Sarcina pe saptamani

1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 32 33 34 35
36 37 38 39 40 41 42




Articole parenting
  Tulburari de atasament parental  
  Internet sigur pentru copii  
  Memorii de la copilul tau  
  Raul de miscare  
  Meseria de parinte  
  Ce mananca copiii  
  Siguranta copilului in masina  
  Schema de vaccinare  
  Probleme la scaunul de masina  
  Cum alegem incaltamintea copiilor  
  Fluorul si Dintisorii Copilului  
  Ce temperament are copilul tau?  
  Dormind impreuna cu copilul tau  
  Copiii și emoțiile lor negative  
  De ce bebelusii nu ar trebui sa doarma singuri  
  Problemele copilului fara un parinte  
  Animalele de casa cresc imunitatea copiilor  
  Cladeste imunitatea copilului tau  
  Argumentele pro si contra suzetelor  
  5 fraze periculoase  
  10 lucruri sa le spui copilului  
  Toate scuzele  
  Etape de dezvoltare ale vorbitului pe luni  
  Etape cheie in dezvoltarea copilului  
  Bebelusii sunt extraordinari  
  Minciuna, moralitatea si varsta copilului  
  Un copil agresiv! De ce?  
  Tu ce stil parental ai adoptat?  
  Rolurile tatilor in familie  
  Legatura tata - bebelusul  
  Parinti si copii: momentul separatiei  
  Diferenta de varsta dintre frati  
  Scapa-ti copilul de obiceiurile rele!  
  Importanta relatiei cu tata pentru femei  
  Rolurile de sex si gen  
  Rolul tatalui in dezvoltarea psihologica  
  Educatia bazata pe dragoste  
  Copiii si notiunea de bani  
  Comunicarea dintre tata si copil  
  Cele 5 mesaje ale educatiei pozitive  
  Concediul paternal si influenta acestuia  
  Stadiile dezvoltarii limbajului  
  Obiectivele educatiei antreprenoriale  
  Voi reusi sa fiu o mama buna?  
  Prietenii imaginari ai copiilor  
  Metodele unei educatii antreprenoriale  
  Imbunatatirea comunicarii dintre tine si copil  
  Asa mama... asa fiica!  
  Ascultarea si revolta la varste fragede  
  Tatal si importanta lui in viata sotiei gravide  
  Este copilul influentat de starea mamei?  
  Am nevoie de un model pozitiv!  
  Noi metode de a micsora incapatanarea copiilor  
  Inteligenta emotionala  
  Nevoile de baza ale copilului  
  Copiii crescuti doar de mama  
  Baiatul mamei  
  Cum sa faci fata si carierei si copilului  
  Copiii crescuti de tata  
  Limbajul corpului  
  Si copiii au voie sa greseasca  
  Sfantul Valentin pentru parinti  
  Semne ca aveti un copil supradotat  
  Invata-ti copilul sa isi exprime emotiile  
  Probleme pe termen lung cu copiii adoptati  
  Relatia cu restul rudelor  
  Comunicarea cu un copil adoptat  
  Cand sotul nu vrea copilul  
  Inconstanta in comportament  
  Ce nu vor parintii sa auda  
  10 metode prin care sa iti pastrezi tonul calm  
  De ce femeile sunt marginalizate  
  Ce e bine pentru noi sau pentru ei?  
  Efectele aparitiei unui copil nou  
  O imagine de sine sanatoasa  
  Influenta televizorului asupra copiilor  
  Educa-ti copilul sa vrea mai mult  
  Cum sa te faci inteles de copil  
  Un copil problema  
  Atasamentul parental  
  Crizele de dezvoltare  
  Semne ca bebelusul tau te iubeste  
  Autocontrolul la copii  
  Parintii chinezi  
  Educatia sexuala a copiilor  
  Parintii arabi  
  Intrebarile dificile ale copilului  
  Parintii hispanici  
  Parintii Scandinavi  
  Parintii Africani  
  Parintii Britanici  
  Parintii Australieni  
  Autoritatea parintilor vs educatia copiilor  
  Importanta meselor in familie  
  Copiii platesc pentru greselile parintilor?  
  Parinte sau prieten  
  Obedienta la copii  
  Nu-mi place prietena baiatului  
  Copilul meu fura! Ce sa fac?  
  Talentele vs Alegerea Carierei  
  Se poate modela personalitatea copiilor?  
  Bias-urile cognitive  
  Teoria mintii  
  Stima de sine la copii  
  Autonomia copilului  
  Copil agresor sau victima?  
  Ce facem cand se lovesc copiii?  
  Cum te percepe copilul  
Momentul separatiei adolescentilor de parinti

Parinti si copii: momentul separatiei

Strangere de mana

„Am propria identitate! Nu pot trai dupa a ta!” Acestea sunt, cu siguranta, cuvinte dureroase, pentru orice parinte. „De cand a devenit atat de independent?” si „De cand ceea ce ii spun eu nu mai este bine?” sunt intrebari care se nasc in mintea oricarui om ce, odata protectorul total al copilului, se vede acum pus in situatia de a ii da drumul si a il lasa sa isi ia primele decizii. Poate, oare, un parinte, sa faca pasul acesta? Si daca da, cu ce sacrificii?

Viata de familie, pana in momentul separatiei

Peter Blas, un psihanalist ce a studiat perioada adolescentina, spunea ca „In adolescenta asistam la al doilea pas spre individualizare”. Se referea, desigur, la al doilea an din viata copilului, ca un prim pas: atunci, acesta incepe sa faca diferenta intre lumea lui, pana atunci privita dintr-o perspectiva egocentrica, si perceperea ei si din punctul de vedere al existentei altor persoane.

La fel se intampla si in adolescenta, insa la un nivel mult mai complex si dificil pentru parinti. Intr-un final, acesta ajunge sa aiba propriul simt al identitatii.

Pana atunci, insa, lucrurile sunt relativ simple din punctul de vedere al parintilor. Copilul se conformeaza cerintelor si dorintelor parintilor sai, le asculta si le traieste ideile, isi joaca rolul dupa scenariul creat de catre acestia. Intr-un cuvant, copilul preadolescent, este un produs al parintilor, un „eu fals”.

Astfel, problema principala in perioada de adolescenta, cea care le da parintilor toata acea bataie de cap notorie, inseamna, in fapt, schimbarea de la acest „eu fals” la unul autentic, un produs autonom, guvernat de propriile idei si dorinte. Uneori, trecerea la aceasta etapa a vietii inseamna contrazicerea aspiratiilor mediului familiar, decizie primita nu tocmai bine de catre parinti.

Tot uneori, intr-o prima faza, aceasta trecere este caracterizata prin actiuni si ganduri destructive. Adolescentul pare sa arunce totul, sa incerce sa rupa orice legatura cu mediul familial, razvratindu-se si incercand sa-si impuna propria personalitate, aflata, inca, intr-o stare fragila. Pentru multi parinti, aceasta faza necesara pentru individualizarea psihica a copilului este momentul in care se sperie si simt ca nu mai pot face fata situatiei. Nici o reactie nu poate fi mai gresita decat aceasta. In loc sa se sperie, sa certe copilul pentru puseurile sale de energie si creativitate, acestia ar trebui sa il sustina si sa il indrume spre cai constructive de manifestare a lor, pentru a il ajuta sa isi defineasca propriul potential.

Variabila de la cultura la cultura, de la om la om, adolescenta se intinde de la pubertate pana la intrarea in viata adulta. Uneori mai devreme, alteori mai tarziu, copilul va decide, inevitabil, sa se rupa de sanul familial si sa se separe de deciziile, dogmele si dorintele acesteia.

Moartea copilariei, inceputul unei noi vieti

In societatile primitive, trecerea de la copilarie la stadiul de adolescenta sau tanar adult era marcata de anumite ritualuri. Astazi, insa, confirmarea adultului este mai mult o chestiune de perceptie decat un fapt marcant, care sa nu lase ca acest moment sa treaca de la sine. Poate, singurul ritual de acest fel, mai este sarbatorirea majoratului, insa putini sunt acei parinti ce ii acorda acestui moment seriozitatea necesara si drepturile aferente.

Astazi, moartea copilariei si inceputul vietii de tanar adult, nu mai are sens decat in operele literare romantice, in care eroul se vede nevoit sa isi ia viata in propriile maini. Exista nenumarate motive, acceptate de intreaga societate, pentru care se intarzie cat mai mult cu putinta sfarsitul copilariei si intrarea in viata de adult. Dificultatea de a avea propria locuinta, de a gasi un loc de munca, necesitatea unei scolarizari mai lungi, toate acestea contribuie la prelungirea copilului si intarzierea adultului. Uneori, chiar si parintii intarzie aceasta etapa, multi incepand acest proces din perioada adolescentei.

„La varsta ta aveam copil, deja”, pare o replica ce, pe cat este de ironica, pe atat aceasta nu se mai aplica in realitatea zilei de azi. Ironica, pentru ca parintele ce o spune nu se poate rupe de atitudinea parinteasca pentru a isi lasa copilul sa isi ia propriile decizii si sa isi suporte propriile consecinte, dar care vrea sa ii dea un exemplu de responsabilitate totala. Lipsita de actualitate, deoarece, „pe vremea lor” tinerii doreau sa plece de sub tutela autoritara a parintilor, singura modalitate prin care o puteau face fiind intemeierea unei noi familii. Astazi, insa, controlul parental este mult mai permisiv. Lumea exterioara pare un loc plin de competitie si dificultate, pe cand familia este locul relaxant si primitor. De ce sa aleaga un adolescent, sa fie responsabil sau matur, cand acasa parintii sai au grija de toate?

Statisticile arata ca peste 80% dintre copii locuiesc inca in casa parinteasca, la varsta de 28 de ani. Natalitatea si casatoriile sunt in continua scadere iar, toate acestea, se datoreaza, in principal, parintilor si grijei lor constante pentru copii, prin care ii lipsesc pe acestia de propria putere de decizie.

Asadar, este bine sa iti lasi adolescentul sa se manifeste, chiar daca asta inseamna o separare ca personalitate, ca idei, ca familie de tine? Raspunsul ne este dat de insasi biologie: la nastere, copilul trebuie sa se desprinda de mama, pentru a nu muri. Pe masura ce invata primii pasi, copilul se indeparteaza de mama, pentru a explora, pentru a se dezvolta. Odata cu varsta si, intr-un final, adolescenta, acesta devine din ce in ce mai distant, mai capabil de a trai singur. Intr-un cuvant, da: separatia este un proces normal, o continuare fireasca a vietii si a dezvoltarii.

Viata parintilor, dupa separare

Exista o perioada de „doliu” pentru parinti, in care acestia „jelesc” separarea fiului sau fiicei lor de catre ei. Acesta nu mai gandeste dupa ideile lor, nu le mai doreste compania atat de mult, nu mai are nevoie de ei, pe cum a avut in toti acesti ani. Proces firesc, perioada de „doliu” este resimtita cel mai puternic de catre mame.

In fapt, aceasta perioada are 3 faze:

  • protestul : „Nu ma mai asculti”; „Te crezi mare, de-acum”; „Crezi ca lumea are sa-ti dea ce-ti dau eu”.
  • disperarea: „Nu mai stiu ce sa ma fac cu tine”, „Nu te mai pot tine deloc sub control”
  • desprinderea: reprezentata de acceptarea ca adolescentul este, acum, un om individual, cu propriile aspiratii si dorinte. „Esti pe cont propriu acum”
Un copil ajuns in acest stadiu lasa, in sufletul parintelui, un gol, dat de neputinta de a isi exprima posesiunea, puterea si protectia. Parintii se identifica, adeseori, prin copii. Asadar, cand acestia devin individuali, se vad obligati la a isi reformula conceptul de sine, la a isi umple golul lasat in urma de persoana copilului. Acest moment poate afecta in doua feluri un parinte, prin obligarea sa la acceptarea conditiei actuale: il inspaimanta sau il intinereste.

Cati dintre parinti nu incearca sa isi tina copilul pe loc, „atasat de cuibul parintesc”, in loc sa il lase sa isi desfaca aripile si sa incerce sa zboare? Cati nu lasa natura sa isi urmeze cursul firesc? Cati, oare, nu repeta de cate ori pot, fraze precum „Copilul meu este schimbat, aproape ca nu il mai recunosc”?

De multe ori, dorinta copilului de autonomie este vazuta ca abandon, ca si tradare. Se contesta tot ceea ce se poate contesta, de la prietenii acestuia, pana la haine, emotii sau aspiratii. Orice idee noua este contracarata, conducand la si mai multa rigiditate din partea parintilor. Daca actiunile nu sunt de acest tip, iar parintele imbraca mantia aprobarii, el va dori sa cunoasca tot ce se intampla in viata adolescentului, sa ii cunoasca prietenii si sa se apropie, sa discute emotiile sale, sa se simta tanar. Aceasta este cunoscuta, in psihologie, drept faza de protest.

Victimizarea este, adeseori, intalnita in faza de disperare. „Tot ce am facut pentru tine” devine un motto al celor ce se simt, acum, lasati in urma, depasiti. Totusi, aceasta stare emotionala este una inconstienta, asadar un adolescent nu ar trebui sa reactioneze exagerat la ea, intentia negativa fiind inexistenta.

Pe cat de rele par a fi aceste etape, pe atat de indispensabile sunt ele pentru maturizarea relatiei dintre parinte si adolescent. Asa cum viata are propriile etape, asa si orice moment al separatiei dintre copii si parinti rebuie parcurs. Intr-un final, raportul dintre parinte si adolescent va fi unul de afectiune, si nu unul de dependenta si subordonare, asa cum era pana acum. Incet, incet, parintii vor deveni copiii, iar copiii parintii, relatia redevenind una de dependenta. Toate astea, insa, mai au nevoie de cativa ani buni.

Uneori, parintii nu isi lasa copilul liber, dintr-un simt posesiv exagerat. Atunci putem asista la manifestari teatrale ale adolescentului, la incercari disperate de desprindere, la revolte puternice si izbucniri violente. Alteori, putem vedea pe strada oameni de 30-40 de ani, ce inca traiesc pentru „mamica” si „taticu”, adulti – copii, carora nu le-a fost permis sa se desprinda, atunci cand era timpul.

Pentru adolescent, ca si constructie psihica, este vital sa se confrunte cu lumea, sa isi construiasca si depaseasca propriile greutati si probleme, sa isi dezvolte abilitati de a se descurca in lumea „de afara”. Atuul varstei este, insa, receptarea si dragostea parinteasca, sub care se mai pot ascunde, inca, pentru o perioada, atunci cand simt ca nu pot face fata exteriorului.

„Copiii vostri nu sunt copiii vostri”

Nimeni nu putea spune mai bine acest lucru, decat poetul Gibran K. Gibran, in a sa carte, Profetul: „Copiii vostri nu sunt copiii vostri/ sunt baietii si fetele fortei insesi a Vietii./ Se nasc prin voi, dar nu din voi./ Stau cu voi, dar totusi nu va apartin./ Puteti sa le dati dragostea voastra,/ dar nu ideile voastre, pentru ca ei au ideile lor.”

Posesivitatea parinteasca este, din pacate, cel mai comun sens al „educatiei”, aceasta fiind, insa, o aitudine profund ne-educativa. Desi practicata din bune intentii, aceasta nu creeaza o lume pentru copil, ci o limiteaza, sechestrand psihic insusi copilul. Tu, oare, cum te simti atunci cand cineva incearca sa iti ingradeasca ideile?

De la „nu mai plange” spus copilului atunci cand e mic, ce vrea sa-i interzica propriile emotii, si pana la „nu te mai imbraca asa”, spus adolescentului, aceste bune intentii sunt nimic mai mult decat manifestari egoiste ale parintelui, strangularea trairilor interioare ale unei alte persoane.

Este usor sa depasim protectia, transformand-o in hiperprotectie, adolescentul in copil. Riscam, astfel, sa avem, pe viitor, un adult copil, incapabil de propria autonomie. Asadar, „Voi sunteti arcul din care, ca niste sageti vii,/ Copiii vostri sunt aruncati inainte./[...]/ Lasati-va cu bucurie tinuti/ in mainile Arcasului,/ caci el iubeste la fel/ si sagetile care zboara/ si arcul care ramane pe loc.”