Sarcina pe saptamani

1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 32 33 34 35
36 37 38 39 40 41 42




Articole Adolescenti
  Sexualitatea copilului  
  Violenta verbala  
  Relatiile amoroase ale adolescentilor  
  De ce consuma adolescentii droguri sau alcool  
  Nevoia de a fi nonconformist  
  Examenul de bacalaureat si alegerea facultatii  
  Prietenii unui adolescent  
  Piercingul  
  7 mituri despre adolescenti  
  Si copiii au nevoie de respectul nostru  
  Miturile acneei  
  Adolescentii si pornografia  
  Un adolescent are nevoie de apreciere  
  Tatuajele  
  Vreau sa-mi aleg singur cursul vietii  
  Adolescentii si socializarea  
  Schimbarea vocii la copilul tau  
  Adolescentii si emotiile  
  Refuz sa seman cu parintii mei!  
  Cum isi alege prietenii adolescentul?  
  Aveti incredere in gandirea mea!  
  Adolescentul vrea sa-ti fie prieten!  
  Depresia la adolescenti  
  Mecanisme de aparare ale adolescentilor  
  Adolescentii si limbajul vulgar  
  Pericolele jocurilor video  
  Parintii si dependenta de droguri a copiilor  
  Stima de sine la adolescenti  
  Asertivitatea in educarea adolescentilor  
  Copiii adoptati – adolescenta  
  Liceul dimineata – o irosire de timp!  
  Alcoolul, la varste fragede  
  La petreceri pana dimineata?!  
  Rusinat cu parintii  
  Timiditatea la copii  
  Invata-ti adolescentul despre furie  
  Timiditatea la copii: solutii  
  Stresul la adolescenti  
  Copiii si minciuna  
  Psihologia atractiei fizice  
  Parinte si adolescent diferiti  
  „Pragurile” adolescentei  
  10 semne pentru o prietenie nociva  
  Adevarul despre adolescenti si sex  
  Moda, pe intelesul parintilor  
  Creierul adolescentilor  
  Stresul inceperii unui nou an scolar  
  Tehnologia creeaza inadaptati?  
  Ar trebui sa imi spionez copilul?  
  Comportamentul autodestructiv  
  Comportamente sexuale problematice  
  Despre sarcina in adolescenta  
  Relatia parinte adolescent  
  Influenta cartierului in dezvoltare  
  Comportament vs maturizare  
  Tulburarile psihologice la adolescenti  
  Parintii vs viitorii parteneri  
  Suficient somn pentru copii  
  Puntea dintre generatii: Sexting  
Relatia parinte adolescent

Un model de relatie parinte–adolescent

Mama si fiica

Relatia dintre parinti si copii a fost, dintotdeauna, una speciala. Cu bune, cu rele, atat parintii, cat si copiii, au gasit o cale de mijloc, prin care sa se inteleaga, in ciuda tuturor divergentelor care apar in orice familie. Atunci cand ambele „tabere” conlucreaza pentru binele suprem al familiei, lucrurile nu au cum sa nu iasa bine, mai ales ca parintii au fost si vor fi mereu acolo, langa copil, atunci cand acesta va avea nevoie de ei, fie chiar si cu o vorba buna, de incurajare, ca totul va fi bine, intr-un fel sau altul.

Parintii – primele modele in viata copilului

Aflati in postura de parinti, cei doi adulti ai casei sunt datori a se ingriji de bunastarea copilului, atat cea materiala, dar mai ales cea intelectuala, creierul trebuind a fi stimulat la tot pasul, pentru a ajuta dezvoltarea neuronala a copilului, in special in perioada adolescentei, cand tanarul se afla in plin proces de autocunoastere, deci are mare nevoie de sfaturi si indrumari in solutionarea dilemelor existentiale cu care se confrunta in principal din pricina fluctuatiilor hormonale care il debusoleaza si il fac sa se simta nesigur pe lume si in primul rand pe sine. („Investitia sanatoasa se invata inca din copilarie”)

Fiind prezenti la fiecare pas important din viata copilului lor, parintii observa evolutia, in timp, a acestuia, multe dintre alegerile pe care adolescentul le face fiind influentate chiar de catre ei, cei ce sunt adevarate modele in ochii copilului. („Am nevoie de un model pozitiv!”) Tanarul porneste in viata cu bagajul de cunostinte pe care si le-a insusit in intimitatea caminului, astfel ca aici se pun adevaratele baze ale adultului de maine. Daca parintii se comporta intr-o asemenea maniera in care copilul sa poata trage invatamintele pe care le-ar putea folosi la randul sau in viata, atunci acesta se va ghida instinctiv dupa coordonatele pe care parintii sai i le-au servit in mod indirect, prin puterea exemplului personal.

Distantarea fata de parinti

In adolescenta, e normala o oarecare departare a copilui fata de parinti tocmai din cauza faptului ca viata sa sociala se intensifica, astfel ca ajunge sa cunoasca oameni noi, prin care se intrezaresc tot felul de oportunitati de relationare in diferite medii, care nu ii erau accesibile pana atunci in mare parte din cauza varstei. („Parinti si copii: momentul despartirii”)

Parintele nu trebuie sa se ingrijoreze, mereu va ocupa un loc special in viata fiului sau fiicei sale, insa, uneori, trebuie sa aiba taria de a admite ca nu va fi tot timpul o prioritate, adolescentului venindu-i randul sa se centreze pe propia persoana si pe dezvoltarea sinelui. Astfel, el are nevoie de influente pozitive in viata sa, parintii trebuind a ii arata cum sa se poarte in viata, pentru a primi ceea ce asteapta de la aceasta. Tocmai din aceasta pricina, exagerarile nu isi au rostul caci, venind din partea adultilor, l-ar putea inhiba pe copil sau chiar indeparta definitiv de cei care l-au crescut.

Cum NU trebuie sa fie un parinte

Superprotectivitatea fata de propriul copil nu are nici o justificare, in momentul in care acesta a crescut suficient pentru a isi purta singur de grija. Cu toate ca cei mici vor fi intotdeauna copiii nostri, acest statut nu trebuie permanitizat caci, odata cu inaintarea in varsta, intelectul li se dezvolta si responsabilitatile cresc, trebuind a fi asumate, ori acest lucru nu se va intampla daca adolescentul este cocolosit si traieste linistit cu gandul ca, oricand, altcineva ii va duce la indeplinire indatoririle pe care el singur si le-a asumat. Initiativa, curajul si avantul nu ii trebuie infranate copilului, chiar daca parintele doreste doar sa fie prevazator, pentru a-si feri copilul de la diferite pericole. Chiar daca pare greu de crezut, uneori, adolescentul ajunge sa inteleaga si sa invete pe propria piele mult mai bine daca el experimenteaza si traieste acel lucru de care parintii l-au prevenit dintotdeauna. („Baiatul mamei”)

Severitatea nu are ce cauta in psihologia de viata a unui parinte care afirma ca vrea sa aiba o relatie deschisa cu copilul sau, care sa se bazeze pe incredere si respect reciproc. Daca ridicati tonul la copil pentru a va impune, acesta este un semn clar ca trebuie sa va imbunatatiti argumentele pentru a fi luat in serios de propriul copil. („Violenta verbala este tot violenta!”) Nu el este de vina pentru ca dumneavoastra nu reusiti sa strabateti bariera ce va impiedica sa ajungeti la el si sa discutati sincer.

Nu veti reusi, in nici un caz ,sa il apropiati de dumneavoastra daca il santajati si il amenintati ca ii veti lua bucuriile de zi cu zi. Banii, din nou, nu ar trebui sa fie o conditionare intre voi doi, parinte si copil. Tineti, asadar, minte faptul ca, cel putin la nivel teoretic, copilul nu primeste bani daca face doar ce si cum doriti dumneavoastra. El trebuie recompensat pentru ca merita, nu pentru ca a reusit sa vi se strecoare pe sub piele si sa va gadile orgoliul intr-un mod placut, care sa va faca sa traiti cu falsa impresie ca nimeni, in lume, nu mai are o asa minunatie de copil ca dumneavoastra. („Consideri ca iti apreciezi copilul la adevarata sa valoare? Dar daca te inseli?”)

Afectivitatea exagerata, pe langa faptul ca il inhiba, il face si sa se simta prost, in momentul in care e afisata in public, ocazie cu care adolescentul se eschiveaza si face tot ceea ce e nevoie pentru a scapa de gesturile sufocante si pline de dulcegarii. Asa cum nimanui nu ii place sa fie prins, tras si strans de obrji de catre rudele mai in varsta, asa nici adolescentului dumneavoastra nu ii sunt tocmai pe plac toate acele dovezi de afectiune care, desi adevarate, provenind din strafundul inimii dumneavoastra, sunt de o vadita exagerare, din prea mult patos care ar trebui directionat spre alte directii, mai productive.

Nepasarea din partea parintilor nu este nici ea de dorit. Chiar daca aveti incredere maxima in copilul dumneavoastra, nu ar strica, din cand in cand, sa il mai verificati, sa vedeti ce, cum,cand, unde si cu cine face. Puteti, intr-o prima faza, sa il invitati prietenos sa vi se confeseze, insa prea putini parinti sunt intr-atat de norocosi incat copilul lor sa imbratiseze aceasta idee, insa s-ar putea sa trebuiasca sa faceti putina munca de detectiv, chiar si de teren, pentru a lua contact direct cu lumea pe care tanarul si-a creat-o, dincolo de peretii casei in care locuiti cu totii. („Efectul de cohorta – cum isi alege prietenii adolescentul?”)

Ce atitudine ar trebui sa adopte parintii?

In momentul in care intre cei doi parinti apare o ruptura, procesul decizional este grav afectat, iar copilul observa rapid asta, stiind cum sa actioneze in viitoarele sale incercari de induiosare a unuia dintre cei doi parinti, in general la cel in cazul caruia ar obtine o izbanda mai usoara. Indiferent ca formeaza o familie tipica, traditionala, sau sunt separati in fapt, parintii trebuie sa pastreze un dialog continuu si deschis, de dragul copiilor. Niciodata nu trebuie sa se saboteze unul pe altul, caci pe aceasta cale nu ar castiga afectiunea neconditionata a copilului, ci acesta ar profita doar de parintele „slab”. („Problemele copilului fara un parinte”)

Intimitatea oricarei persoane este un aspect crucial pentru aceasta, in special in cazul adolescentilor, care au ajuns la acea etapa din existenta lor in care constientizeaza cine sunt si cum functioneaza corpul si mintea lor. Pentru a intrepatrunde adevaratul sens al acestor probleme existentiale, copilului ii trebuie timp si, in primul rand, spatiu pentru a se desfasura, pentru a medita, doar el cu gandurile sale. Nu interveniti atunci cand va da semne clare ca ar prefera sa stea putin singur pentru a obtine o perspectiva mai clara asupra realitatii ce il inconjoara. Nu ii umblati prin lucruri, cu siguranta are metode prin care sa verifice acest lucru, iar dumneavoastra nu va v-ar conveni deloc ca adolescentul sa traiasca cu gandul ca dumneavoastra il spionati si, in consecinta, sa se ascunda de proprii parinti. („Ar trebui sa imi spionez copilul?”)

Orientarea sexuala este o alta chestiune problematica cu care se confrunta majoritatea tinerilor din zilele noastre. Oricat ar fi de spinoasa aceasta problema, copilul dumneavoastra nu va gasi o solutie la ea decat daca aveti incredere in el ca va reusi sa se inteleaga si sa faca alegerile care sa i se potriveasca cel mai bine. Oricat ne-am dori ca adolescentul sa aleaga calea care, consideram noi, e cea „dreapta”, asta nu se va intampla doar pentru ca asa dorim noi, ca parinti. Aici nici macar nu ar trebui sa ne amestecam pentru ca, odata facuta alegerea, de regula ea e una definitiva, cu care adolescentul e nevoit a trai pana la finele vietii sale, ori nu putem sti mai bine ca el ce si cu cine (se) simte cel mai bine. („Comportamentul sexual problematic al adolescentilor”)

Anturajul este ca o a doua familie pentru copil, asa ca acesta trebuie respectat, incurajat chiar sa fie introdus si in universul familial, de acasa. Pentru a intelege mai bine preocuparile copilului, trebuie privit putin in grupul sau de prieteni, caci cu acestia el a ales sa se insoteasca, deci cu ei rezoneaza si ei toti se aseamana. Uneori, ajungem sa nu ne intelegem cu copilul din cauza faptului ca nu suntem de acord cu persoanele in compania carora isi petrece timpul liber. Din nou, nu ii putem noi alege amicii, desi unele sfaturi gratuite putem toti lansa in calitatea de parinti. Nu presati copilul, lasati-l sa se convinga de calitatea oamenilor din jurul sau. Orice s-ar intampla, oricand va gasi niste prieteni de nadejde in dumneavoastra, parintii sai, caci prietenia dintre voi e una neconditionata, care poate strabate toat granitele si toate distantele. („Nu imi place prietena baiatului meu: ce ar trebui sa fac?”)

Respectul si onestitatea se castiga! Daca asta va asteptati sa primiti de la copilul dumneavoastra, asigurati-va mai intai ca asta ii oferiti la randul dumneavoastra Permiteti-i sa fie sincer cu dumneavoastra, asa incat sa nu ii fie frica sa vina acasa si sa va spuna ce are pe suflet, chiar daca adevarul v-ar putea durea sau v-ar umili, creandu-va falsa impresie ca puteati fi un parinte mai bun. Intotdeauna este loc de mai mult, mai bine, asa ca oricand puteti incepe sa recuperati timpul alaturi de fiul sau fiica dumneavoastra atat timp cat va asigurati ca, prin firea dumneavoastra calda de a fi, il/o mentineti langa dumneavoastra, din placerea de a se reintoarce mereu la parintele sau drag si intelegator. („Eu te respect! Dar tu pe mine?”)