Sarcina pe saptamani

1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 32 33 34 35
36 37 38 39 40 41 42




Articole utile parinti
  Gateste sanatos  
  Bio Organic Eco  
  Sindromul bebelusului scuturat  
  Drogurile sau Moartea Alba  
  Parintele, un Exemplu de Urmat  
  Pregatirea pentru gradinita  
  Tatal Bebelusului Tau  
  Nu vei auzi de la copilul tau  
  Intrebari interviu bona  
  Ochelarili de Soare pentru Copii  
  Deshidratarea si insolatiile  
  Divortul pentru copii  
  Aerul conditionat si sanatatea copiiilor  
  Bebelusul tau si soarele  
  Muzica in viata adolescentului  
  Mituri despre somnul copiiilor  
  Obezitatea la copii  
  Depresia la copii  
  Cosmarurile  
  Spaimele din timpul noptii  
  Mituri si realitati despre vedere  
  Erectiile in cazul bebelusilor  
  Relatia dintre tatal vitreg si copil  
  Cum cream cooperarea la copii  
  Despre medicul tau pediatru  
  Cele 7 principii de baza ale bunelor maniere  
  Logica in perioada prescolara si scolara  
  Otraviri accidentale la copii  
  25 De Maniere obligatorii pana la 9 ani  
  7 sfaturi pentru o educatie financiara  
  Sa nu spui unei gravide  
  Frica de dentist  
  Importanta micului dejun  
  Afectiuneaa in fata copiilor  
  Psihologia cadourilor  
  Copiii agresivi (batausii)  
  Interpretarera desenelor copiilor  
  De ce nu ne amintim copilaria timpurie?  
  Frica de esec  
  Ce inseamna suficienta atentie pentru un copil?  
  Rolul terapiei de cuplu  
  Pericolele perfectionismului  
  Privarea afectiva  
  Cum gasim bona perfecta?  
  Mami stie cel mai bine  
  Asta numesc ei dans?!  
  Importanta tinerii unui jurnal  
  Ceasul biologic al unei femei  
  Adevarul, frumusetea si bunatatea in era digitala  
  Sportul si copiii  
  Perioade critice in viata copiilor  
  Totul despre stres  
  Consumul de droguri al parintilor  
  Yoga, pentru copii si adulti  
  Feng Shui  
  Alcoolismul si paternitatea  
  Bioritmul sau Ritmul Circadian  
  Fuga de acasa  
  Energia pozitiva  
  Fetitele si machiajul  
  Autocontrolul la adulti  
  Siguranta bebelusului in casa  
  Cum isi manifesta copiii afectiunea  
  Copilul care fura  
  Efectele violentei din filme  
  Un copil prea ambitios?  
  Empatia – diferente de varsta si gen  
  Copiii si bandele  
  Cand si cum spunem „NU” copilului?!  
  Interactionarea copil adult  
  Mecanisme de aparare la copii  
  Poate fi creativitatea antrenata?  
  Nume bune vs nume rele  
  Ce trebuie sa stim espre droguri?  
  Termometru clasic vs digital  
  Fata mea e insarcinata, ce fac?  
  Moartea animalului de companie  
  Protestele cand trebuie sa doarma  
  Genetica si riscul de divortul  
  Fiul meu este homosexual!  
Relatia dintre tatal vitreg si copil

Relatia dintre tatal vitreg si copil

Famile

Sunt multe aspecte ce seamana intre relatia dintre tata si copilul biologic si tata si copilul vitreg. Totusi, atunci cand privim in plan psihologic, lucrurile se complica, putand observa o „fortare” din partea ambilor pentru a cladi o relatie armonioasa. Uneori, aceasta munca da gres, ajungandu-se la tensiuni si conflicte ce par sa nu isi mai gaseasca rezolvarea. Unele dintre aceste tensiuni sunt, deopotriva, alimentate si de gandirea colectiva – preconceptiile sociale – care actioneaza fara ca noi sa realizam asta. Privind din acest punct de vedere, povestea Albei ca Zapada sau a Cenusaresei nu mai pare o carte foarte buna de citit copiilor inainte de somn. Totusi, nimic nu are rezolvare si, cu indeajuns de multa rabdare, fiecare situatie poate intra pe fagasul sau ideal, iar familia redeveni caminul fericit de dinainte.

Ca tata vitreg iti recomand, inainte de toate, sa intelegi ce se intampla in mintea copilului inainte ca mama sa sa aleaga sa isi recladeasca viata alaturi de tine, pentru a putea percepe corect ce efect a avut aparitia ta in universul lui. In acest sens, iti recomand cu caldura articolul „Problemele copilului fara un parinte”. Acum, ca te-ai informat asupra problemelor cu care fiul sau fiica ta se confrunta, sa incercam sa intelegem, impreuna, cum se poate rezolva intreaga situatie.

Problemele unui copil vitreg

In timp ce maturii sunt pregatiti sa faca fata unei astfel de schimbari, in special pentru ca decizia le apartine amandurora, copilul isi descopera universul, deja schimbat datorita disparitiei tatalui natural, invadat de un strain, fata de care nu are nici un sentiment. Asadar, nu este de mirare ca un astfel de eveniment poate bulversa un copil si introduce intr-o stare de conflict interior ce, neinteleasa de catre adulti, este, uneori, amplificata pana la maximul ei.

In general, una dintre primele greseli pe care le face un tata vitreg, atunci cand incearca sa construiasca o familie, este de a incerca sa isi asume rolul tatalui copilului. In timp ce asta pare principala solutie, in fapt, un tata vitreg nu va putea niciodata sa ia locul tatalui natural, in mintea copilului, oricat de indreptatit ar putea parea acest lucru. Asadar, copilul ce este fortat sa accepte un tata vitreg ca un tata natural, va intra in defensa, incercand sa se apere de cei care vor sa-i „fure” imaginea ideala a tatalu, ce o are in minte.

Cu cat acest lucru este inteles mai tarziu, de catre parinti, cu atat conflictul interior se va accentua mai mult. De aici si diferitele stari tensionale si frustrari ce vor guverna noua familie.

Deoarece rolul de tata presupune si o anumita autoritate, castigarea acesteia va fi extraordinar de dificila si... pe buna dreptate. Imagineaza-ti ca, de nicaieri, ar aparea o persoana cu care tu nu ai nici o tangenta sau fata de care nu ai nici o obligatie, si ar incerca sa ti se impuna drept „sef”. Ai accepta? Desigur ca nu. Poate, daca ar exista niste pedepse, asa cum incearca majoritatea parintilor vitregi sa isi castige autoritatea, atunci ai asculta, de frica lor. Pe moment. Insa, in felul acesta, vei dezvolta cateva frustrari, ce vor „rabufni” prin alte metode, mai tarziu. La fel se intampla si in cazul unui copil, in viata caruia apare un tata vitreg ce vrea sa isi castige autoritatea.

Pe de alta parte, copiii ai caror parinti vitregi incearca sa le castige prietenia, fara a avea pretentii asupra autoritatii, sunt mult mai linistiti si depasesc aceasta perioada mult mai usor. Considera dorintele parintilor vitregi drept „sfaturi prietenesti” sau „ajutor prietenesc” si nu „ordine”, asa cum se intampla in cazul opus.

O alta problema des intalnita in cazul copiilor cu un tata vitreg este imposibilitatea de a isi „continua viata”, de a trece peste pierderea parintelui natural. In cazul unui divort, atunci cand acesta traieste, lucrurile se complica si mai mult, indiferent cat de multe i-ar oferi familia actuala. In sufletul si mintea copilului va exista, tot timpul, o urma de repros fata de mama, ce se va rasfrange si asupra tatalui vitreg, considerandu-i pe ambii vinovati de faptul ca prima sa familie s-a destramat. Perfect normal, si acest lucru, se poate intampla chiar si adultilor, fiind un bias cognitiv foarte des intalnit.

Momentele pe care le vei petrece cu noua sotie il pot face pe copilul vitreg sa se simta dat la o parte, exclus din noua familie. Cu atat mai mult daca va aparea si un nou copil. Copilul vitreg se poate izola, poate sa incerce sa se mute cu rudele tatalui natural, ca de exemplu bunicii, sau chiar cu tatal, daca acesta traieste.

Problemele unui tata vitreg

Dar nu numai copilul vitreg poate avea probleme. Tatal, insusi, se poate confrunta cu anumite tensiuni si impulsuri interioare, ce pot afecta intreaga relatie. De multe ori, copiii raspund in oglinda adultilor asa ca, este posibil ca, daca aveti o relatie tensionata, sa fie in exclusivitate din cauza ta.

Prima problema pe care o intampina un tata vitreg este legata de responsabilitate. Un copil implica un grad mare de responsabilitate, cu care tatal nu a avut cum sa se obisnuiasca, inca, asa cum se intampla in cazul tatalui natural, ce are la dispozitie 9 luni sau mai mult sa se pregateasca. De asemeni, lipsa unei legaturi emotionale naturale, ca si in cazul copiilor naturali, il poate adanci, pe tata, intr-un veritabil conflict: pe de o parte, acesta se vede in imposibilitatea de a iubi instant copilul (nu poti sa iubesti un om fara a il cunoaste, intai), insa, moral si ideal, stie ca el trebuie sa o faca. Asadar, acest conflict interior poate naste diferite raspunsuri psihice si emotionale din partea tatalui vitreg.

Spuneam, mai sus, ca povestile de tipul Albei ca Zapada sau a Cenusaresei nu sunt tocmai cele mai bune alegeri pe care le poti spune unui copil. Gandirea sociala, prejudecatile legate de pozitia de parinte vitreg, pot pune o mare presiune pe umerii tai. In sinea ta ai vrea sa dovedesti ca tu nu te incadrezi in tiparul de „vitreg” si, de aceea, este posibil sa te simti stresat de situatie, starea ta putand evolua intr-una de anxietate, din cauza incercarii de a face totul bine. Este normal, pe de o parte, insa, pe de alta parte, „a face bine” dintr-un motiv autentic ofera rezultate mult mai bune decat „a face bine” de ochii celorlalti.

Asteptarile tale, de dinainte de casatorie, s-ar putea sa iti joace o festa. La fel ca la orice inceput de drum, lucrurile bune venite de la sine sunt foarte putine. In general, pentru a construi ceva, e nevoie de multa munca, dedicare si iubire. Asadar, daca inainte de casatorie credeai ca totul are sa fie roz dupa acest moment, practica are sa-ti arate ca lucrurile nu stau intocmai. Daca asteptarile tale au fost prea mari, e posibil, acum, sa fii dezamagit sau pe punctul de a claca.

In cazul in care ai si tu un copil, este posibil sa te trezesti in mijlocul unui mic razboi intre cei doi frati. Instinctul iti va spune sa iei partea copilului natural, insa moralitatea iti va spune ca si celalalt este posibil sa aiba dreptate. Acestia sunt primii pasi spre un conflict interior iar rezolvarea lui vine strict din obiectivitate.

Problemele unei mame al carui copil are un tata vitreg

Sa nu uitam, totusi, ca familia este compusa si dintr-un al treilea membru: mama. Iar daca tu crezi ca ea nu observa tensiunile, nu intelege sau ca nu isi face griji, te inseli amarnic. In fapt, ea este liantul ce va uneste, asadar toata presiunea relatiei dintre voi este resimtita de ea. Pe tine, cel ales, te iubeste si cu tine isi planuieste viata, vrand sa iti fie bine. Pentru copil, iubirea materna o face sa simta acelasi lucru. Atunci, pentru ea, este crucial sa va intelegeti si sa construiti o relatie puternica si de acceptare reciproca.

Daca voi nu reusiti sa indepliniti aceste conditii, acest lucru ar putea sa o faca nefericita, nefericire ce se va rasfrange si asupra starii voastre emotionale, afectand, astfel, relatia dintre tine si copilul vitreg. Asadar, este necesar sa arunci o privire si peste problemele ei, daca vrei sa construiesti o familie fericita.

Teama ca nu veti reusi sa inchegati o relatie, sa fii acceptat de copilul ei, poate crea, de asemeni, o stare de anxietate, chiar daca nu exista motive evidente. Mama se poate simti prinsa „intre ciocan si nicovala”, motiv pentru care este necesar sa comunici foarte mult cu ea, tinand-o la curent cu pasii pe care ii faci in relatia tata – copil vitreg si, impreuna, sa dezbateti strategiile.

Ce poti face?

In primul rand, trebuie sa intelegi ca nu tu ai puterea de decizie, ci copilul. El va decide cat de mult ii vei fi parinte, cat de mult va fi de acord cu tine si cat de mult te poti implica in viata lui. Faptul ca ai o relatie cu mama lui, nu inseamna ca, automat, vei avea o relatie si cu el. Poti sa ii explici libertatea sa de alegere, inca de la inceput, si, in acest fel, sa te asiguri ca nu te va considera un om care vrea sa ii cucereasca universul ci un viitor posibil prieten.

Timpul rezolva tot, spune o veche vorba si, in acest caz, nimic nu se poate potrivi mai bine situatiei. In timp, daca vei invata sa fii prieten cu acest copil, si nu „parinte”, situatia va evolua intr-o directie buna.

Ti-am pregatit o lista cu cateva sfaturi, pentru a te ajuta sa iti construiesti singur un plan de bataie:

  • Asculta-ti propriul instinct.
  • Incearca sa fii adultul – prieten si nu tata.
  • Rabdarea si maturitatea sunt singurele atuuri pe care le ai in maneca, astfel incat trebuie sa le folosesti, intotdeauna.
  • Lasa copilul sa conduca pe drumul spre o relatie intre voi doi. Fii atent la semnalele lui si incearca sa le intelegi.
  • Nu fi partinitor intre copii. Pastreaza-ti obiectivitatea, chiar daca instinctul iti va spune altceva.
  • Atunci cand simti ca esti pe punctul de a claca, ofera-ti un moment de meditatie: orice problema are o rezolvare, trebuie doar sa o privesti din punctul de vedere potrivit.
  • Nu iti asuma responsabilitati financiare si emotionale in plus, mai multe decat iti permiti, in speranta ca asa vei grabi procesul prin care copilul te va iubi. Considera-l un om pe care vrei sa ti-l faci prieten si nu un copil caruia trebuie sa ii fii tata. Lucrurile vor veni de la sine, in timp.
  • Nu pune la inima fiecare cuvant pe care il auzi de la copil. Trece printr-o perioada dificila, iar gandurile sale sunt confuze si imature. Tu ar trebui sa intelegi mai bine decat el cum o situatie dificila poate afecta psihicul unui om.

Ce poate face mama copilului?

Asa cum spuneam mai sus, si mama are un rol important in construirea unei relatii dintre un tata si copilul vitreg. La randul ei, aceasta nu trebuie sa faca discriminari intre membrii familiei si sa te ajute sa intelegi si sa-ti apropii copilul. Gandeste-te ca ai un avantaj enorm, ea putandu-ti oferi „informatii din interior” despre placerile, nevoile, obiceiurile si personalitatea copilului.

Aceasta trebuie sa inteleaga ca este posibil sa nu poti iubi acel copil ca si cum ar fi al tau. Mitul conform caruia „este imposibil sa nu iubesti un copil” se aplica doar unor oameni si nu poate deveni o regula. Totusi, aceasta iti poate oferi motive pentru care sa o faci si sa mijloceasca drumul spre acest tel. Rabdarea sa, intelegerea si comunicarea sunt trei elemente cruciale in aceasta directie.

Uneori, la reprosurile copilului, mama s-ar putea sa se simta vinovata si sa raspunda cu o avalansa emotionala si dovezi de dragoste. In timp, insa, aceste acte ar putea avea consecinte nefaste, despre care puteti citi in articolul „Un adolescent are nevoie de apreciere”. De aceea, este necesar ca mama sa inteleaga ca nu ea este de vina pentru nefericirea copilului si ca, daca ii va explica intr-un mod corect nefericirea ei alaturi de tatal acestuia, copilul va intelege, odata cu varsta, motivele ei.

In cazul in care tocmai s-a trecut printr-un proces de divort, izolarea si interzicerea copilului sa isi vada tatal natural nu va avea decat rezultate negative. Lasati-l sa faca parte din viata copilului iar, daca acest lucru va fi unul bun sau rau, copilul va realiza in timp. Este important sa ii acordati dreptul propriilor decizii in ceea ce priveste viata sa, daca doriti ca relatia dintre tatal vitreg si el sa aiba sanse.