In tumultul agitatie produse de viata fara un partener, parintii uita, adeseori, ca fiul sau fiica lor se confrunta cu probleme emotionale puternice, neglijandu-le nevoile sau accentuandu-le. Este de inteles, de altfel: sa cresti unul sau mai multi copii, de unul singur, nu este deloc usor. Lipsa banilor, afectiunii, suportarea tuturor problemelor fara a avea cu cine sa le discuti, de multe ori prea multa munca, toate acestea formeaza o situatie care nu prea iti permite sa stai si sa meditezi la una dintre supararile ce par trecatoare, pe care le are copilul tau. Totusi, chiar daca acesta nu se confrunta cu „problemele de oameni mari”, asta nu inseamna ca este afectat mai putin de ceea ce se intampla in jurul sau. Problemele unei familii sunt traite, chiar daca din alta perspectiva, si de copiii acesteia.

Exista doua motive pentru care un parinte poate ramane singur: separarea sau decesul unuia dintre parteneri. Ambele, fiind foarte importante, si afectand atat copiii cat si pe cel nevoit sa se confrunte cu situatia, in moduri diferite, le vom trata separat, in acest articol.

Efectele pe care un copil le simte, atunci cand parintii sai trec printr-un divort, sunt variate, depinzand de varsta acestuia, dar si de atasamentul fata de parintele care nu va mai face parte din viata lui. Deoarece, de obicei, decizia parintilor de a divorta este una care se face din dorinta lor, copiii se vad, adeseori, ca fiind pusi in situatia in care ceea ce intelegeau ei ca si familie le este furat, ei neavand nici un cuvant de spus in aceasta privinta.

In timp, copilul se va obisnui cu situatia – sau acest lucru se va intampla in aparenta, cel putin – insa asta nu inseamna ca nu vor exista efecte ale divortului, cresterii alaturi de un singur parinte si lipsa unui exemplu familial complet. Adeseori, parintele ramas langa copil va incerca sa suplineasca lipsa celuilalt, insa acest lucru nu va putea compensa adevarata figura a celui plecat.

Uneori, efectul lasat de plecarea unui parinte, poate fi devastator pentru un copil, schimbandu-i personalitatea si perceptiile asupra vietii, transformandu-l intr-un om total opus fata de cei cu care erau obisnuiti cei din jurul lui, pana acum. Adeseori, parintii, prinsi in tumultul propriilor emotii negative provocate de divort, uita sa-si menajeze copiii, implicandu-i in mod direct in lupta pe care o poarta. Pusi, de multe ori, in fata deciziei de a alege intre parti, copiii se confrunta, astfel, cu o problema mult prea matura si mult prea profunda pentru varsta lor.

Copiii mici pot dezvolta o dependenta fata de unul dintre parinti si pot fi foarte tematori asupra momentului in care separarea se va face. Acestia isi pot schimba obiceiurile, orele de somn, pot plange mai mult sau pot deveni mai violenti. Este modul lor de a spune ca nu sunt de acord cu situatia de fata si ca nu o inteleg, pe deplin. Pana atunci cand copilul va incepe sa discearna intre ce este bine si ce este rau, ambii parinti vor fi modelele sale. Aversiunea unuia dintre parteneri, fata de celalalt, nu ar trebui sa fie un motiv prin care acesta sa incerce sa distruga acest model din mintea copilului, indiferent de varsta. Aceasta este o decizie pe care o va face doar el, atunci cand va fi capabil de acest lucru, sau poate niciodata. Rezerva-i acest drept si nu te lasa condus de impulsurile egoiste.

Adolescentii care trec printr-un divort al parintilor sunt si mai problematici. Deoarece acestia simt emotiile mult mai puternic decat oamenii adulti, aflandu-se la granita dintre maturitate si copilarie, iti va trebui foarte multa rabdare pentru a il ajuta sa depaseasca aceasta perioada dificila. Multi dintre copiii de varsta mai mare cred ca, daca vor fi foarte cuminti, parintii lor nu se vor desparti. De multe ori, o comunicare corecta ajuta, insa nu te astepta ca vorbele sa faca minuni. Oricat de buna ti s-ar parea tie decizia divortului, destramarea familiei – a „cuibului” in care se simtea in siguranta – nu va fi acceptata de nici un copil.

Alti copii vor deveni agresivi, introvertiti sau chiar ostili. Chiar daca aceste manifestari nu vor fi evidente, in sanul familiei, este foarte probabil ca acestea sa fie de natura pasiv – agresiva. In cel mai probabil caz, acestia vor invinui unul dintre parinti – si nu de putine ori aceasta invinuire nu este corecta – manifestand un comportament rece sau agresiv fata de acestuia. Tu, insuti, fiind prins in amalgamul propriu de emotii negative, nu vei putea fi un sfatuitor foarte bun. De aceea, recomand sa ceri sprijinul unei persoane obiective, ca un psiholog sau un profesor. Aceasta situatie nu trebuie lasata astfel, sperand ca „are sa treaca”, deoarece se poate transforma intr-un comportament permanent, ce ii va marca viata.

Dupa o perioada, toate acele probleme prezentate mai sus vor parea ca au trecut sau ca s-au estompat, daca au fost tratate corespunzator. Copilul a inceput sa se obisnuiasca sa aiba o viata de familie guvernata de un singur parinte. Parintele ramas pare sa-si fi gasit linistea. Totusi, exista cateva probleme noi cu care copilul se confrunta, despre care vom vorbi in continuare.

Unii dintre copii tind sa ia asupra lor responsabilitatile parintelui lipsa. Mai mult, chiar parintele ramas langa ei le cere asta. Astfel, vedem fetite ramase cu tatii, care se transforma in mici gospodine, cu responsabilitati prea mari, sau baietei ramasi cu mama, ce incearca sa duca povara banilor pe umerii lor. Dupa cum bine intuiti, acest comportament nu este unul care trebuie acceptat, grijile de oameni maturi fiind rezervate srict oamenilor maturi, si nu copiilor, care ar trebui sa aiba alte indeletniciri, adecvate varstei.

Chiar daca nu iti lasi copilul sa inlocuiasca partenerul lipsa, preferand sa porti pe umerii tai toata povara si responsabilitatea unei familii, acest lucru nu inseamna ca il feresti de probleme. Acesta va simti tensiunea, fiind stiut faptul ca un copil are o asertivitate mult mai mare decat un adult. Este foarte posibil chiar tu sa produci mai multa tensiune, daca iti descarci stresul pe el – prin mecanismul de aparare numit proiectie – crezand ca il dojenesti pe buna dreptate. Este important sa iti controlezi reactiile si sa comunici foarte mult cu copilul sau copiii tai.

Studiile arata ca, in lipsa unei supravegheri adecvate, creste riscul de abandon scolar si aparitia unui comportament sexual prematur. Aceste probleme pot fi evitate daca vei invata sa fii prieten copilului tau si sa ai o comunicare sanatoasa si sincera cu el. Astfel, prin construirea unei relatii de prietenie, te vei asigura ca lipsa vigilentei parintesti nu va fi un factor care sa afecteze desfasurarea normala a evenimentelor, deoarece insusi copilul va veni la tine sa discute, de cate ori va avea vreo confuzie sau vreo problema.

Nimic nu poate fi mai devastator pentru un copil decat sa treaca prin moartea unuia dintre parintii sai. Daca pentru familiile ce au avut parte de un divort, situatia este oarecum suportabila, pentru cele in care unul dintre cei doi parteneri a murit este un moment care rareori va fi depasit fara ca restul membrilor sa nu ramana cu diferite traume. Desigur, in aceste cazuri, este recomandat suport psihologic profesional, atat pentru copii, cat si pentru partenerul supravietuitor. In lipsa acestuia, se pot dezvolta grave tulburari psihice, ca depresiile, in special daca moartea a fost una timpurie si violenta, ca un accident sau o sinucidere.

In acest caz, mamele au tendinta de a deveni prea protective sau, din lipsa timpului, prea permisive. Tatii, mai rau, au tendinta de a se inchide in sine si de a fi coplesiti de situatie, deoarece modelul traditional de familie, care pare sa domine societatea romaneasca, nu i-a pregatit pentru momentul in care ar trebui sa-si creasca singuri copiii.

Moartea unei persoane dragi poate reprezenta un soc pentru oricine. Cu atat mai mult in copilarie, atunci cand inca nu am realizat ca fiecare fiinta moare, la un moment dat. In functie de varsta copilului, efectul de moment al decesului unuia dintre parinti, poate fi un eveniment marcant, pentru intreaga viata, daca acesta nu este sprijinit moral, asa cum ar trebui. Parintele, insasi, poate ignora emotiile copilului, prins in tumultul propiilor emotii si in pregatirile pentru inmormantare. De aceea, este bine sa apelati la ajutorul unei rude de care copilul se sime apropiat, pentru a sta cu acesta pe toata perioada pregatirilor. Recomandabil este sa nu lasati un copil mic sa isi vada parintele la inmormantarea acestuia sau sa il feriti cat mai mult cu putinta de anumite momente – inmormantarile specifice Romaniei sunt marcante prin emotii chiar si pentru adulti, cu atat mai mult pentru un copil, care nu intelege pe deplin ce se intampla.

Efectele psihologice ale decesului unui parinte, asupra copilului, pot avea o multitudine de forme: de la depresie si pana la tulburari mult mai grave, ca diferite boli. Copiii mici vor putea manifesta urmatoarele simptome, in perioada imediat urmatoare decesului parintelui:

• insomnii sau cosmaruri
• un regres in comportament (ca urinarea in pat, probleme in vorbire, etc. )
• pierderea apetitului
• boli fizice (copiii mici nu stiu sa isi exprime sentimentele, manifestandu-le fizic)
• anxietate
• culpabilizare
• dificultati de invatare sau pierderi de memorie
• comportament introvertit
• hiperactivitate

Pe termen lung, exista alte probleme care apar in cazul unui copil al carui parinte a decedat. De la o maturizare precoce si pana la abuzul de substante, de la probleme relationale sau un comportament nonconformist, toate acestea pot fi rezolvate si evitate, desi unui singur parinte ii va fi foarte greu. O ruda apropiata sau un prieten de familie va trebui sa ia locul figurei parentale disparute, asa ca roaga o persoana de incredere sa se apropie de copil, pentru a evita anumite neplaceri.

Copilul va simti nevoia sa suplineasca lipsa figurii parentale disparute, incercand sa il protejeze pe cel ramas in viata. Asa cum am mentionat mai sus, acest lucru il va maturiza timpuriu, si, chiar daca asta pare o idee buna la o prima vedere, va fi, de fapt, in detrimentul sau. Timpul pe care il va acorda acestei substituiri, il va reduce pe cel care ar trebui dedicat activitatilor specifice varstei sale.

Multi parinti singuri tind sa incerce sa suplineasca financiar lipsa parintelui, crezand ca acoperirea acestui plan va fi indeajuns. Nu este! Deoarece acesta va lucra mai mult si, implicit, va lipsi mai mult de acasa, copilul se va simti abandonat sau singur. Incearca sa ii acorzi, pe cat posibil, timpul necesar.

O stare de anxietate ar putea pune stapanire pe copil, dat fiind faptul ca acesta se simte „altfel” decat copiii cu familiile complete. Anxietatea se manifesta prin teama, fobii, dispozitie dramatica, tristete, dar si prin simptome fizice ca ameteala, arsuri stomacale, dureri de cap, etc. Netratata, aceasta ar putea conduce la depresie, dificultati relationale, fobii, comportamente antisociale si multe altele. De aceea, este recomandat sa acordati atentie comportamentului copilului, chiar si la cativa ani de la moartea parintelui sau. Daca acesta manifesta un simptom al anxietatii sau depresiei, apelati la ajutorul psihologului scolii sau la medicul de familie. Acesta va va indruma mai departe.

Statisticile arata ca peste 25% dintre romani isi cresc singuri copiii, majoritatea familiilor monoparentale traind la limita subzistentei, deoarece ajutorul venit din partea statului este foarte mic. Desi pare imposibil, in aceasta situatie, sa apelezi la sfatul unui psiholog, pentru copilul tau, exista posibilitatea sa reduci cheltuielile, ducandu-ti copilul la psihologul din institutia de invatamant in care acesta este educat. Ofera-i suportul moral de care are nevoie si nu uita ca prin comunicare se pot rezolva multe dintre problemele ce nu par sa aiba solutie. Chiar daca este greu, iar presiunea vietii de zi cu zi te lasa, de multe ori, fara vlaga, incearca, pe cat posibil, sa vii in ajutorul copilului si sa nu crezi ca acesta se va obisnui sau ca situatia va trece de la sine. In timp ce noi, oamenii maturi, avem un sistem de aparare deja dezvoltat, in fata unor astfel de traume, copiii nostri sunt complet vulnerabili, putand exista repercursiuni ce le-ar marca intreaga viata.

Exista cateva stagii ale durerii prin care un copil fara un parinte va trece la aflarea vestii – indiferent daca aceasta este despre un divort sau un deces. Intelege-l si accepta-l, chiar daca, in acel moment, vei fi coplesit/a de propriile stagii. Sunt comportamente normale, prin care fiecare dintre noi trecem, in momentele cumpana.

• Negarea: „Nu se poate, nu e adevarat” – Copilul va refuza sa creada ca ceea ce se intampla este adevarat. In ambele cazuri, acest stagiu poate fi caacterizat prin plansete, refuzarea realitatii, un comportament la fel ca inainte.
• Furia: „Tu esti de vina!” – Acest stagiu poate fi cel mai dureros pentru parintele ramas langa copil. De multe ori, furia se va indrepta asupra acestuia, copilul spunand cuvinte dureroase, ce vor fi cu greu uitate. Nu pune la suflet, este normal sa incercam sa acuzam pe altii de ceea ce este inevitabil.
• Targuiala: „Voi fi mai bun!” – Daca in cazul mortii unuia dintre parinti, copilul stie ca targuiala nu mai poate ajuta (desi, in sinea lui, s-ar putea sa se roage sa ii fie adus parintele inapoi), in cazul divortului, acest stagiu va fi mult mai evident.
• Depresia: „Nimic nu e bun” – Din fericire, acest stagiu este unul trecator, si este mult mai superficial decat o depresie adevarata. Acum este momentul sa comunici cu el si sa ii explici situatia mult mai bine.
• Acceptarea: Intr-un final, va aparea si acceptarea. Momentul de scadere a tensiunii, conformarea, intelegerea realitatii – acesta este semnul care iti va spune ca viata a mers inainte si ca lucrurile si-au intrat, din punct de vedere emotional, pe fagasul normal.

• comunicarea este, de multe ori, parghia ce salveaza orice situatie
• nu te sfii sa apelezi la ajutorul unui psiholog, pentru a iti ajuta copilul sa depaseasca momentele critice
• accepta manifestarile copilului si incearca sa i le intelegi
• vorbeste cu el si ajuta-l sa inteleaga ceea ce se intampla
• ai rabdare, trecerea timpului va atenua din durere si va face lucrurile sa se linisteasca
• nu incerca sa suplinesti lipsa parintelui celuilalt prin compensatii materiale
• raspunde-i la intrebari sincer, chiar daca unele dintre aceste raspunsuri par sa fie dureroase
• nu iti descarca stresul pe copil, chiar daca uneori simti ca „explodezi”. Adu-ti aminte ca acesta este nevinovat.