Sarcina pe saptamani

1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 32 33 34 35
36 37 38 39 40 41 42




Examenul vaginal

Mituri privind examenul vaginal

Examenul vaginal

S-ar putea ca un examen vaginal, efectuat de exemplu la sfarsitul unei sarcini, sa nu fie ceea ce ti-ai inchipuit.

Examene vaginale

Nu cred ca exista nici o femeie care sa le agreeze.

Cu toate acestea, exista un mit perpetuat in societatea noastra, cum ca examenele vaginale, in special cele efectuate in perioada de sfarsit a unei sarcini, sunt benefice. Se crede ca, prin efectuarea unui examen, se poate spune daca travaliul va incepe in curand. Dar nu acesta nu prea este adevarul.

Majoritatea medicilor vor efectua, initial, un examen vaginal la inceputul sarcinii, pentru a face un test Papanicolau, si altele. Apoi medicii nu vor mai face vreo unul pana in cea de-a 36-a saptamana, decat daca au aparut complicatii care necesita o testare suplimentara sau o evaluare a colului uterin. Daca medicul doreste sa efectueze un examen vaginal la fiecare vizita, ar trebui, cel mai probabil, sa il intrebi de ce.

Examenele vaginale pot masura anumite lucruri:

  • Dilatarea: Cat de tare s-a deschis cervixul. 10 cm fiind diametrul cel mai mare.
  • Maturitatea: Consistenta cervixului. La inceput, este ferm precum varful nasului, devenind mai moale precum lobul urechii si, eventual, se va simti precum parea de interior a obrazului.
  • Eclipsarea: Aici se masoara grosimea cervixului. Daca iti inchipui cervixul ca arata ca o palnie si masoara aproximativ 2 cm, vei vedea ca eclipsarea de 50% inseamna ca are 1 cm in lungime. Pe masura ce cervixul devine mai moale si se dilateaza, lungimea descreste.
  • Statia: Aceasta este pozitia copilului in relatie cu pelvisul, masurat cu plusuri si minusuri. Un copil care se afla la statia 0 inseamna ca acesta nu se poate misca (captivat), in timp ce numerele negative inseamna ca fatul pluteste. Numerele pozitive reprezinta calea de iesire. Poti afla mai multe despre acest subiect citind articolul : Te intrebi cand va cobori copilul tau?
  • Pozitia copilului: Prin palparea liniilor de sutura ale craniului fatului, acolo unde cele patru placi osoase nu au fuzionat, inca, un medic poate spune in ce directie se afla bebelusul, deoarece fontanelele anterioare si posterioare (puncte moi) sunt modelate diferit. Poti afla mai multe despre acest subiect citind articolul : Cand isi gasesc bebelusii pozitia pentru nastere
  • Pozitia cervixului: Cervixul se va misca, de la a fi pozitionat posterior de uter, spre a fi pozitionat anterior de uter. Multe dintre femei isi pot da seama de momentul in care cervixul incepe sa se miste, deoarece atunci cand este efectuat un examen vaginal, nu se mai simte ca si cum colul uterin ar fi aproape de amigdale.
Ceea ce lasa aceasta ecuatie de dorit este ceva care nu este, intotdeauna, tangibil. Multe persoane incearca sa foloseasca informatiile pe care le-au cules de la un examen vaginal, pentru a prezice cand va incepe travaliul sau daca fatul va incapea prin pelvis. Un examen vaginal pur si simplu nu poate masura acesta lucruri.

Travaliul nu este doar despre un cervix care s-a dilatat, dedurizat, etc. O femeie poate avea un col uterin foarte dilatat si, totusi, sa nu nasca inaintea datii pronosticate de doctor sau poate chiar cu mult peste aceasta data. Exista femei care au avut colul uterin dilatat la 6 cm pentru cateva saptamani. Apoi, alte femei nu au avut, intr-un moment, cervixul dilatat, pentru ca, mai apoi, in maximum 24 de ore, ele sa dea nastere. Examenele vaginale nu ofera predictii bune cu privire la momentul in care travaliul va incepe.

Un examen vaginal nu este, de asemeni, sigur, daca doresti sa afli daca poti da nastere natural, pentru mai multe motive. In primul rand, se elimina factorul travaliului si al pozitionarii. In timpul travaliului, este normal sa se muleze capul copilului si pelvisul sa se miste. Daca este efectuat la inceputul sarcinii, acesta elimina, de asemeni, posibilitatea de a cunoaste ce hormoni, precum Relaxina, vor ajuta pentru a face pelvisul, o structura in miscare, mai flexibil. Singura exceptie reala este cea in cazul in care pelvisul este structurat foarte ciudat. De exemplu, o mama care a avut un accident de masina si pelvisul i-a fost spulberat sau cineva care sufera de o problema specifica a oaselor, lucru ce este vazut, adeseori, acolo unde a avut loc o nutritie slaba in timpul anilor de dezvoltare.

In timpul travaliului, examenele vaginale nu pot spune cu exactitate cat de aproape esti de nastere, deci, mentinerea lor la minimum este, de asemeni, o idee buna, in special daca membranele s-au rupt.

Bine, deci nu este vreun motiv real pentru a efectua un examen vaginal, ca o rutina, pentru majoritatea femeilor. Atunci, sunt motive pentru care sa nu efectuezi un examen vaginal? Sigur ca sunt.

Examenele vaginale pot mari riscul ca o infectie sa apara, chiar si atunci cand sunt efectuate cu atentie si cu manusi sterile, etc. Acest proces impinge bacteria gasita in vagin catre cervix. De asemeni, exista un risc ridicat ca membranele sa se rupa. Unii medici efectueza, ca o rutina, ceea ce este numit „separarea membranelor”, proces in care pungile de apa sunt separate de cervix. Ideea din spatele acestui proces este aceea ca productia de prostaglandine va fi stimulata, pentru ca travaliul sa inceapa, si cervixul sa fie iritat, pentru ca acesta sa se contracte. Acest proces nu a fost demonstrat a fi eficace pentru nimeni si are riscurile mentionate anterior.

La final, doar tu si medicul puteti decide ceea ce este bine pentru tine in timpul sarcinii. Unele femei refuza examenele medicale, deci, solicita sa le efectueazi o singura data dupa 40 de saptamani, in fiecare saptamana sau oricand doresti tu.












                                                                                                                                                                   




Calculator

Zodii copii

Lista nume

Lista nume

forum