Sarcina pe saptamani

1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 32 33 34 35
36 37 38 39 40 41 42




Articole adolescenti
  Sexualitatea copilului  
  Violenta verbala  
  Relatiile amoroase ale adolescentilor  
  De ce consuma adolescentii droguri sau alcool  
  Nevoia de a fi nonconformist  
  Examenul de bacalaureat si alegerea facultatii  
  Prietenii unui adolescent  
  Piercingul  
  7 mituri despre adolescenti  
  Si copiii au nevoie de respectul nostru  
  Miturile acneei  
  Adolescentii si pornografia  
  Un adolescent are nevoie de apreciere  
  Tatuajele  
  Vreau sa-mi aleg singur cursul vietii  
  Adolescentii si socializarea  
  Schimbarea vocii la copilul tau  
  Adolescentii si emotiile  
  Refuz sa seman cu parintii mei!  
  Cum isi alege prietenii adolescentul?  
  Aveti incredere in gandirea mea!  
  Adolescentul vrea sa-ti fie prieten!  
  Depresia la adolescenti  
  Mecanisme de aparare ale adolescentilor  
  Adolescentii si limbajul vulgar  
  Pericolele jocurilor video  
  Parintii si dependenta de droguri a copiilor  
  Stima de sine la adolescenti  
  Asertivitatea in educarea adolescentilor  
  Copiii adoptati – adolescenta  
  Liceul dimineata – o irosire de timp!  
  Alcoolul, la varste fragede  
  La petreceri pana dimineata?!  
  Rusinat cu parintii  
  Timiditatea la copii  
  Invata-ti adolescentul despre furie  
  Timiditatea la copii: solutii  
  Stresul la adolescenti  
  Copiii si minciuna  
  Psihologia atractiei fizice  
  Parinte si adolescent diferiti  
  „Pragurile” adolescentei  
  10 semne pentru o prietenie nociva  
  Adevarul despre adolescenti si sex  
  Moda, pe intelesul parintilor  
  Creierul adolescentilor  
  Stresul inceperii unui nou an scolar  
  Tehnologia creeaza inadaptati?  
  Ar trebui sa imi spionez copilul?  
  Comportamentul autodestructiv  
  Comportamente sexuale problematice  
  Despre sarcina in adolescenta  
  Relatia parinte adolescent  
  Influenta cartierului in dezvoltare  
  Comportament vs maturizare  
  Tulburarile psihologice la adolescenti  
  Parintii vs viitorii parteneri  
  Suficient somn pentru copii  
  Puntea dintre generatii: Sexting  
Solutii pentru a trata timiditatea la copii

Timiditatea la copii: solutii

Copil timid

Daca, dupa ce ati citit articolul „Timiditatea la copii: copil timid sau copil introvertit?”, ati ajuns la concluzia ca fiul sau fiica dumneavoastra sufera, de fapt, de timiditate si nu de introversiune, probabil acum sunteti in cautarea unor solutii pentru a rezolva aceasta problema.

Nimic mai simplu, pentru ca in cadrul acestui articol veti gasi tot ceea ce doriti sa stiti despre timiditatea la copii, incepand de la solutii, metode de abordare si rezolvari ale acestei situatii.

Timiditatea este o emotie comuna, insa foarte putin inteleasa. Fiecare dintre noi s-a simtit ambivalent sau prea constient de sine in anumite situatii sociale. Totusi, uneori, timiditatea poate interfera cu dezvoltarea unor relatii sociale optime si il poate impiedica pe cel mic sa isi desfasoare activitatile de invatare.

Ce este timiditatea?

Timiditatea, ca si sentiment de baza, este universal si a aparut ca un mecanism de adaptare pentru a ajuta indivizii sa se descurce in cazul noilor stimuli sociali. Pe scurt, timiditatea aparea atunci cand in mediul social al omului venea un individ nou si, nestiind daca acesta este periculos sau nu, omul in cauza statea deoparte pana il cunostea mai bine si vedea daca este in siguranta sau nu langa respectivul.

Timiditatea se simte ca si un mix de emotii, incluzand frica si interesul, tensiunea si placerea. Pot aparea si o batai ale inimii mai rapide si o presiune a sangelui mai crescuta. Un observator poate recunoaste un om timid dupa privirea indreptata in jos si gesturile sau vorbirea retinuta. Copiii mai mici isi pot suge degetul, alternand zambetul cu ascunsul.

Timiditatea se poate distinge de cele doua comportamente conexe, reticenta si lipsa de angajare sociala. Reticenta, la copii, specifica introversiunii, nu presupune o apropiere ambivalenta, asa cum se intampla in cazul timiditatii. Unii dintre copiii mai mari pot sa prefere, pur si simplu, sa se joace singuri si par sa aiba nevoi sociale mici, insa nu experimenteaza tensiunea pe care o reismte un copil timid.

Copiii pot fi vulnerabili la timiditate in unele etape ale dezvoltarii lor. In perioda de pruncie, timiditatea poate fi un raspuns al fricii copilului, la prezenta unui numar mare de adulti. De dezvoltarea cognitiva din al doilea an de viata poate aduce cu sine o sensibilitate sociala mare. Timiditatea constiintei de sine – ceea ce noi numim „rusine” – poate aparea la varsta de 4 sau 5 ani. La fel se intampla si in cazul pubertatii.

In ce situatii devin copiii timizi?

Situatiile sociale in care cei mici intalnesc persoane noi sunt cele mai frecvente cauze ale timditatii, in special daca acestia se simt in centrul atentiei. O „epidemie de timiditate” a aparut odata cu schimbarile sociale din anii `90, atunci cand scoala si munca au devenit medii mult mai competitive, atat pentru copii, cat si pentru adulti. Adultii care atrag constant atentia asupra a ceea ce gandesc ceilalti despre copii, pot incuraja aparitia timiditatii.

Unii copii au o predispozitie spre timiditate: este mai probabil ca ei, fata de alti copii, sa reactioneze la anumite situatii sociale printr-un comportament timid. Chiar si acesti copii, totusi, pot arata timiditate doar in anumite situatii sociale. Studiile sociale au aratat ca, de vina pentru aceste diferente, sunt atat natura cat si educatia.

Care este cauza timiditatii?

Unele aspecte ale timiditatii sunt invatate. Fundalul cultural al copiilor si mediul familial in care acestia cresc ofera, adeseori, modele ale comportamentului social, asa cum bine stim din articolul „Tipuri de invatare si aplicarea lor in viata de zi cu zi”. Copiii chinezi, de exemplu, sunt mai timizi si mult mai putin sociabili decat cei caucazieni, iar cei suedezi au declarat ca simt un disconfort social mai mare decat cei americani. Unii parinti, prin etichetarea copiilor lor drept „timizi”, incurajeaza o „implinire a profetiilor”, din cauza efectului Pygmalion. („Efectul Pygmalion. Cercul vicios care ne defineste rezultatele”). Si, chiar daca parintii se decid sa ii forteze pe copiii timizi in a avea relatii sociale, asta nu va face decat sa incurajeze timiditatea.

Exista dovezi ca timiditatea dispozitionala are o baza ereditara sau temperamentala. De fapt, ereditatea ar putea sa joace un rol mult mai mare decat credem, spre deosebire de alte caracteristici ale temperamentului unui om. Cercetatorii pot, chiar, sa prezica aparitia acesteia la copii, in functie de gradul de sociabilitate al mamei. Cei mai inhibati copii ating apogeul timiditatii intre varstele de 2 si 5 ani. In studiile longitudinale, s-a aratat ca patternuri ale pasivitatii sociale sau ale timiditatii sunt mult mai proeminente decat alte trasaturi.

In ciuda acestor dovezi, insa, cei mai multi cercetatori empatizeaza cu ideea ca influenta genetica aduce doar un mic aport in timiditatea constiintei de sine. Chiar si predispozitiile genetice pot fi modificate. De exemplu, s-a demonstrat ca acei copii proveniti din familii sociabile si mai apoi adoptati de familii timide, preluau caracteristica celor din urma. De asemeni, s-a aratat ca prescolarii foarte timizi puteau deveni foarte sociabili, in urma eforturilor depuse de catre parintii lor.

De ce este timiditatea o problema?

Asa cum am aratat in randurile de mai sus, timiditatea este un raspuns adaptativ foarte bun si, uneori, chiar dorit. In absenta altor probleme, studiile au aratat ca acei copii care sunt timizi intr-o forma moderata, nu au un risc ridicat de a dezvolta tulburari psihice, de exemplu. In acelasi timp, copiii care au o timiditate extrema, prezinta un anumit grad de risc.

Acesti copii pot fi lipsiti de abilitati sociale sau pot avea o stima de sine scazuta („Stima de sine la prescolari”). S-a aratat ca timizii sunt mai putin competenti atunci cand vine vorba despre stabilirea unor tipuri de relatii sociale necesare in viata de zi cu zi, precum cea cu seful sau cu colegii de munca. Scolarii care s-au descris a fi timizi, au raspuns unor intrebari prin care se arata ca se plac mai putin si ca se considera mai pasivi decat colegii lor sociabili.

Asemenea factori afecteaza, adeseori, perceptia celorlalti, intr-un mod negativ. Oamenii timizi sunt, adeseori, etichetati de ceilalti drept mai putin prietenosi si placuti. Din aceste motive, este mai putin probabil ca acestia sa se dezvolte pe plan social intr-un mod corespunzator si sa devina, pe masura ce cresc, mai singuratici si sa aiba probleme in stabilirea unor relatii de iubire cu un partener de sex opus.

Cum ajutam un copil timid?

Parintii unui copil timid ar trebui sa ia in considerare aplicarea urmatoarelor masuri:

  • Cunoasterea si acceptarea copilului: a fi sensibil la nevoile copilului si la interesele sale va vor permite sa construiti o relatie solida cu acesta si ii vor arata ca il respectati („Eu te respect. Dar tu pe mine?”). Acest fapt il va ajuta sa aiba mai multa incredere in el si, astfel, sa fie mai putin inhibat si in relatiile cu ceilalti.
  • Ajutati-l sa isi construiasca increderea in sine: copiii timizi pot avea o incredere in sine foarte scazuta si sentimentul ca nu vor fi acceptati de catre cei din jur. Aici, parintii, trebuie sa lucreze la imbunatatirea imaginii de sine a copilului, iar mai multe informatii despre aceste aspecte puteti gasi in articolele „Stima de sine la prescolari” si „Stima de sine la adolescenti”.
  • Dezvoltarea abilitatilor sociale: incurajati copilul pentru manifestarea comportamentului social, chiar si daca asta inseamna ca el sa stea mai deoparte de ceilalti copii. Sociologii si psihologii recomanda ca parintii sa isi invete copiii asa numitele „cuvintele abilitatilor sociale” inca de mici („Pot sa ma joc si eu cu voi?”) si diferite roluri de societate. De asemeni, oportunitatile de a se juca doar cu un alt copil, ii pot permite acestuia sa devina mai asertiv („Asertivitatea in educarea adolescentilor”)
  • Permiteti-i copilului o perioada de „incalzire” in situatiile noi: fortarea unui copil timid intr-o situatie noua, de care el se simte amenintat, nu il va ajuta sa isi dezvolte abilitatile sociale si sa scape de timiditate. Ajutati-va copilul sa se simta in siguranta si permiteti-i sa se obisnuiasca, un timp, cu oamenii din jurul lor, inainte sa intre in vorba.
Aduceti-va aminte ca timiditatea nu este pe deplin rea. Nu fiecare copil are nevoie sa se afle in centrul atentiei. Unele calitati ale timiditatii, precum modestia si rezervarea, sunt privite ca si pozitive, in societatea noastra. Atat timp cat cel mic nu pare a fi neglijat sau nu se simte inconfortabil in jurul altora, interventiile drastice nu sunt necesare.