte familiale in timpul adolescentei sale, asa cum se intampla in alte cazuri parentale, sau daca acestea vor exista, vor fi de dimensiune mult mai mica.

Copilul si, implicit, omul ce provine dintr-o familie de tip indulgent, va avea o stima de sine crescuta. Despre nevoia de a avea o stima de sine crescuta, a fiecarui om, puteti citi in articolul „Si copiii au nevoie de respectul nostru”. De asemeni, acest copil va fi unul ce isi va dezvolta creativitatea – spiritul liber, dar si capacitatea de a lua si a isi asuma decizii.

Dezavantajele pe care le impune stilul parental indulgent vor fi, in special, pentru cei din jurul copilului, si mai putin pentru el. Totusi, sub o forma sau alta, acestea se vor intoarce si spre el. Astfel, copilul nu va putea intelege care sunt limitele si de ce ar trebui sa respecte anumite norme sociale. Din aceasta cauza, in timpul copilariei, el va fi adeseori etichetat drept „copil problema”, „alintat” sau „obraznic”.

In perioada adolescentei, un copil crescut intr-un mediu familial indulgent, nu va mai accepta sfaturi venind din partea parintilor, facand doar ceea ce doreste. Astfel, parintele se va simti depasit de situatie, de multe ori, acest lucru putand avea consecinte grave asupra psihicului sau.