Sarcina pe saptamani

1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 32 33 34 35
36 37 38 39 40 41 42




Articole adolescenti
  Sexualitatea copilului  
  Violenta verbala  
  Relatiile amoroase ale adolescentilor  
  De ce consuma adolescentii droguri sau alcool  
  Nevoia de a fi nonconformist  
  Examenul de bacalaureat si alegerea facultatii  
  Prietenii unui adolescent  
  Piercingul  
  7 mituri despre adolescenti  
  Si copiii au nevoie de respectul nostru  
  Miturile acneei  
  Adolescentii si pornografia  
  Un adolescent are nevoie de apreciere  
  Tatuajele  
  Vreau sa-mi aleg singur cursul vietii  
  Adolescentii si socializarea  
  Schimbarea vocii la copilul tau  
  Adolescentii si emotiile  
  Refuz sa seman cu parintii mei!  
  Cum isi alege prietenii adolescentul?  
  Aveti incredere in gandirea mea!  
  Adolescentul vrea sa-ti fie prieten!  
  Depresia la adolescenti  
  Mecanisme de aparare ale adolescentilor  
  Adolescentii si limbajul vulgar  
  Pericolele jocurilor video  
  Parintii si dependenta de droguri a copiilor  
  Stima de sine la adolescenti  
  Asertivitatea in educarea adolescentilor  
  Copiii adoptati – adolescenta  
  Liceul dimineata – o irosire de timp!  
  Alcoolul, la varste fragede  
  La petreceri pana dimineata?!  
  Rusinat cu parintii  
  Timiditatea la copii  
  Invata-ti adolescentul despre furie  
  Timiditatea la copii: solutii  
  Stresul la adolescenti  
  Copiii si minciuna  
  Psihologia atractiei fizice  
  Parinte si adolescent diferiti  
  „Pragurile” adolescentei  
  10 semne pentru o prietenie nociva  
  Adevarul despre adolescenti si sex  
  Moda, pe intelesul parintilor  
  Creierul adolescentilor  
  Stresul inceperii unui nou an scolar  
  Tehnologia creeaza inadaptati?  
  Ar trebui sa imi spionez copilul?  
  Comportamentul autodestructiv  
  Comportamente sexuale problematice  
  Despre sarcina in adolescenta  
  Relatia parinte adolescent  
  Influenta cartierului in dezvoltare  
  Comportament vs maturizare  
  Tulburarile psihologice la adolescenti  
  Parintii vs viitorii parteneri  
  Suficient somn pentru copii  
  Puntea dintre generatii: Sexting  
Rusinat cu parintii

Atunci cand adolescentului ii este rusine cu parintii sai

Poza de familie

Chiar daca nu intotdeauna in mod evident, cei mai multi dintre adolescenti sunt retincenti in a fi vazuti in public impreuna cu familia. Ochi dati peste cap la primele cuvinte rostite de mama de fata cu prietenii de liceu, incercarea de a pastra distanta atunci cand se afla in acelasi loc public cu tatal, in fine, reprosuri interminabile cu privire la cele mai imprevizibile „greseli” comise de parinti, toate acestea sunt manifestari clare ale rusinii de proprii parinti, pe care o resimt adolescentii. De multe ori parintii pur si simplu nu inteleg rusinea pe care o manifesta copiii lor in anumite situatii sociale sau isi explica acest comportament prin diferentele dintre generatii. Incercarile unui adult de a se adapta in fata celor tineri la stilul de a vorbi sau de a se purta al acestora, in speranta depasirii barierelor aparute, nu pare, insa, a avea rezultate. Dimpotriva, un adolescent se va simti mai jenat, iar relatie poate deveni mai distanta.

Intr-adevar, decalajul de varsta se manifesta si prin deosebiri in maniera de a gandi, de a comunica, de a vedea viata. Un adolescent poate considera comportamentul demodat al parintilor sai drept penibil. Insa trebuie sa intelegem ca, pe de o parte, aceasta reactie este fondata pe atasamentul si asteptarile copilului fata de parinte; altfel, de ce nu ar resimti aceeasi reticenta si fata de alti adulti? Pe de alta parte, este important sa realizam ca nu numai discrepanta dintre habitudinile sociale este o cauza si o explicatie pentru aceste situatii neplacute, ci faptul ca tanarul trece printr-o perioada dificila de dezvoltare fizica si, mai ales, psiho-emotionala.

Ce este rusinea?

In primul rand, este necesar sa clarificam ce este acest sentiment al penibilului. Trebuie sa intelegem ca rusinea este o emotie, deci o reactie afectiva, provocata de factori externi si care se manifesta pentru un timp scurt sau mediu. Asadar, atitudinea pe care o afiseaza adolescentul nu indica un sentiment negativ profund si de lunga durata fata de parinti. Chiar daca ani intregi isi va invita prietenii in camera sa si va inchide usa cerandu-va sa nu intrati, chiar daca va evita sa petreceti timpul impreuna, mai ales in afara casei, chiar daca va va spune de nenumarate ori cat de mult si-ar dori sa fie pe cont propriu si sa nu raspunda nimanui despre ceea ce face, nu va ingrijorati excesiv, copilul dumneavoastra nu va iubeste mai putin, ci doar trece prin perioada de adolescenta.

De asemenea, probabil vom intelege mai bine conduita copilului ce se pregateste sa devina adult daca retinem faptul ca, spre deosebire de vina, de pilda, ce apare ca urmare a unui comportament neconcordant cu valorile si credintele de baza ale unei persoane, rusinea este este mai degraba raportata la un fel de a fi, decat la o actiune. Rusinea legata de imaginea proprie, de ceea ce credem ca suntem cu adevarat. Or aceasta reprezinta una dintre problemele principale ale varstei, identitatea, caracterul, deci si imaginea de sine fiind in curs de conturare.

Furtuna si stressul adolescentei

Faptul ca adolescenta este o perioada dificila nu ar trebui sa fie o noutate pentru majoritatea oamenilor. In primul rand pentru ca fiecare adult a avut la randu-i 15, 16 ani. Apoi pentru ca discutiile pe aceasta tema, fie ele intre specialisti, fie intre parinti, sunt nenumarate. Dar de ce este tocmai aceasta varsta una zbuciumata?

Psihologul Erik Erikson caracterizeaza perioada dintre 12 si 17-20 de ani drept una de confuzie, marcata de un conflict de identitate. Mai intai, transformarile fizice pe care le suporta omul incepand cu perioada pubertatii cauzeaza modificari esentiale de ordin psihologic si emotional. Atitudinile contradictorii si extremiste ale adolescentului pot fi explicate prin cauze fiziologice, hormonale. In plus, vorbim despre timpul antemergator definirii personalitatii, despre o trece dificila de la pozitia de copil catre cea de adult tanar, care presupune schimbari sociale si culturale, pe langa cele psiho-fizice. In cadrul procesului de autodeterminare si realizare de sine, perioada dintre 15 si 25 de ani este considerata a fi drept faza de programare si de pregatire a realizarii de sine. Adolescenta este, asadar, dificila etapa de inceput a acestei pregatiri pentru viata, pana la urma.

Printre aspectele critice ale acestei tranzitii se numara, conform unor specialisti, un set de perechi incongruente din viata adolescentului. Astfel, el intalneste ideea de licenta comportamentala alaturi de cea de control si se confrunta cu o atitudine ambivalenta fata de valorile parintilor si cele ale generatiei sale, idealizandu-le sau devalorizandu-le. Isi identifica nevoia normala de a-si impartasi sentimentele si gandurile cu cei de o seama, simtind simultan si o nevoie de izolare, iar loialitatea sa penduleaza intre familie si asa-zisul grup de similaritate. In fine, resimte dependenta, dar si independenta fata de familia nucleara. Si daca toate aceste contradictii nu sunt indeajuns, adolescentul se afla in perioada in care isi cauta partenerul sau partenerii, consolindandu-si raporturile sexuale. Toate acestea fac parte din procesul dificil de definire, aparare si consolidare a propriului mod de gandire, din formarea caracterului, a identitatii si asumarea de roluri.

Rolul parintilor in formarea identitatii

Daca in timpul copilariei parintii sunt modele reale de gandire si comportament („De ce este importanta pentru femei relatia cu tatal lor?”), adolescentii incearca sa se distanteze de figurile familiare in cautarea propriei identitati. Cea mai la indemana metoda de a obtine originalitatea este pentru om, dupa cum putem lesne remarca in toate activitatile sale, de a apela la contrariul a ceea ce este deja cunoscut („Nevoia de a fi nonconformist”). Daca cei mai multi oameni obisnuiesc sa poarte, spre pilda, parul lung, cel care vrea sa fie original in comunitatea sa, sa se distinga printr-un stil propriu, isi va scurta podoaba capilara. Un exemplu banal, dar care ilustreaza intr-un mod simplu ideea de afirmare a ceea ce este opus. In aceeasi maniera, adolescentii duc o lupta cu imaginea parentala ce pare a le ameninta propria imagine de sine, lupta a carei victorie o prevad in afirmarea unor valori contrare celor pe care le cunosc in familie. Aceasta afirmare aduce cu sine indepartarea, negarea, dispretuirea perspectivei adoptate de la parinti, dar si a originii acesteia, a parintilor insisi.

Asadar, adolescentului ii este rusine cu parintii sai pentru ca acestia devin o amenintare pentru noua imagine de sine a copilului. Grupul de prieteni trebuie sa il vada pe adolescent asa cum isi doreste el sa fie, nu drept copilul mamei sau al tatalui. In dorinta de a deveni autonomi, tinerii desfiinteaza, resping simbolul inamic al controlului si al dependentei pe care il reprezinta parintii.

Mai mult decat atat, adolescentul inventeaza imaginea unui parinte ideal, care nu ii ameninta in nici un chip identitatea si independenta. Aceste idealizari sunt invidiate in comparatie cu persoanele reale din familia tanarului. Astfel apare nemultumirea constanta si de cele mai multe ori nerezonabila fata de comportamentul parintilor. Imaginile idealizate fac parte din felul in care tanarul se vede pe sine. Atunci cand realitatea nu corespunde cu ceea ce cred copiii la aceasta varsta dificila ca fiind adevarat, ei se simt rusinati si isi leaga emotiile de cei care par a fi vinovati de aceasta neconcordanta, parintii.

Autoritatea parentala si autonomia adolescentului

Lipsa de intelegere cu privire la transformarile pe care le suporta copilul ajuns la aceasta varsta ii poate determina pe unii parinti ca, pusi fata in fata cu atitudinea neobisnuita a adolescentului, cu rusinea pe care acesta o manifesta in privinta propriei familii, sa reactioneze nepractic: sunt contrariati de aceste schimbari, se simt ofensati de atitudinea pe care o interpreteaza drept lipsa de respect, si, eventual, devin mai autoritari in incercarea de a-si readuce copilul „pe drumul cel bun” („Tu ce stil parental ai adoptat?”).

Exercitarea exagerata a controlului parental in acest context va determina o atitudine si mai inversunata a adolescentului, care va deveni mai reticent, mai putin comunicativ, mai negativ. Teama de dezaprobare si chiar pedeapsa il va opri pe tanar sa-si afirme in familie noul sau mod de a gandi, sa-si anunte propria imagine de sine. Aceasta situatie poate impiedica, pe de o parte, dezvoltarea armonioasa a personalitatii adolescentului si il poate convinge pe acesta sa isi caute aprobarea in cercuri sau persoane totalmente diferite de cele din familie. Bineinteles, nu orice caz va avea un final dramatic, insa aceste aspecte trebuie avute in vedere atunci cand un parinte se confrunta cu situatia in care propriului sau copil il respinge si ii este rusine de el.

Cum reactionam?

O persoana echilibrata, ce intelege etapele de dezvoltare ale copilului sau, isi va restrange treptat autoritatea, fara sa-si abandoneze rolul, dar si fara sa si-l asume cu prea mult zel. Intr-o situatie pozitiva, adolescentul isi va dobandi incetul cu incetul libertatea, fiind in continuare sustinut de parinti din toate punctele de vedere, in ciuda distantarii sale pe parcursul formarii propriei identitati. Dupa incheierea acestui proces de conturare a personalitatii proprii si de asumare de roluri, tanarul se intoarce din nou catre familie in noua sa postura de adult („Parinti si copii: momentul separatiei”).

De multe ori se poate intampla ca adolescentul sa-si construiasca intr-un final un model al propriei persoane apropiat de valorile parintilor pe care, aparent, le-a respins. Rusinea pe care a trait-o pentru comportamentul parintilor nu se va manifesta, evident, si in legatura cu propria-i conduita. Iar acest fapt este perfect explicabil. El va putea simti, in primul rand, ca si-a ales singur sa fie ceea ce este, ca a intrat prin propriile-i forte in posesia identitatii sale. Sentimentul penibilului pe care il manifesta atunci cand mergea cu mama la cumparaturi nu aparea din cauza comportamentului in principiu neadecvat al acesteia, ci in virtutea neconcordantei dintre imaginea de sine in formare si realitatea momentului respectiv.

Asadar, intelegand aceste aspecte ale etapei de dezvoltare psiho-emotionala ce urmeaza pubertatii, cum putem reactiona atunci cand adolescentului ii este rusine cu noi, parintii sai? In primul rand, daca intelegem ca atitudinea sa face parte dintr-un proces de dezvoltare, nu o vom considera drept ofensatoare in mod personal. Gasind cuvintele potrivite, putem oricand sa le sugeram copiilor nostri ca nu sunt rezonabili, amintindu-le eventual de cuvintele frumoase pe care ni le spuneau admirativ atunci cand erau mai mici. Apoi, atata timp cat comportamentul lor nu devine periculos sau cu adevarat problematic, putem sa trecem cu vederea toanele varstei. Insa aceasta nu inseamna sa ii ignoram. Doar pentru ca nu mai sunt la fel de neputinciosi si de nestiutori ca pana nu demult, nu inseamna ca adolescentii sunt mai putin vulnerabili si ca nu au nevoie de sprijinul nostru. Mai mult decat atat, ei poate au nevoie chiar de mai multa atentie, intrucat trebuie sa le oferim cu tactica suportul nostru, lasandu-i sa stie ca le suntem alaturi, dar fara sa ii sufocam.