Activitatile extrascolare

Avantajele si capcanele cursurilor suplimentare

Activitati extra scolare

In adolescenta, copilul are, inca, prilejul de a se bucura de foarte mult timp liber, motiv pentru care energia pe care cel mic o degaja trebuie canalizata in directii cat mai bune, mai utile pentru dezvoltarea sa personala, atat fizica, dar si intelectuala, caci creierul trebuie antrenat continuu, pentru crearea de noi legaturi neuronale. („Paternitatea si impresionantul creier al adolescentilor”)

Investitia parintilor

Dincolo de cursurile din programa scolara, copilul are un numar relativ de ore pe care trebuie sa le umple cu ceva, iar pentru ca aceasta fereastra ivita in activitatile lui sa fie completata cu noi preocupari, parintii trebuie sa aiba grija a isi indruma copilul in alegerea unor indeletniciri care nu pot fi deloc neglijate, avand o importanta pe termen lung, vizandu-se, astfel, o temelie solida pe care adolescentul sa incapa a isi cladi viitorul.

Incurajandu-si copilul sa faca mai mult decat se cere de la el, sa depaseasca nivelul minim de pregatire ce se pretinde de la un elev mediocru, parintii au sansa de a descoperi anumite placeri si deprinderi pe care nu aveau de unde sa stie ca adolescentul le are, caci nu sunt sanse prea mari a le afla doar in intimitatea caminului lor. Intr-un colectiv, in mod organizat, tanarul se poate desfasura in voie, sa isi exploatexe la maxim diferite laturi ale personalitatii sale pe care poate inca nu si le-a explorat. Astfel, parintele investeste in copilul sau si il lasa pe acesta sa aleaga ceea ce isi doreste de la viata, ideea de cariera impusa nemaifiind de actualitate in realitatea zilelor noastre.(„Adolescentii si sportul”)

Cum pot parintii gresi?

Paleta de activitati extracuriculare este foarte vasta. Din cauza ca sunt foarte multe optiuni de avut in vedere, multi parinti fac, din pacate, greseala de a isi inscrie copiii la tot felul de cursuri, care mai de care mai elaborate si mai sofisticate. („Invata metode de a fi parinte de la alte culturi: parintii chinezi”) Cu toate acestea, inainte de a depunde formularul de inscriere, ar fi recomandat ca orice parinte sa se intereseze putin inainte de a isi indruma copilul spre o anumita activitate in detrimentul celorlalte. Pentru asta, parintele trebuie sa se consulte, in prealabil, si cu copilul, caci cel mic va fi singurul care va avea de suferit daca ceea ce urmeazasa faca nu este pe placul sau.

De multe ori, pentru ca aud mai multi colegi de clasa ai copilului spunand ca frecventeaza un curs anume, parintele are tendinta de a contacta indrumatorul, in intervalul imediat urmator, din frica de a nu ii ramane copilul pe dinafara listei. Astfel de alegeri, chiar daca la prima vedere nu au o asa mare insemnatate, sunt esentiale in viata copilului dumneavoastra care, odata ce urmeaza o cale, continua sa mearga, din inertie, pe ea - din rutina si din cauza faptului ca dumneavoastra i-ati impus-o. Asigurati-va, asadar, ca tanarul face ceea ce ii place, ce ii este folositor si care ii da o anume perspectiva asupra a ceea ce ar dori sa urmeze pe mai departe, in viitor, fie el profesional, fie strict personal.

Asa NU!

Atunci cand vine vorba de timp liber, acesta trebuie dramuit cu chibzuinta. Chiar daca traiti cu impresia ca adolescentul inca nu stie exact ce vrea, deci nu e capabil sa isi aleaga singur cursurile pe care sa le urmeze, ar trebui sa va opriti chiar acum sa mai ganditi asa! („Vreau sa-mi aleg singur cursul vietii”) Nimeni nu stie mai bine, in locul sau, ce prefera sa faca, ce inclinatii are si cum considera el ca e mai placut a isi petrece timpul care, asa cum am si zis deja, este liber, deci ar trebui sa se bucure de aceasta libertate, drept al sau.

Din prea mult exces de zel, programul adolescentului poate ajunge a fi supraincarcat, moment in care nu ar mai reusi sa se imparta si sa duca la indeplinire tot ceea ce si-a propus sau, mai bine zis, v-ati propus dumneavoastra, parintii sai, sa alegeti pentru el, in locul sau. Desi ar fi de preferat sa treaca prin cat mai multe experiente pana la a se decide a ramane asupra uneia, nu este deloc indicat a frecventa foarte multe cursuri in acelasi timp, mai ales ca se vizeaza si o continuitate in asta. Pe de o parte, daca are mai multe hobby-uri la activ, ar putea neglija scoala, pe de alta, daca pasiunile sale sunt multiple, s-ar afla, iar, in dificultatea de a face o alegere care sa i se potriveasca, caci ar trai cu impresia ca tot ceea ce face este important, ori noi, adultii, stim cat de greu le vine adolescentilor, mai ales in aceasta perioada, a prioritiza lucrurile, deci nu ne dorim sa ii incurcam si mai mult.

Trebuie sa tineti, de asemenea, cont si de faptul ca, oricat de popular ar fi un anume curs, el nu se potriveste tuturor. Ar fi chiar ilogic sa fie asa. Fiecare copil este special, diferit in felul sau, lucru care deja a fost constientizat, in special de familiile cu doi sau mai multi copii. Asadar, nu va asteptati ca toti copiii sa aiba aceleasi inclinatii, nici chiar daca vi s-ar parea ca ar putea fi mostenite pe linie genetica. Daca, de exemplu, parintele a facut parte, in tinerete, din trupa de dans a scolii, copilul nu trebuie obligat a urma cursuri de dansuri de societate. Asta nu inseamna ca e mai putin iscusit sau mai putin istet ci, doar ca are alte atuuri de care poate profita, astfel incat el s-ar putea sa aiba voce, deci sa cante, asa ca talentul acesta artistic tot nu ar fi prea departe de ceea ce era o prioritate a parintelui cand acesta era de varsta fiului sau fiicei sale.

Recomandari de cursuri in afara programului scolar

Despre sah se spune ca este un sport al mintii. Tactica, flexibilitatea in gandire si puterea de concentrare ar putea fi, astfel, exersate de catre un copil care alege sa isi puna mintea la contributie pe tabla de sah. Acest sport nu are o limita de varsta, astfel ca poate fi practicat inca de la o varsta frageda.

Avand un partener pe masura, copilului ii va fi stimulata competivitate, precum si puterea de a reactiona intr-un anumit context predefinit, in care cronometrul ticaie la fiecare bataie febrila a inimii. In cazul in care ramane singur, intors acasa, acolo unde se prea poate sa nu aiba un competitor, copilul poate juca sah si singur, dezvoltand o mentalitate in oglinda, caci trebuie sa ia in calcul fiecare miscare, de orice parte a tablei s-ar afla, ajungand sa se bata el pe el, de unul singur, in labirintul mintii sale. Puteti citi mai multe despre acest subiect in articolul "Legatura dintre IQ şi jocul de Sah".

Inotul presupune un anumit stil de viata, care incepe inca din copilarie. Acest sport ii va testa rezistenta copilului dumneavoastra si il va si invata pe acesta sa respire corect, ajungand sa se descurce in ambele medii, atat cel terestru, cat si subacvatic. Niciodata nu veti sti in ce zone ale globului va ajunge sa traiasca, asa ca e bine sa invete cat inca mai are timp sa nu ii fie frica de nimic, in special de apa, pe care o poate transforma cu usurinta intr-un aliat de nadejde, daca se incumeta sa o cunoasca mai bine. O slujba de salvamar, fie ea chiar si sezoniera, nu ar da deloc rau in CV-ul adolescentului, mai ales ca, odata cu responsabilitatea asta, ar petrece si timp de calitate in compania oamenilor noi cu care ar avea sa interactioneze, pentru unii dintre acestia putand deveni chiar un erou, atunci cand i-ar salva din diverse situatii din care el/ea ar iesi cu bine pentru ca atunci cand a fost mic/a parintii l-au introdus in mediul acvatic.

Orice sport de echipa este indicat pentru adolescenti, pentru ca faciliteaza legarea unor prietenii care pot ajunge sa fie chiar viagere. Intelegand ca o munca se realizeaza mai usor daca exista coordonare intre participanti, va realiza ca victoria este mai placuta, atunci cand ai cu cine sa te bucuri de ea. Antrenamentele vor deveni, astfel, prilejuri de bucurie, in care vor profita de timpul petrecut alaturi de ceilalti copii, colegii de echipa. Cu toate acestea insa, aveti grija sa nu incurajati violenta prin practicarea unor sporturi care dezvolta aceasta latura plina de agresivitate a celor mici.

Fiind mai multi copii, accidentarile vor fi mai dese, insa nu e cazul sa va descurajati, caci mereu va exista acolo un antrenor care sa ii supravegheze pe copii in locul dumneavoastra si care sa se asigure ca jocul se va desfasura intr-o asemenea maniera incat sanatatea si siguranta niciunuia dintre jucatori sa nu fie periclitate.

Instrumentele muzicale pot deveni cel mai bun prieten al copilului dumneavoastra si, cu ocazia asta, v-ar putea incanta casa cu acorduri melodioase, care sa va binedispuna pe dumneavoastra si pe toti cei care va calca pragul. Cu multa perseverenta, rabdare si antrenament, tanarul ar putea ajunge sa manuiasca chiar bine un instrument si sa si faca o cariera in acest domeniu, intrezarindu-se astfel un potential care merita a fi valorificat cat inca se poate prelucra.

Echitatia il ajuta pe copil sa inteleaga mai bine lumea animalelor. Ajungand sa comunice cu animalul, adolescentul va sti cum sa se comporte in preajma acestuia si cum sa se coordoneze cu calul, cei doi devenind o pereche, deci trebuind sa conlucreze pentru ca exercitiile, in special salturile peste obstacole, sa le treaca cu bine, impreuna, fara accidentari pentru niciunul dintre ei.

Totusi, varsta la care copilul e dat la o astfel de activitate poate fi problematica, avand in vedere ca, daca sunt prea mici, copiii ar putea deranja animalul, care ar reactiona corespunzator cu starea de disconfort pe care ar resimti-o. In pofida acestui fapt, poneii sunt oricand o alternativa pentru cei prea mici a incaleca saua unui armasar matur. („Cand animalul de companie al copilului moare”)

Sporturile de autoaparare iti vor disciplina copilul si ii vor crea acestuia o anumita ordine in gandire, responsabilitatea ce ii revine acestuia in urma aprofundarii invatamintelor stravechi ale respectivelor arte martiale fiind cea care l-ar putea scoate din necazuri inainte de a intra, chiar, in ele. Avand in vedere rata criminalitatii crescute, precum si vandalismul si anturajele cu care s-ar putea inhaita pe strazi, e linistitor sa traiesti linistit, cu gandul ca, oriunde s-ar afla, fiul sau fiica ta se afla in siguranta tocmai datorita capacitatii sale de a-si asigura singur(a) aceasta protectie fizica prin discipona mentata de actionare, respectiv ripostare. („Efectul de cohorta – cum isi alege prietenii adolescentul?”)

Pictura este una dintre modalitatile de exprimare la care tinerii pot recurge, inca de cand sunt mici. Pornind de la desene simplute, care aparent nu au mari perspective, un Picasso al secolului XXI poate ca traieste chiar in casa ta, iar tu nici nu stiai de acest lucru. Incurajeaza copilul sa manuiasca acuarelele, creioanele si cariocile fara limite, sa isi depaseasca, zilnic, granitele imaginatiei, pana intr-acolo incat sa placa unui public de specialitate dar, in primul rand, sa fie el/ ea mandr/a de rezultatul creatiilor sale. Cine stie, poate candva un designer va avea nevoie de figuri noi in echipa sa de design vestimentar, deci nu poti anticipa, niciodata, cu ce ai putea combina desenul, respectiv pictura.

Orice activitate ati alege pentru el, investiti in copilul dumneavoastra! Profitati de timpul liber pe care il are, mai ales in adolescenta, si de faptul ca acum este momentul sa alegeti impreuna calea pe care o va urma in viata. Cat inca este flexibil, deschis la tot ceea ce e nou, alimentati-i pofta de necunoscut si invitati-l sa intre singur in tot felul de provocari pe care, daca le va agrea, va putea sa continue in directia aleasa, in caz contrar nefiind, oricum, nici o pierdere, caci va avea tot de castigat prin experienta traita.