Adeseori, aflati in imposibilitatea de a isi exprima propriile probleme, copiii manifesta un comportament agresiv, ce ridica intrebari parintilor. Exista multe motive pentru care un copil poate fi agresiv si, desigur, la fel de multe explicatii. De aceea, in acest articol vom incerca sa sintetizam aceste situatii si sa cautam impreuna solutii, daca si tu esti un parinte ce se confrunta cu aceasta problema.

Totusi, trebuie sa iti amintim ca definim „copil agresiv” pe acela ce manifesta o constanta in astfel de comportamente si nu are doar un episod violent fata de un altul, astfel de cazuri fiind adeseori intalnite, chiar si la cei mai cumpatati dintre noi, maturii. Asadar, nu te grabi sa pui eticheta de „agresiv” pe copilul tau daca ai observat ca acesta a jignit sau lovit un alt copil, ci asteapta sa identifici un tipar inainte.

Faptul neinteles de multi oameni este ca agresivitatea nu se rezuma doar la comportamentul evident, ca agresiunea asupra unui obiect, a unui om sau a propriei persoane, ci este un intreg cumul de trairi psihologice, interne, transpuse in exterior printr-o actiune violenta. Asadar, putem spune – pe drept – ca un copil care este agresiv este un copil care „se descarca” de problemele ce il framanta, la fel cum tu, parintele, practici un hobby pentru a scapa de stresul de zi cu zi.

Pulsiunea agresiva poate aparea, in conceptia psihanalistilor, atunci cand „cineva” sau „ceva” blocheaza posibilitatea celui care manifesta comportamentul agresiv de a isi atinge un anumit scop. Psihologia sociala, insa, crede ca agresivitatea este un comportament invatat, de la modelele din jur (ca de exemplu, de la un parinte agresiv) sau chiar de la televizor, avand in vedere faptul ca majoritatea filmelor din ziua de azi si chiar si desenele animate prezinta nenumarate comportamente agresive manifestate de catre eroii lor. Cert este, totusi, ca agresivitatea porneste dintr-o frustrare initiala, ce zace in interiorul celui care o manifesta. Desi victimele agresiunilor se considera adeseori vinovate de acest comportament, adevarul este ca acesta este dat strict de o traire interna, persoanele celelalte neavand nici o vina in manifestarea lui.

Studiile arata ca acei copii care au avut posibilitatea sa observe un comportament agresiv la un adult vor imita ulterior acest tip de reactie, in cele mai multe cazuri. De aceea s-a observat ca acei copii care au primit, in copilarie, pedepse fizice, au devenit la randul lor agresori, atunci cand au mai crescut. In acest caz vorbim despre frustrarea data de imposibilitatea de aparare in fata unui „adversar” mult mai puternic („Cand am sa ma fac mare am sa le arat eu lor!”).

Alte motive ale agresivitatii in cazul copiilor:

• pierderea stimei de sine
• perceptia ca altcineva s-a comportat intr-un mod gresit
• factori fizici, ca foamea, boala, oboseala
• dorinta de a isi demonstra superioritatea
• dorinta de a atrage atentia
• nesiguranta
• dorinta de a isi impune ideile, atunci cand lipsesc argumentele verbale sau deprinderile verbale
• abuzurile de substante
• testarea unor limite ale celuilalt
• factori genetici

Exista mai multe metode prin care agresivitatea se poate manifesta in randurile copiilor. Acestea sunt folositoare, pentru a intelege cu ce tip de agresivitate se confrunta copilul tau si cum poate fi rezolvata aceasta.

Accesele de furie pot aparea foarte devreme in copilarie, incepand chiar in jurul varstei de 1 an. Acestea se pot manifesta prin muscaturi, lovituri, aruncatul obiectelor, etc. pe masura ce copilul inainteaza in varsta, acestea se pot transforma in agresiune verbala, adeseori indreptata impotriva parintilor. In prezenta altor copii, acestia pot manifesta, in continuare, agresiune fizica.

Manifestarea directa este reprezentata prin agresiunea fizica, care se iarta adeseori copiilor de varste mici, fiind trecuta cu vederea. La varste mai mari, insa, aceasta primeste oprobriul societatii si, de aceea, se manifesta in special in cazurile in care nu pot exista consecinte. Astfel se explica violenta fata de colegii de scoala, dar reprimarea ei in cazul cand parintii sunt prezenti (acestia reprezinta „autoritatea” pana dupa adolescenta).

Manifestarea indirecta apare atunci cand exista repercursiuni in cazul unei manifestari directe, aceasta din urma fiind, astfel, reprimata. Aceasta este transformata, astfel incat sa nu poata fi recunoscuta si, implicit, pedepsita, insa are acelasi scop: ranirea persoanei spre care este indreptata. Un bun exemplu in acest sens, in cazul copiilor, este ignorarea voita a parintilor, pana la punctul in care acestia se intreaba daca este ceva in neregula cu ei sau daca au gresit ei. (Desi acestea sunt intrebari pe care le recomandam sa si le puna parintilor, inducerea lor pe cale artificiala este o modalitate de agresiune, care nu primeste, insa o pedeapsa sociala).

Autoagresivitatea apare atunci cand nici una dintre cele doua manifestari de mai sus nu pot fi puse in practica. Asa cum spuneam, agresivitatea porneste dintr-o frustrare, ce trebuie descarcata. Daca acest lucru nu se intampla, frustrarea se va intoarce spre sine. In cazul copiilor, un exemplu de autoagresivitate este luarea unor note mici la scoala sau refuzul de a iesi din casa, copilul „pedepsindu-se” astfel, pentru ca nu poate face fata unor situatii conflictuale interne.

Deplasarea la nivelul trairii psihice este un raspuns normal la refuzarea constienta a unei trairi de furie interioara. Refuzata la acest nivel, aceasta se va manifesta intr-un mod inconstient. Intalnim acest tip de agresivitate in special la adulti, dar si la adolescenti sau chiar si copiii mai mici, carora parintii le raspund comportamentului agresiv cu un alt comportament agresiv. In cazul copiilor, aceasta se poate manifesta prin cosmaruri, fobii sau acte ratate. Acest caz este unul foarte sensibil, deoarece copilul este aproape de pragul de a manifesta o boala psihica sau fizica, daca situatia nu este remediata.

Deplasarea la nivelul cuvantului este reprezentata de „ranirea prin vorbe”. Adeseori, aceasta se manifesta prin barfa, injurii, ironie sau auto-ironie. Problema in acest mod de manifestare al agresivitatii este ca, adeseori, este social acceptat (chiar de multe ori ridicat la rang de „arta”, in cazul ironiei), neluandu-se in calcul adevarata cauza a lui. Totusi, aceasta metoda nu va da roadele asteptate, deoarece sentimentul de frustrare va fi incomplet descarcat, sub o forma cosmetizata.

Sublimarea este, poate, cea mai buna metoda de manifestare a agresivitatii. Aceasta reprezinta un mod de a transfera furia, frustrarea, intr-o modalitate benefica, acceptata social. Un bun exemplu in acest sens este reprezentat de copiii care pierd foarte mult timp in jocuri video, aceasta dorinta fiind una inconstienta de manifestare a unei „neputinte”.