Sarcina pe saptamani

1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 32 33 34 35
36 37 38 39 40 41 42




Articole Adolescenti
  Sexualitatea copilului  
  Violenta verbala  
  Relatiile amoroase ale adolescentilor  
  De ce consuma adolescentii droguri sau alcool  
  Nevoia de a fi nonconformist  
  Examenul de bacalaureat si alegerea facultatii  
  Prietenii unui adolescent  
  Piercingul  
  7 mituri despre adolescenti  
  Si copiii au nevoie de respectul nostru  
  Miturile acneei  
  Adolescentii si pornografia  
  Un adolescent are nevoie de apreciere  
  Tatuajele  
  Vreau sa-mi aleg singur cursul vietii  
  Adolescentii si socializarea  
  Schimbarea vocii la copilul tau  
  Adolescentii si emotiile  
  Refuz sa seman cu parintii mei!  
  Cum isi alege prietenii adolescentul?  
  Aveti incredere in gandirea mea!  
  Adolescentul vrea sa-ti fie prieten!  
  Depresia la adolescenti  
  Mecanisme de aparare ale adolescentilor  
  Adolescentii si limbajul vulgar  
  Pericolele jocurilor video  
  Parintii si dependenta de droguri a copiilor  
  Stima de sine la adolescenti  
  Asertivitatea in educarea adolescentilor  
  Copiii adoptati – adolescenta  
  Liceul dimineata – o irosire de timp!  
  Alcoolul, la varste fragede  
  La petreceri pana dimineata?!  
  Rusinat cu parintii  
  Timiditatea la copii  
  Invata-ti adolescentul despre furie  
  Timiditatea la copii: solutii  
  Stresul la adolescenti  
  Copiii si minciuna  
  Psihologia atractiei fizice  
  Parinte si adolescent diferiti  
  „Pragurile” adolescentei  
  10 semne pentru o prietenie nociva  
  Adevarul despre adolescenti si sex  
  Moda, pe intelesul parintilor  
  Creierul adolescentilor  
  Stresul inceperii unui nou an scolar  
  Tehnologia creeaza inadaptati?  
  Ar trebui sa imi spionez copilul?  
  Comportamentul autodestructiv  
  Comportamente sexuale problematice  
  Despre sarcina in adolescenta  
  Relatia parinte adolescent  
  Influenta cartierului in dezvoltare  
  Comportament vs maturizare  
  Tulburarile psihologice la adolescenti  
  Parintii vs viitorii parteneri  
  Suficient somn pentru copii  
  Puntea dintre generatii: Sexting  
Comportamentul autodestructiv la adolescenti

Comportamentul autodestructiv in adolescenta

Lama de ras

Deseori, adolescentii nu stiu cum sa se manifeste si, pentru ca nu intotdeauna sunt capabili a isi infrana propriile emotii, trairi si sentimente, ajung sa recurga la gesturi care, mai tarziu, se dovedesc a fi necugetate. Comportamentul autodestructiv se manifesta, astfel, prin energia negativa, sentimentul de furie care e indreptata catre sine chiar de catre adolescent. Poate, pentru moment, el chiar nu realizeaza ceea ce face insa, ca parinti, e datoria dumneavoastra sa fiti atent la copil si sa il opriti a isi (mai) face rau inainte ca acest prost obicei sa se agraveze pana intr-acolo incat sa fie fatal.

Cum se distruge copilul de unul singur?

Autocorectia nu este sanatoasa, in momentul in care are loc in mod exagerat, deloc cu vreun scop educativ, precum atunci cand adolescentul isi aplica singur tratamente nesabuite, care ajung a il vatama si a ii pricinui sufierinte atat fizice, cat si psihice. Toate aceste apucaturi se pot incadra la comportamentul problematic al adolescentului numit autodestructiv, autodaunator. („Tulburarile de alimentatie in cazul copiilor”)

Vorbim, asadar, de o violenta manifestata in mod constient, furie pe care adolescentul si-o canalizeaza spre propriul sine, din diverse motive, care, in majoritatea cazurilor, au legatura cu emotiile pe care nu stie altcumva a si le exterioriza, motiv pentru care ajunge sa isi pricinuiasca singur rau, aceasta autolezare avand in mentalul sau transpunerea unei sanctiuni severe, pe care se forteaza a se face chiar el sa creada nu numai ca i se cuvine, dar ca ar putea fi si mai grav, ocazie cu care isi proiecteaza in imaginatia sa urmatorul nivel la care s-ar putea supune pe viitor.

De ce recurge adolescentul la asemenea gesturi?

Oricat au incercat psihologii sa puna un diagnostic acestui comportament autodestructiv, nu exista inca o parere unanim acceptata in acest domeniu. Cu toate acestea insa, marea majoritate a specialistilor au conchis asupra faptului ca, ceea ce nu vrea sau nu poate spune cu si prin cuvinte, copilul trasnmite in mod indirect, alegand mutilarea, furtul, amenintarile si vandalismul ca forme de comunicare nonverbala. („Un copil agresiv! De ce?”)

In ceea ce priveste automutilarea, asemeni unui tatuaj, se doreste permanetizarea unei amintiri incrustate direct in piele, sau chiar ajungandu-se uneori la oase, cele care se stie ca sunt aproape imposibile de resudat, in momentul in care au fost contorsionate pana la casare.

In momentul in care iau contact cu crudul adevar, parintii raman stupefiati, caci nu s-ar fi gandit, vreodata, ca adolescentul lor ar fi capabil de a face cuiva vreun rau, cu atat mai putin sa isi administreze siesi o astfel de corectie. Neavand motive nici chiar ei pentru a il sanctiona, nu pot sa isi explice de ce s-a ajuns atat de departe cu niste actiuni ale tanarului care, la prima vedere, nu au nici o explicatie plauzibila, care sa se apropie cat de cat de limita normalului.

Cum reactioneaza parintii la aflarea vestii devastatoare?

Ingroziti initial, parintii se scandalizeaza si isi pierd cumpatul, tocmai din pricina fricii ca ar putea sa isi piarda copilul la urmatoarea lui astfel de iesire, la care ar putea sa isi greseasca dozajul de durere si asta sa il coste viata. („Depresia la adolescenti”)

Nereusind a il intelege, se blameaza pe ei, invinuindu-se reciproc pentru ca nu au stiut sa fie niste parinti atenti, ca ar fi putut sa stea mai mult cu ochii pe copil, sa il supravegheze, ca ar fi putut sa previna aceasta monstruozitate daca s-ar fi gandit macar sa anticipeze ca in casa lor s-ar petrece asa ceva si alte asemenea invinovatiri care, practic, nu ajuta la nimic, ingreunand parca situatia deja tensionata din familie.

In loc sa se certe intre ei, sa arunce cu vina de la unul la altul, cei doi parinti ar trebui sa fie cu aceasta ocazie mai uniti ca niciodata si sa conlucreze spre binele copilului, punand la punct un plan care sa il scoata din starea lui de depresie si sa ii faca un anumit program care sa nu-i mai permita sa aiba astfel de tendinte, chiar daca nu sunt ele sinucigase, ci pe termen lung, vizandu-se o autodistrugere portionata. („Familia ca sistem - rolul terapiei de cuplu”)

Ce ar trebui sa stie lumea despre comportamentul autodestructiv?

Fiecare dintre noi are propriul stil in care isi traieste viata. Nu toti suntem capabili sa facem fata trairilor cu care ne confruntam in viata de zi cu zi. Stirile de la ora 5 sunt pline de astfel de evenimente, mai mult sau mai putin macabre, ocazie cu care asistam tacuti la filmari in care oameni adulti, cu experienta de viata, ajung sa o curme in urma unei decizii mai mult sau mai putin cumpatate la rece. Asadar, nu e deloc o mirare faptul ca adolescentii prefera si ei calea cea scurta, in vederea potolirii zbuciumului interior ce are loc in adancul sufletului lor.

Se spune ca agresivitatea este genetica. Avand parinti cu astfel de porniri, sansele sunt destul de ridicate pentru ca un copil sa dezvolte la randul sau un asemenea comportament. Daca unii dintre noi isi indreapta pornirile de acest gen spre alte persoane sau chiar isi proiecteaza nervii in diverse obiecte, contondente sau nu, alti oameni, printre care si adolescenti ai zilelor noastre, se mutileaza singuri, ei fiindu-le cel mai aproape atunci cand nervii dau in clocot si presiune trebuie eliberata intr-un fel. („Un copil agresiv! De ce?”)

Puterea exemplului este, si in acest domeniu, de-a dreptul fascinanta. Vazand in alte parti, in intimitatea caminului sau, la scoala, pe strazi sau chiar la TV, copilul traieste cu convingerea ca nimic grav nu se intampla, caci mass-media nu promoveaza si consecintele negative ale comportamentului autodestructiv, monitorizand doar cazurile care sunt inca in curs de desfasurare. Din aceste motive, adolescentului i se pare cool sa se cresteze pe piele, cu o lama sau un cutit, sa isi injecteze diverse substante („Ce ar trebui sa stie parintii despre droguri?”), legale sau nu, uneori chiar sa se puna in situatii anume periculoase, care stie dinainte ca ii vor supune viata la un grad ridicat de risc care, daca lucrurile nu urmeaza traiectoria planuita, ar putea sa sa il lase fara optiuni de (auto)salvare.

Teribilismul care caracterizeaza etapa adolescentina din viata copilului dumneavoastra il face pe acesta sa actioneze guvernat de impulsurile specifice imaturitatii acestei varste. Fara a cugeta asupra pericolului, se avanta si il cauta, chiar, crezand ca asa isi va dovedi vitejia, in special in compania anturajului in ochii caruia doreste atat de mult sa iasa in evidenta, sa se faca remarca si, in cele din urma, nu doar acceptat, dar si aclamat. („Efectul de cohorta – cum isi alege prietenii adolescentul?”)

Cu toate acestea, parinti, nu trebuie sa va ganditi de pe acum la suicid, caci acesta nu este o optiune pentru tinerii care apeleaza la astfel de tehnici de autodistrugere. Ei nu isi doresc moartea, dar o vizeaza si pe aceasta intr-o anume masura. Isi lasa viata in mainile hazardului, uneori fiindu-le indiferent cum se va incheia demonstratia lor.

Pe langa automutilare sau atentatul la propria viata, care au fost expuse mai pe larg in randurile de mai sus, adolescentul are si alte preocupari conexe, la fel de daunatoare, chiar daca urmatoarele nu au reminiscente vizibile la nivelul suprafetei corpului:

Furtul este un alt comportament de autodistrugere, pe langa demontarea imaginii si a stimei pe care familia a reusit sa o dobandeasca in timp in cadrul comunitatii in care traieste. Furand, copilul isi pericliteaza viitorul, caci ar putea ajunge sa fie institutionalizat intr-un centru de reeducare si reabilitare al statutlui, acolo unde va avea parte de tot felul de restrictii nu tocmai pe placul sau, departe de familie si de prieteni. Fie ca fura din necesitate, din teribilism sau doar pentru a testa nervii parintilor si a organelor judiciare, copilul dumneavoastra nu ar trebui nici macar sa ia in considerare o asemenea optiune pentru procurarea respectivelor obiecte, oricat i s-ar parea lui pentru moment ca sunt de necesare. In consecinta, nici o astfel de abatere nu trebuie tolerata, pentru a nu incuraja delicventa juvenila, victima a careia poate sa devina chiar copilul dumneavoastra daca aceste porniri infractionale nu ii sunt infranate inca din timp. („Copilul meu a furat: ce fac? cum reactionez?”)

Amenintarile sunt alte tertipuri, la care recurg, in general, adolescentii care au tendinte de autodistrugere. Astfel, copilul se ameninta pe sine ca, daca nu v-a obtine ce, cum si cand doreste, isi va aplica de unul singur o corectie pe masura, in semn ca nu a fost suficient de capabil sa atinga respectivul obiectiv. Asadar, acest gen de tineri recurg in repetate randuri la lovituri de pumni si picioare in diferite obiecte mari si tari, uneori chiar dandu-se si cu capul de corpuri solide, care stiu si vor a le provoca rani adanci, care sa necesite tratament, desi pe moment nu se gandesc la o eventuala spitalizare cand iau aceasta decizie pripita.

In alte cazuri insa, ii ameninta pe cei din jur, apeland la santajul emotional, cel la care sunt atat de priceputi. In mod evident, de la vorbe la fapte nu mai e decat un pas mic, pe care copilul il face fara a se gandi la consecinte, caci pentru el viitorul in care acestea s-ar produce e oricum incert deci, din punctul sau de vedere, nu merita sa isi bata capul cu el.

Vandalismul este si el la ordinea zilei, chiar daca nu se intampla intotdeauna in incinta propiei case. Camera personala poate nu prezinta pentru adolescent atat interes precum un afis publicitar sau un spatiu comercial aflat pe domeniul public, asta pe langa faptul ca, in acest mod, adolescentul are siguranta ca in mod cert fortele de ordine vor interveni pentru a-i stopa actiune de distrugere, deci un contact direct cu acestea ii atrage si mai mult pe tanarul care doreste sa intreaca orice asteptare, sa depaseasca granitele legalitatii si care se ghideaza in viata dupa motto-ul „Fara limite!”.

Cum pot ajuta parintii la remedierea situatiei?

Mai inainte de toate, ca parinti, discutati deschis cu copilul dumneavoastra si incercati a afla de la el ce simte si ce il determina sa recurga la astfel de actiuni. In el, in adolescent, veti putea gasi toate raspunsurile la intrebarile care va vor putea ajuta a solutiona problemele cu care se confrunta familia dumneavoastra. Intelegand mai bine care e adevaratul motiv din spatele actiunilor nesabuite ale tanarului, veti sti exact in ce situatie va aflati si de unde trebuie sa porniti pentru a o rezolva definitiv, intr-un mod favorabil copilului, caci totul e spre binele lui si a viitorului sau. („Noi metode de a imbunatati comunicarea dintre tine si copiii tai”)

Daca aveti de-a face cu un copil introvertit, degeaba il veti presa cu constrangeri si amenintari, caci tot nu veti reusi sa il faceti sa se deschida in fata dumneavoastra, deci, cu siguranta, nu va va spune ce il apasa si care sunt gandurile lui care ii guverneaza iesirile comportamentale. Incercati sa analizati si sa strangeti informatii utile din mediile pe care le frecventeaza, asa ca puteti si chiar e indicat sa intrebati la scoala sau in cadrul prietenilor sai daca nu cumva cineva a observat ceva suspicios la el in ultima perioada, orice amanunt, sugestie, sau chiar simple banuieli pot fi foarte utile in procesul complex de identificare a cauzei acestor devieri de comportament.

Terapia, consilierea emotionala, precum si cea scolara pot fi, de asemenea, avute in vedere, ca alternative in tratarea starii depresive in care se afla adolescentul conform planului sau de autodistrugere. Uneori stadiul acestui comportament e atat de avansat, incat parintii nu mai izbutesc sa se descurge singuri, asa ca, ajunsi in acest punct critic, este recomandabil sa se apeleze la un specialist in domeniu, persoana abilitata care a mai avut pana in prezent astfel de cazuri, deci se presupune ca ar cunoaste psihologia tinerilor care au tendinte de acest fel.