Sarcina pe saptamani

1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 32 33 34 35
36 37 38 39 40 41 42




Cum si de ce plang bebelusii

7 lucruri pe care parintii ar trebui sa le stie despre plansul unui copil

Planset copil
  1. In primul rand, un semnal perfect este unul automat. Un nou nascut plange din reflex. Bebelusul simte o nevoie, lucru ce duce la declansarea unei inspiratii urmata de o expiratie puternica, prin intermediul corzilor vocale, acestea vibrand pentru a produce sunetul pe care noi il numim plans. In primele luni, bebelusul nu se gandeste, „Ce fel de plans ma va hrani?”, el doar plange in mod automat. De asemeni, plansul este generat foarte usor. Odata ce plamanii lui sunt plini de aer, bebelusul poate sa inceapa sa planga efectuand un efort minim. In al doilea rand, plansul este deranjant intr-un mod corespunzator: perforeaza urechea indeajuns ca sa ii atraga atentia celui/celei care are grija de copil pentru a il face pe acesta sa il/ o opreasca din plans, dar plansul nu este atat de deranjant pentru ascultator, incat acesta sa vrea sa nu mai auda sunetul. In al treilea rand, plansul poate fi modificat in asa fel incat atat expeditorul sunetului cat si ascultatorul sa invete modalitati sa faca semnalul mai precis. Fiecare bebelus transmite un semnal unic. Plansul este limbajul bebelusului si fiecare plange diferit. Cercetatorii numesc aceste sunete individuale „amprente de plans”, care sunt la fel de unice la bebelusi precum sunt si amprentele lor.

  2. A raspunde la plansul unui copil este corect din punct de vedere biologic. O mama este programata biologic sa raspunda la plansul nou nascutului ei si sa nu se stapaneasca. Au loc niste schimbari biologice fascinante in corpul mamei, atunci cand copilul ei plange. Dupa ce mama aude ca plange copilul ei, fluxul de sange din zona sanilor creste, acest lucru fiind acompaniat de un impuls necontrolat de a il hrani. Actul de alaptare, in sine, cauzeaza o crestere a secretiei de prolactina, acesta fiind un hormon care formeaza baza biologica a termenului „intuitia materna”. Oxitocina, hormonul care cauzeaza ejectia laptelui, aduce sentimente de relaxare si placere; aceasta fiind o descarcare placuta de la tensiunea cauzata de plansul copilului. Aceste sentimente te vor ajuta sa iti iubesti copilul. Mamele trebuie mai degraba sa asculte indiciile biologice ale corpului atunci cand plange copilul, decat sa asculte consilierii, acestia din urma spunand sa ignore, uneori, plansul. Aceste intamplari biologice explica de ce este foarte usor pentru acesti consilieri sa spuna un asemenea lucru. Ei nu sunt conectati biologic cu bebelusul tau. Nu se intampla nimic cu hormonii lor atunci cand un bebelus plange.

  3. Plansul trebuie ignorat sau nu? Odata ce ai reusit sa apreciezi valoarea speciala a semnalului plansului copilului tau, urmatorul lucrul important este ce faci cu acesta. Practic, ai doua optiuni de baza: ignori sau raspunzi. Ignorarea plansului este, de obicei, o situatie in care amandoi pierdeti. Un bebelus mai complezent cedeaza si opreste semnalul, devine retras si, intr-un final, realizeaza ca plansul nu se merita, facandu-l pe acesta sa se simta neimportant. Bebelusul pierde din motivatia de a comunica cu parintii lui, iar, prin urmare, parintii pierde oportunitatile de a isi cunoaste copilul. Fiecare pierde. Un copil cu o personalitate mai persistenta – bebelusii cu nevoile cele mai mari – nu renunta asa usor. In schimb, el plange mai tare si creste treptat semnalul, facand plansul tot mai deranjant. Poti ignora acest semnal persistent in mai multe moduri. Trebuie sa astepti pana cand acesta se opreste din plans si sa il iei in brate dupa, pentru ca el sau ea sa nu creada ca plansul ti-a atras atentia. Aceasta este, de fapt, un tip de lupta pentru putere; iti inveti copilul ca tu esti in control, dar il inveti, de asemeni, ca el nu are nici o putere de comunicare. Acest lucru inchide comunicare dintre parinti si copil, iar pe termen lung toti pierd.

    Te poti desensibiliza complet prin a nu ii raspunde deloc plansului copilului tau, in acest mod putand sa iti inveti copilul ca va primi un raspuns doar atunci cand este timpul pentru alaptare. Aceasta este o alta situatia in care ambele parti pierd; bebelusul nu primeste ceea ce doreste, iar parintii raman blocati intr-o stare de spirit unde nu pot sa se bucure de personalitatea unica a copilului. Sau, poti sa iti ridici copilul, sa il calmezi, dar, dupa aceasta, sa il pui inapoi deoarece nu este timpul pentru a il alapta. El trebuie sa invete sa fie fericit pe cont propriu. Aceasta situatie este iarasi una in care ambele parti pierd; el va incepe sa planga iarasi, iar tu te vei simti suparata. El va invata ca indiciile lui de comunicare, desi sunt auzite, nu primesc un raspuns, lucru ce poate duce la neincrederea in propriile perceptii: „Poate au dreptate. Poate nu imi este foame”.

  4. Ofera-i dragoste. Cealalta optiune a ta este de a ii oferi un raspuns prompt si plin de dragoste. Aceasta situatie este una in care ambele parti castiga, incercand sa gasiti un sistem de comunicare in care amandoi veti fi avantajati. Mama raspunde prompt si intr-un mod sensibil, in asa fel incat copilul se va simti mai putin frenetic urmatoarea data cand va avea nevoie de ceva. Copilul va invata sa planga „mai bine”, intr-un mod mai putin deranjant, deoarece va sti ca mama va veni la el. Mama structureaza mediul copilului ei in asa fel incat acesta nu va mai simti nevoia sa planga atat de mult; ea il tine aproape daca stie ca acesta este obosit si este timpul sa doarma. Mama isi sporeste, de asemeni, sensibilitatea la plans, pentru a sti exact raspunsul care va trebui sa il ofere copilului. Un raspuns rapid atunci cand copilul este mic si cade jos usor sau atunci cand plansul lui ne spune ca exista un pericol real; un raspuns mai lent trebuie sa fie facut atunci cand bebelusul este mai mare si incepe sa invete cum sa isi rezolve singur perturbarile.

    A raspunde intr-un mod corespunzator plansului copilului tau este prima si una dintre cele mai grele provocari de comunicare pe care, tu ca mama, le vei confrunta. Vei invata sa „stapanesti sistemul” doar dupa ce ai repetat mii de raspunsuri in primele luni. Daca, initial, vei vedea plansul copilului tau mai degraba ca pe un semnal care necesita un raspuns si trebuie sa fie evaluat doar ca un obicei care trebuie oprit, vei putea sa devii un expert asupra tuturor lucrurilor care trebuie stiute despre copilul tau. Fiecare semnal ce are loc intre mama si bebelus este unic. De aceea este foarte usor si, totodata, limitat pentru consilieri sa zica ca "lasa bebelusul sa planga pentru 5 minute in prima noapte, 10 minute in a 2-a”, si asa mai departe".

    Poti citi mai multe despre acest subiect in articolul "Lacrimile unui copil – explicarea tipurilor diferite de plansete".

  5. Nu este vina ta ca bebelusul plange. Parintilor, luati masuri! Daca oferi un raspuns copilului tau si incerci sa il faci sa se simta in siguranta in aceasta lume, s-ar putea sa nu mai simti ca ar fi vina ta ca bebelusul plange mult. Nici nu tine de tine sa opresti plansul copilului. Desigur, esti deschisa ca sa inveti lucruri noi pentru a iti putea ajuta copilul (cum ar fi o schimbare in dieta ta sau un nou mod in care sa iti tii copilul) si iti implici doctorul daca vei suspecta ca exista o cauza fizica care sta la baza plansului. Dar vor fi momente in care nu vei sti de ce plange copilul tau – te vei intreba daca nu cumva nici el nu stie de ce plange. S-ar putea sa fie momente cand copilul tau va simti pur si simplu nevoia de a plange si tu nu trebuie sa te simti disperata in a il face sa se opreasca dupa ce ai incercat toate lucrurile obisnuite.

    Este un lucru comun in viata noilor parinti ca, desi bebelusii plang pentru a isi exprima o nevoie, modul in care ei fac acest lucru este un rezultat al propriilor temperamente. Nu lua personal plansul copilului. Tu trebuie sa ii creezi un mediu in care sa se simta sustinut si in care el invata sa planga doar atunci cand este necesar, sa ii oferi suportul necesar pentru ca acesta sa nu planga degeaba si sa faci munca de detectiv cat poti de bine pentru a iti da seama de motivul pentru care bebelusul tau plange si, de asemeni, cum il poti ajuta. Restul depinde de bebelus.

    Cand aveti incertitudini asupra aptitudinilor materne, rugatati o alta mama calma si impartiala sa observe felul in care aveti grija de copil, intr-o zi normala de stat acasa. Desi fiecare mama este expertul pentru copilul sau, uneori, este greu sa poti fi obiectiva, iar o alta persoana cu experienta poate fi de ajutor.

  6. Ce ne spun cercetarile despre plans. Cercetatorii Sylvia Bell si Mary Ainsworth au realizat niste studii in anii ’70 care ar fi trebuit sa demonteze o data pentru totdeauna teoria "rasfatului". (Este interesant cum, in acea perioada, chiar si in ziua de azi, cei care au scris despre ignorarea bebelusilor atunci cand plang au fost aproape toti de sex masculin. Au trebuit niste cercetatori de sex feminin pentru a stabili exact lucrurile.) Acesti cercetatori au studiat doua grupuri, fiecare grup continand perechi de mama-copil. Grupul 1 de mame trebuiau sa ofere un raspuns prompt si plin de dragoste atunci cand bebelusul plangea. Grupul 2 de mame trebuiau sa fie mai retinute in raspunsurile lor. Cercetatorii au descoperit ca bebelusii din Grupul 1, ai caror mame au dat un raspuns prompt si plin de dragoste, au fost mai putin predispusi sa foloseasca plansul ca o metoda de comunicare la varsta de 1 an. Acesti copii pareau sa fie mai atasati, din punctul de vedere al sigurantei, de mamele lor, si au dezvoltat aptitudini mai bune de comunicare, devenind mai putin plangaciosi si manipulativi.

    Pana in acel moment, parintii au crezut ca, daca isi vor ridica copilul de fiecare data cand plange, acesta nu va invata niciodata sa se linisteasca singur si va deveni din ce in ce mai solicitant. Cercetarile efectuate de Bell si Ainsworth au descoperit contrariul. Bebelusii care au dezvoltat un atasament sigur si au primit raspunsuri la indicii intr-un mod prompt si plin de dragoste, nu au devenit atat de lipiciosi si solicitanti. Mai multe studii au fost facute pentru a arata contrariul teoriei de „rasfat”, aratand ca, daca bebelusii care au fost obisnuiti sa li se raspunda la indicii intr-un mod prompt si plin de dragoste nu mai primesc acelasi tratament, acestia vor plange mai mult si intr-un mod mai deranjant. Intr-un studiu s-au comparat 2 grupuri de copii care plang, intr-un grup fiind bebelusii care au primit un raspuns prompt si plin de dragoste la plans, in timp ce in celalalt grup copiii erau ignorati atunci cand plangeau. In grupul in care bebelusii au fost tratati cu dragoste si rapid, a avut loc cu 70% mai putin plans. In celelalt grup insa, copiii plangeau la fel de mult. In esenta, cercetarile asupra plansului ne-au aratat ca bebelusii care au primit un raspuns prompt atunci plangeau, au invatat „sa planga mai bine”; bebelusii care au fost ignorati atunci cand plangeau au invatat „sa planga mai tare”. Este interesant cum studiile au evidentiat diferente nu numai in modul cum bebelusii comunica cu parintii, fiind influentati de raspunsurile pe care le primesc atunci cand plang, dar si diferente aparute in randul mamelor. Studiile au aratat ca mamele care au fost mai retinute si mai putin dragastoase, au devenit mai insensibile asupra plansului copilului lor, aceasta insensibilitate influentand si alte aspecte ale relatiei de mama-copil. Cercetarile au aratat ca, daca ignori copilul atunci cand plange, acest lucru poate afecta intreaga familie.

  7. Plansul nu este „bun pentru plamanii copilului”. Una dintre cele mai ridicole piese ale „folclorului medical” este dictonul: „Lasa copilul sa planga deoarece ii face bine la plamani.” La sfarsitul anilor ’70, niste cercetari au descoperit ca bebelusii care au fost lasati sa planga aveau un nivel ingrijorator al batailor inimii si un nivel scazut de oxigen in sange. Dupa ce acestia s-au calmat din plans, sistemul lor cardiovascular revine rapid la normal, acest lucru aratand cat de bine recunoaste un bebelus statutul de bunastare, la un nivel psihologic. Cand plansul unui bebelus nu este ameliorat, el ramane atat in stres fizic cat si psihologic.

    Chiar si in ziua de azi se crede ca este sanatos ca un bebelus sa planga, aceasta fiind o convingere eronata. Aceasta se regaseste in ziua de azi in scorul Apgar, aceasta fiind un fel de test in care medicii evalueaza rapid conditia unui nascut, chiar la cateva minute dupa nastere, acesta primind 2 puncte in plus daca „plange cu pasiune”. Acordarea de puncte pentru plans nu are nici un sens din punct de vedere psihologic. Noul nascut, care este intr-o stare linistita, respira normal si chiar mai roz decat cel care plange, pierde puncte la scorul Apgar. Trebuie sa ne uimim ca cel mai interesant sunet uman – plansul unui copil – este si cel mai neinteles.