Era odată o babă, care avea trei feciori nalţi ca nişte brazi şi tari de virtute, dar slabi de minte.
O răzeşie destul de mare, casa bătranească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite şi multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe langă acestea mai avea stranse şi părăluţe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri şi tremura după ban.
Pentru a nu răzleţi feciorii de pe langă sine, mai dură incă două case alăture, una la dreapta şi alta de-a stanga celei bătraneşti. Dar tot atunci luă hotărare nestrămutată a ţinea feciorii şi viitoarele nurori pe langă sine - in casa bătranească - şi a nu orandui nimic pentru impărţeală pană aproape de moartea sa. Aşa făcu; şi-i radea inima babei de bucurie cand gandea numai cat de fericită are să fie, ajutată de feciori şi mangaiată de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea in sine: "Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni şi nu le-oi lăsa nici pas a ieşi din casă, in lipsa feciorilor mei. Soacrămea - fie-i ţărna uşoară!- aşa a făcut cu mine. Şi bărbatu-meu - Dumnezeu să mi-l ierte! - nu s-a putut plange că l-am inşelat sau i-am risipit casa; ... deşi cateodată erau bănuiele... şi mă probozea... dar acum s-au trecut toate!"
Tustrei feciorii babei umblau in cărăuşie şi caştigau mulţi bani.Celui mai mare ii venea vremea de insurat, şi baba, simţind asta, umbla valvartej să-i găsească mireasă; şi in cinci-şase sate, abia-abia putu nimeri una după placul ei: nu prea tanără, naltă şi uscăţivă, insă robace şi supusă. Feciorul nu ieşi din hotărarea maică-sa, nunta se făcu şi baba işi luă cămaşa de soacră, ba incă netăiată la gură, care insemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare şi să tot cartească de toate cele.
După ce s-a sfarşit nunta, feciorii s-au dus in treaba lor, iar nora rămase cu soacra. Chiar in acea zi, către seară, baba incepu să pună la cale viaţa nurori-sa. Pentru babă, sita nouă nu mai avea loc in cui. "De ce mi-am făcut cleşte? ca să nu mă ard", zicea ea. Apoi se suie iute in pod şi coboară de acolo un ştiubei cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa, nişte chite de canepă şi vreo două dimerlii de păsat.
- Iată ce am gandit eu, noro, că poţi lucra nopţile. Piua-i in căsoaia de alăture, fusele in oboroc sub pat, iar furca după horn. Cand te-i sătura de strujit pene, vei pisa mălai; şi cand a veni barbatu-tău de la drum, vom face plachie cu costiţe de porc, de cele afumate, din pod, şi, Doamne, bine vom manca! Acum deodată, pană te-i mai odihni, ia furca in brau, şi pană maine dimineaţă să găteşti fuioarele aceste de tors, penele de strujit şi mălaiul de pisat. Eu mă las puţin, că mi-a trecut ciolan peste ciolan cu nunta voastră. Dar tu să ştii că eu dorm iepureşte; şi pe langă işti doi ochi, mai am unul la ceafă, care şede purure deschis şi cu care văd, şi noaptea şi ziua, tot ce se face prin casă. Ai inţeles ce ţi-am spus?
- Da, mămucă. Numai ceva de mancare...
- De mancare? O ceapă, un usturoi ş-o bucată de mămăligă rece din poliţă sunt destul pentru o nevastă tanără ca tine... Lapte, branză, unt şi ouă de-am putea sclipui să ducem in targ ca să facem ceva parale; căci casa s-a mai ingreuiat cu un mancău şi eu nu vreau să-mi pierd comandul.
Apoi, cand inseră, baba se culcă in pat, cu faţa la perete, ca să n-o supere lumina de la opaiţ, mai dand a inţelege nurori-sa că are s-o privigheze; dar somnul o cuprinse indată, şi habar n-avea de ce face noră-sa. Pe cand soacra horăia, dormind dusă, blajina noră migăia prin casă; acuş la strujit pene, acuş imbăla tortul, acuş pisa mălaiul şi-l vantura de buc. Şi dacă Enachi se punea pe gene-i, ea indată lua apă rece şi-şi spăla faţa, ca nu cumva s-o vadă neadormita soacră şi să-i bănuiască. Aşa se munci biata noră pană după miezul nopţii; dar, despre ziuă, somnul o dobori, şi adormi şi ea intre pene, caiere, fusele cu tort şi bucul de mălai. Baba, care se culcase odată cu găinile, se sculă cu noaptea-n cap şi incepu a tranti ş-a plesni prin casă, incat biata noră, care de-abia aţipise, de voie, de nevoie, trebui să se scoale, să sărute mana soacrei şi să-i arate ce-a lucrat. incet-incet, nora s-a dat la brazdă, şi baba era mulţumită cu alegerea ce-a făcut. Peste cateva zile, cărăuşii sosesc, şi tanăra nevastă, văzandu-şi bărbăţelul, mai uită din cele necazuri!
Nu trece mult, şi baba pune la cale şi pe feciorul cel mijlociu, şi-şi ia un suflet de noră intocmai după chipul şi asemănarea celei dintai, cu deosebire numai că aceasta era mai in varstă şi ceva incrucişată, dar foc de harnică.
După nuntă, feciorii se duc iarăşi in cărăuşie şi nurorile răman iar cu soacra acasă. După obicei, ea le dă de lucru cu măsură şi, cum inserează, se culcă, spunand nurorilor să fie harnice şi dandu-le de grijă ca nu cumva să adoarmă, că le vede ochiul cel neadormit.
Nora cea mai mare tălmăci apoi celeilalte despre ochiul soacră-sa cel atoatevăzător, şi aşa, una pe alta se indemnau la treabă, şi lucrul ieşea garlă din mainile lor. Iară soacra huzurea de bine.
Dar binele, cateodată, aşteaptă şi rău. Nu trece tocmai mult, şi vine vremea de insurat şi feciorului cel mic. Baba insă voia cu orice chip să aibă o troiţă nedespărţită de nurori... de aceea şi chitise una de mai inainte. Dar nu-i totdeauna cum se chiteşte, ce-i şi cum se nimereşte. intr-o bună dimineaţă, feciorul mamei ii şi aduce o noră pe cuptor. Baba se scarmănă pe cap, dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face, şi, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, şi pace bună!
După nuntă, bărbaţii din nou se duc la treaba lor şi nurorile răman iar cu soacra acasă. Baba iarăşi le dă de lucru cu măsură şi, cum vine seara, se culcă după obicei. Cele două nurori, văzand pe cea mai tanără codindu-se la treabă, ii zic:
- Da' nu te tot codi, că mămuca ne vede.
- Cum? Eu o văd că doarme. Ce fel de treabă e aceasta? noi să lucrăm, şi ea să doarmă?!
- Nu căuta că horăieşte, zise cea mijlocie, mămuca are la ceafă un ochi neadormit, cu care vede tot ce facem, ş-apoi tu nu ştii cine-i mămuca, n-ai mancat niciodată moarea ei.
- La ceafă?... vede toate? n-am mancat moarea ei?... Bine că mi-am adus aminte... Dar ce mancăm noi, fetelor hăi?
- Ia, răbdări prăjite, dragă cumnăţică... Iar dacă eşti flămandă, ia şi tu o bucată de mămăligă din colţar şi cu nişte ceapă şi mănancă.
- Ceapă cu mămăligă? d-apoi neam de neamul meu n-a mancat aşa bucate! Da' slănină nu-i in pod? unt nu-i? ouă nu sunt?
- Ba sunt de toate, ziseră cele două, dar sunt ale mămucăi.
- Eu cred că tot ce-i a mămucăi e ş-al nostru şi ce-i al nostru e ş-al ei. Fetelor hăi! S-a trecut de şagă. Voi lucraţi, că eu mă duc să pregătesc ceva de-a mancării, ştii cole, ceva mai omeneşte; ş-acuş vă chem şi pe voi.
- Doamne, ce vorbă ţi-a ieşit din gură! ziseră cele două. Vrei să ne-aprindem paie in cap? să ne zvarlă baba pe drum?
- Las' dacă v-a durea capul! Cand v-a intreba pe voi, să daţi vina pe mine şi să lăsaţi să vorbesc eu pentru toate.
- Apoi dar... dăă!... fă cum ştii; numai să nu ne bagi şi pe noi in belea.
- Hai, fetelor, tăceţi, gura vă meargă; că nu-i bună pacea, şi mi-e dragă galceava. Şi iese cantand:
Vai, săracul omul prost,
Bun odor la cas-a fost!
Nu trece nici un ceas la mijloc, ş-un cuptor de plăcinte, caţiva pui parpaliţi in frigare şi prăjiţi in unt, o străchinoaie de branză cu smantană şi mămăliguţa erau gata. Apoi iute cheamă şi pe celelalte două in bordei, şi se pun la masă cu toatele.
- Hai, fetelor, mancaţi bine şi pe Domnul lăudaţi, că eu mă reped in cramă s-aduc şi un cofăiel de vin, ca să meargă plăcintele aceste mai bine pe gat.
După ce-au mancat ş-au băut bine, le-au venit a canta, ca rusului din gura garliciului:
Soacră, soacră, poamă acră,
De te-ai coace cat te-ai coace,
Dulce tot nu te-i mai face;
De te-ai coace toată toamna
Eşti mai acră decat coarna;
De te-ai coace-un an ş-o vară,
Tot eşti acră şi amară;
Ieşi afară ca o pară;
Intri-n casă ca o coasă;
Şezi in unghi ca un junghi.
Ş-au mancat, ş-au băut, ş-au cantat pană au adormit cu toatele pe loc.
Cand se scoală baba in zori de ziuă, ia nurori dacă ai de unde.
Iese afară speriată, dă incolo, dă pe dincolo, şi cand intră in bordei, ce să vadă? bietele nurori jeleau pe soacră-sa... Pene imprăştiate pe jos, fărmături, blide aruncate in toate părţile, cofăielul de vin răsturnat, ticăloşie mare!...
- Da' ce-i acolo? strigă baba inspăimantată.
Nurorile atunci sar arse in picioare; şi cele mari incep a tremura de frică, cum e varga, şi lasă capul in jos de ruşine. Iar cea cu pricina răspunde:
- Da' bine, mămucă, nu ştii c-au venit tătuca şi cu mămuca, şi le- am făcut de mancare, şi le-am scos un cofăiel de vin, şi de aceea ne- am chefăluit şi noi oleacă. Iaca, chiar mai dineoarea s-au dus.
- Şi m-au văzut cuscrii cum dormeam?
- D-apoi cum să nu te vază, mămucă?!
- Ş-apoi de ce nu m-aţi sculat? Manca-v-ar ciuma să vă mănance!
- D-apoi dă, mămucă, fetele aceste au spus că d-ta vezi tot; şi de aceea am gandit că eşti manioasă pe tătuca şi pe mămuca, de nu te scoli. Şi ei erau aşa de mahniţi, de mai nu le-a ticnit mancarea.
- Ei, lasă, ticăloaselor, că vă voi dobzăla eu de acum inainte! Şi de atunci nurorile n-au mai avut zi bună in casă cu baba. Cand işi aducea ea aminte de puicile cele nadolence şi boghete, de vinişorul din cramă, de risipa ce s-a făcut cu munca ei, şi c-au văzut-o cuscrii dormind aşa lăfăiată, cum era, crăpa de ciudă şi rodea in nurori, cum roade cariul in lemn.
Se lehămetiseră pană şi cele două de gura cea rea a babei; şi cea mai tanără găsi acum prilej să-i facă pe obraz şi să oranduiască totodată şi moştenirea babei prin o diată nemaipomenită pană atunci, şi iată cum:
- Cumnatelor, zise ea intr-o zi, cand se aflau singure in vie. Nu putem trăi in casa aceasta de n-om face toate chipurile să scăpăm de harca de babă.
- Ei, cum?
- Să faceţi cum v-oi invăţa eu, şi habar să n-aveţi.
- Ce să facem? intrebă cea mai mare.
- Ia, să dăm busta in casă la babă, şi tu s-o iei de canepa dracului şi s-o trăsneşti cu capul de peretele cel despre răsărit, cat ii putea; tot aşa să faci şi tu cu capul babei, de peretele cel despre apus, ş-apoi ce i-oi mai face şi eu, veţi vedea voi.
- D-apoi cand or veni ai noştri?
- Atunci, voi să vă faceţi moarte-n păpuşoi, să nu spuneţi nici laie, nici bălaie. Oi vorbi eu şi cu danşii, şi las' dacă va fl ceva!...
Se induplecară şi cele două, intrară cu toatele in casă; luară pe babă de păr ş-o izbiră cu capul de pereţi pană i-l dogiră. Apoi cea mai tanără, flind mai şugubaţă decat cele două, tranteşte baba in mijlocul casei ş-o frămantă cu picioarele, ş-o ghigoseşte ca pe dansa; apoi ii scoate limba afară, i-o străpunge cu acul şi i-o presură cu sare şi cu piper, aşa că limba indată se umflă, şi biata soacră nu mai putu zice nici carc! şi, slabă şi stalcită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte.
Apoi nurorile, după sfătuirea celei cu pricina, aşezară baba intr-un aşternut curat, ca să-şi mai aducă aminte de cand era mireasă; şi după aceasta incepură a scoate din lada babei valuri de panză, a-şi da ghiont una alteia şi a vorbi despre starlici, toiag, năsălie, poduri, paraua din mana mortului, despre găinile ori oaia de dat peste groapă, despre strigoi şi cate alte năzdrăvănii infiorătoare, incat numai aceste erau de ajuns, ba şi de intrecut, s-o vare in groapă pe biata babă. Iaca fericirea visată de mai inainte cum s-a implinit!
Pe cand se petreceau aceste, iaca s-aud scarţaind nişte care: bărbaţii veneau. Nevestele lor le ies intru intampinare şi, după sfătuirea celei mai tinere, de la poartă s-aruncă in gatul bărbaţilor şi incep a-i lua cu vorba şi a-i dezmierda care de care mai măgulitor.
- Da' ce face mămuca? intrebară cu toţii deodată cand dejugau boii.
- Mămuca, le luă cea mai tanără vorba din gură, mămuca nu face bine ce face; are de gand să ne lase sănătate, sărmana.
- Cum? ziseră barbaţii inspăimantaţi, scăpand resteiele din mană.
- Cum? Ia, sunt vreo cinci-şase zile de cand a fost să ducă viţeii la suhat, şi un vant rău pesemne a dat peste dansa, sărmana!... ielele i-au luat gura şi picioarele.
Fiii se reped atunci cu toţii in casă la patul mane-sa; dar biata babă era umflată cat o butie şi nici nu putea bleşti măcar din gură; simţirea insă nu şi-o pierduse de tot. Şi, văzandu-i, işi mişcă puţin mana şi arătă la nora cea mare şi la peretele despre răsărit, apoi arătă pe cea mijlocie şi peretele despre apus; pe urmă pe cea mai tanără şi jos in mijlocul casei; după aceea de-abia putu aduce puţin mana spre gură şi indată căzu intr-un leşin grozav.
Toţi plangeau şi nu se puteau dumeri despre semnele ce face mama lor. Atunci nora cea tanără zise, prefăcandu-se că plange şi ea:
- Da' nu inţelegeţi ce vrea mămuca?
- Nu, ziseră ei.
- Biata mămucă lasă cu limbă de moarte: că fratele cel mare să ia locul şi casa cea despre răsărit; cel mijlociu, cea despre apus; iară noi, ca mezini ce suntem, să rămanem aici, in casa bătranească.
- Că bine mai zici tu, nevastă, răspunse bărbatu-său. Atunci ceilalţi, nemaiavand incotro şovăi, diata rămase bună făcută.
Baba muri chiar in acea zi, şi nurorile, despletite, o boceau de vuia satul. Apoi, peste două zile, o ingropară cu cinste mare, şi toate femeile din sat şi de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori şi ziceau: "Ferice de dansa c-a murit, că ştiu că are cine-o boci!"