Antreprenoriatul poate fi invatat?

Iti poti invata copilul sa devina un antreprenor de succes?

Accesorii scris

Dintotdeauna, oamenii si-au dorit mai mult si au aspirat la mai bine, din dorinta de a isi asigura un viitor cat mai confortabil, in care, daca se poate, sa faca ceea ce le place si asta sa le aduca profituri maxime cu un minim de resurse si eforturi din partea lor.

Puterea lui "Vreau!" – sistemul de propulsie in viata

Este un lucru firesc sa te preocupi, ca individ, de bunastarea personala si a familiei tale, desfasurand activitatile necesare pentru atingerea acestui obiectiv. Inauntrul fiecaruia dintre noi exista ceva care ne impulsioneaza, care ne determina sa dam tot ce e mai bun din noi nu doar din dorinta de a arata ca putem, ci in speranta ca munca noastra va fi rasplatita si ca, in consecinta, rezultatele nu vor intarzia sa apara, astfel ca planul ce il aveam prefigurat inca de la inceput in minte va prinde contur incet, incet.

Nu e suficient sa ne dorim sa reusim in viata, ori sa ne bazam pe noroc. Crezul in soarta predestinata de asemenea nu ajuta la nimic, eventual doar ne reconforteaza psihicul atunci cand clacam si ne mintim de unii singuri ca nu a fost ceva ce am fi putut controla ori schimba. Daca vrei ceva cu adevarat, trebuie sa lasi comoditatea acasa, sa treci de lene, sa te lupti chiar cu morile de vant daca e nevoie, uneori trebuind a te ridica singur tu pe tine de jos, caci nimeni altcineva nu va sti mai bine ce e de facut decat propria-ti persoana.

Meseria ridicata la rang de arta - antreprenoriatul

Odata ce prosperi, iti largesti orizonturile, ocazie cu care ajungi sa ai viziune de ansamblu, astfel ca iti va fi mult mai usor sa intrevezi oportunitati acolo unde majoritatea mintilor comune nici macar nu s-ar fi gandit. Spiritul de afacerist nu e ceva cu care te nasti, ci o abilitate pe care ajungi sa o dobandesti in timp, dupa clipe lungi de meditat asupra problematicilor din domeniul afacerilor, experienta capatandu-se prin incercari, cele ce nu se vor materializa intotdeauna in succese.

Idei de potentiale afaceri au multi oameni, insa nu toti au si calitatile necesare pentru a sustine una, pentru a o duce pana la capat, acel punct in care schita de pe hartie ajunge sa se materializeze, sa se transforme intr-o afacere reala, profitabila, care sa prospere in timp si sa scoata investitia initiala in cat mai putini ani de zile. Complexitatea unui plan de afaceri ii poate speria pe multi care inca se afla la stadiul de idee, de posibilitate. Majoritatea se pierd si raman aici. Ceilalti, cei mai perseverenti si mai curajosi, alaturi de nebunia si indrazneala lor fara de care nu ar putea izbuti in mediul acerb al afacerilor, trec la munca propriu zisa si, de cele mai multe ori, ajung sa puna pe picioare o afacere, chiar daca nu intotdeauna ea supravietuieste o lunga perioada de timp, caci acolo, in lumea antreprenorilor, concurenta este foarte serioasa, competivitatea scotand din joc multi indivizi care inca nu sunt in stare sa tina piept cu realitatea care se schimba de la zi la zi.

Pe scurt, antreprenorul este persoana care se ocupa cu initierea si dezvoltarea unei afaceri. Tu deja stii ce presupune asta in practica pentru ca ai ajuns sa fii mandru ca detii acest statut de care multi stiu doar de prin carti. In schimb, tu personal ai trait toate schimbarile la care ai fost supus pana sa ajungi sa te alegi cu aceasta titulatura. Cat ti-a fost de greu stii doar tu si cei ce ti-au fost alaturi si carora ai fost dispus sa le deschizi usa spre intimitatea gandurilor tale, acele migrene nocturne ce nu te lasau sa adormi pret de ore bune atunci cand ceva nu se concretiza asa cum ai sperat tu la afacerea ta.

Puterea exemplului personal

Ca orice parinte, iti doresti pentru copilul tau tot ce e mai bun, tot ceea ce tu nu ai putut avea atunci cand erai asemeni lui. Acum, ca ai ajuns sa cunosti unele dintre tainele antreprenoriatului, vei avea posibilitatea sa ii usurezi lui munca pentru cand va fi mare si va dori sa iti urmeze exemplul, fie ca va continua afacerea familiei, sau ca va porni una noua, de la inceput, care sa fie ridicata doar de el prin propriile sale puteri. („Obiectivele si abordarile unei educatii antreprenoriale”).

Temeliile unei gandiri constructive se pun inca din copilarie, acea etapa din viata in care copilul este asemeni unui burete, care absoarbe avalansa de informatii pe care le gaseste pe toate noi si fascinante, deci nu opune nici o rezistenta in a si le insusi. Trebuie fructificata din plin aceasta perioada, cand tanarul este la inceput de drum, asa ca e intervalul de timp optim in care sa ii sadesti fiului sau fiicei tale gustul pentru aventura, pentru afaceri, dar in acelasi timp sa ii explici si sa il/o faci sa constientizeze responsabilitatea care vine odata cu castigul rezultat din munca.

Nu este recomandat sa ii impui un anume stil de viata si nici sa il/o fortezi sa aiba gandirea pe care tu ti-o doresti sau pe care tu esti cel ce o considera ca fiind cea mai buna. Fiecare copil este diferit in felul sau si este mai bine sa il lasam a decide el ce e mai bine sa faca in viata, chiar daca, din umbra, ca parinte grijuliu, il ghidam in linii mari, pentru a nu o apuca pe vreo cale gresita.

Vazandu-te tot timpul printre hartiile tale, in mana cu actele companiei pe care o detii sau pentru care lucrezi, micutul tau se va intreba ce e atat de fascinant la acele bucati de hartie incat te retin pe tine atat timp in compania lor. Pentru a nu il lasa pe el sa isi formeze sngur tot felul de scenarii gresite, ai putea sa il iei si sa ii explici ce face mami sau tati acolo. Cand va creste, cu siguranta, isi va aminti cu drag de acele momente in care tu l-ai tratat precum un adult, un egal al tau, in discutia voastra ca intre „oamenii mari”.

Copilul creste cu conceptia potrivit careia parintii sunt responsabili cu aducerea banilor in casa, iar ei, cei mici, copiii, sunt cei care urmeaza a ii cheltui, fara a trebui sa depuna vreun efort pentru asta, doar sa ii asculte pe mami si pe tati si sa fie cuminti. Astfel, cei mici trebuie invatati a fi cumpatati, dar totodata facuti constienti de valoarea banului si de modul in care acesta se castiga.

Tinerii trebuie sa ia aminte la exemplul oferit de parintele muncitor, care zilnic merge la serviciu pentru ca, la finalul lunii, statul de plata sa aiba cat mai multe zerouri care sa sustina familia si sa nu o faca sa simta greutatea apasatoare a unui maine incert din punct de vedere financiar.

Investesteste in viitorul copilului tau inca de pe acum!

O atitudine corecta vis-a-vis de ban si tot ceea ce implica el, de la putere pana la riscuri, constituie o investitie pe care parintele o face in viitorul mod de gandire si de actionare a copilului sau, adultul de maine. In vederea unui stil de viata responsabil, copilul trebuie invatat anumite concepte care, la prima vedere, par cam tehnice, axandu-se strict pe latura financiar-economica a vietii.

Asadar, din partea parintilor, trebuie lasat sa se inteleaga ca banii nu vin, ci se aduc, deci se cere un minim de efort pentru asta, in caz contrar cardul lui tati neumplandu-se singur. Raspunsul la intrebarea „Unde se duc banii?” este iar foarte important. Desigur, exista pofte si mofturi care se satisfac din placerea de a vedea bucurie si implinire pe fata copilului, dar nu e normal sa se exagereze, asta putand conduce la dobandirea de apucaturi obraznice, de copil rasfatat si razgaiat, care are falsa impresie ca totul i se cuvine numai lui pentru simplul fapt ca s-a nascut.

Pentru a sti cat cheltuim, trebuie sa avem habar de bugetul familiei, adica toti banii aia pe care mama si tata ii aduc in comun in cadrul familiei. In functie de prioritati, ei trebuie repartizati cu cap, astfel incat sa ajunga cel putin de la o luna la alta, abia apoi putandu-se trece la planificarea posibilelor escapade cu familia, sau alte cheltuieli suplimentare, care initial nu erau pe lista de obiective stabilite.