Veți observa cum copilul se liniștește în timp ce îi vorbiți. Dacă îi arătați că îl înțelegeți, se va simți important, iubit, se va elibera de tensiune și va învăța că sentimentele sale sunt normale. Copiii se liniștesc atunci când își dau seama că sunt înțeleși, că le validăm emoțiile și că nu îi judecăm.

Ana Savin descrie în cartea sa Totul se întâmplă înainte de 6 ani o metodă de a vorbi cu un copil despre sentimentele sale denumită tehnica reflectării sentimentelor.

"Iată cum funcţionează această tehnică: arătaţi unei alte persoane că înţelegeţi într-adevăr ceea ce simte, traducând sentimentele sale prin cuvintele dumneavoastră şi afişându-i-le ca şi cum aţi fi o oglindă. Este foarte uşor cu copii de doi ani, deoarece puteţi folosi aceleaşi cuvinte pe care le-au folosit ei ca să le exprime.

De exemplu: copilul dumneavoastră de doi anişori soseşte plângând și foarte nervos şi spune :

“Jimmy m-a bătuuut….” . În loc să îi puneţi faţă în faţă pe cei doi copii, să începeţi un adevărat procedeu judiciar, cine a început, de ce, etc., mai bine adoptaţi altă tehnică. Tehnica sentimentelor reflectate vă deposedează de rolul de arbitru. În locul său, în momentul în care copilul vine şi spune: “Jimmy m-a bătut”, puteţi răspunde cu un aer compătimitor: “Oh, Jimmy te-a bătuuut…” sau “Eşti furios că Jimmy te-a bătut” sau “ Te scoate din minţi faptul că Jimmy te bate, nu-i aşa?”

Cuvintele dumneavoastră traduc sentimentele copilului. Eu numesc asta tehnica retroacţiunii, deoarece trimiţând înapoi copilului propriile sale sentimente, îi demonstraţi prin aceasta că înţelegeţi într-adevăr ceea ce simte.

Această tehnică este uşor de înţeles, dar destul de greu de aplicat, deoarece atunci când noi, părinţii, am fost copii, s-a practicat cu noi o altă metodă. Şi ne-am petrecut mulţi ani din viaţă încercand să-i compătimim pe alţii, să le dăm sfaturi, sau să le deturnăm sentimentele, mai ales dacă le consideram rele. De aceea, această tehnică a retroacţiunii se plasează împotriva întregii educaţii pe care am primit-o.

Iată pe scurt, de ce ne este greu să învăţăm să utilizăm această tehnică. Dacă nouă nu ne-a fost permis, copii fiind, să ne exprimăm liber sentimentele, ni se va părea, fără îndoială, foarte greu să-i autorizăm pe copiii noştri să o facă. “ Dar asta nu înseamnă să permiteţi unui copil să nu dea dovadă de respect, dacă îi daţi voie să vă spună că vă detestă?” Această întrebare este pusă de multe mame. Ori eu nu cred că posibilitatea de a-ţi exprima în mod liber sentimentele are vreo legătură cu respectul sau cu lipsa acestuia. Un copil îşi va respecta părinţii dacă simte că aceştia ştiu mai multe decat el, dacă îl tratează corect şi respectuos. Din când în când acest copil va fi supărat pe părinţi. Dacă aşa se întamplă, iar părinţii nu îl lasă să se exprime, oricum va fi supărat pe ei. Aşa că de ce să nu îl lăsăm să-şi exteriorizeze mânia? Dacă îl împiedicăm îi va fi mult mai greu să-şi controleze comportamentul. Nu există nimic mai periculos decât de a împiedica vaporii să iasă dintr-o oală de presiune…"

În jurul vârstei de doi ani, majoritatea copiilor intră în ceea ce specialiștii denumesc "anul teribil" (the terrible twos), o perioadă de răzvrătire, o perioadă a crizelor de personalitate, de refuzuri repetate și o determinare fără precedent de a face totul după capul său. Specialiștii consideră nu doar că acest stadiu este unul normal, pe care trebuie să-l traversăm cu compasiune, înțelegere și respect pentru nevoile copilului. Mai mult, se spune că orice copil sănătos și normal trebuie să manifeste o doză de negativisim și de rebeliune în timpul acestei perioade din viața sa.

Și Alfie Kohn, autorul cărții Unconditional Parenting. Moving from Rewards and Punishments to Love and Reason vorbește despre schimbarea perspectivei. Pentru a crește copii sănștoși, cu spirit de inițiativă, cu rațiune proprie și cu o judecată sănătoasă, trebuie să începem să îi respectăm și să îi ascultăm. Să vorbim și noi despre sentimentele noastre, să le povestim experiențele noastre dureroase, triste, rușinoase. Dar – mai ales – să îi ascultăm. “Talk less, ask more” spune Kohn.

Ascultați-vă copiii! Încurajați-i să plângă cu voi, să râdă cu voi, să fie furioși cu voi!

Doctorul Lawrence J. Cohen ne sfătuiește în cartea sa Playful parenting să încurajăm la fel de mult băieții să își exprime sentimentele. Am trăit prea mult ăn lumea zicalei “Băieții nu plâng”. Până acum, doar fetelor le era permis să plângă, să fie rușinoase, să fie timide. Fetele au fost considerate întotdeauna mai slabe, mai sensibile, mai sentimentale. Băieții, în schimb, au fost prea mult timp văzuți ca niște duri.

Cohen propune nu o răsturnare a paradigmei, ci o echilibrare a rolurilor. Pentru că oricum suntem tentați să fim mai sensibili, mai atenți, în preajma fetelor, Cohen spune “Empower girls and connect with boys”. Determinările culturale ne fac să creștem fete fără inițiativă, fără curaj și băieți fără emoții. Lăsați băieții să fie sentimentali, să plângă, să fie slabi câteodată. Încurajați fetele să se urce în copaci și să fie căpitani de echipă, să fie puternice și ambițioase.

În afară de faptul că îi dă copilului posibilitatea să își dezvolte un psihic stabil, sănătos, libertatea de a-și exprima sentimentele, de a vorbi despre ele și de a le elibera îl poate ajuta pe copil să își dezvolte imaginația și creativitatea. Vorbind despre moduri în care putem modela și dezvolta creativitatea și fantezia copilului, Ana Savin spune: ''Modalitatea de a ajuta copilul să devină acest tip de om cu spirit creator este de a-l încuraja să-şi exprime sentimentele. Prin intermediul lor, un copil sau un adult accede la subconştient, de unde îi vin elanuri creatoare şi idei mari. Un adult sec, pedant şi plicticos nu are nici un raport cu subconştientul său deoarece a închis uşa vieţii sentimentelor."

Thomas d'Ansembourg emite la sfârșitul cărții sale o ipoteză interesantă. El crede că violența nu reprezintă nici pe departe expresia naturii umane, ci este doar expresia frustrării naturii umane. "Violența servește exprimării nevoilor noastre atunci când acestea din urmă nu sunt recunoscute sau satisfăcute. (...) Dacă am putea să vorbim despre tristețile sau despre temerile noastre, chiar și despre cele mai ascunse sau reprimate, dacă am putea sa ne împărtășim sau să ne vindecăm frustrările, chiar și pe cele nemărturisite, nu credeți că am putea să trăim la un loc, cu forță și fantezie, fără să ne agresăm reciproc?" El crede că toate sentimentele negative vin din faptul că anumite nevoi ale noastre nu sunt îndeplinite, la fel cum sentimentele pozitive survin atunci când ne sunt satisfăcute nevoile. Simplul act de a vorbi despre nevoile noastre, despre ceea ce le încalcă sau le împlinește, ne poate elibera de tensiuni și frustrări, alimentând o stare pozitivă și ajutându-ne să eliberăm sentimentele negative. Este metoda pe care d'Ansembourg o recomandă pentru evitarea sau soluționarea conflictelor și pentru eradicarea violenței.

Ana Savin vorbește și despre sentimentele părinților și despre felul în care noi înșine, ca adulți care avem în grijă copii, trebuie să manifestăm emoțiile negative în prezența copiilor: "Altă noţiune curent răspândită este aceea că un părinte nu trebuie să arate niciodată copilului că este nervos sau contrariat. Toţi părinţii au perioade de euforie şi perioade de depresie. Câteodată ne simţim foarte bine în timp ce punem la punct pe micuţul cu comportament dificil. Alteori cea mai mică greşeală ne face să ne ieşim din minţi. Este important pentru părinţi a putea să-şi exprime sentimentele şi trăirile cu cea mai mare sinceritate. Psihologia nu ne învaţă că trebuie să rămânem mereu calmi şi senini. Dacă ar fi fost aşa, ar fi impus părinţilor o tensiune emoţională imposibilă."

Personal, cred foarte mult în puterea exemplului personal. Dacă vom găsi calea să vorbim deschis, sincer, copiilor noștri (sau celor pe care îi avem în grijă) despre propriile noastre sentimente, de a le verbaliza fără violență sau agresivitate, îi vom învăța nu doar sa își recunoască sentimentele cu care se confruntă, dar să și vorbească despre ele, să le comunice, să le exteriorizeze, să nu le reprime.